Idei de coafuri simple, gata în doar 10 minute

Idei de coafuri simple, gata în doar 10 minute

Redactor Andreea Baluteanu

Te-ai trezit târziu și ritualul tău de beauty are nevoie de o simplificare forțată? Te pregătești pentru un eveniment special și constați că ești în criză de timp? Ai întâlnire cu iubitul și nu vrei să îl faci să aștepte, dar dorești în același timp să arăți ca scoasă din cutie?

Avem pentru tine cele mai bune soluții în rândurile de mai jos: coafuri simple, care nu îți răpesc mai mult de 10 minute din timpul tău prețios, nu revendică cine știe ce experiență și vor da impresia că ai petrecut cel puțin o oră îngrijindu-te de cosițele tale!

Coafuri elegante pentru un aspect ireproșabil

Dacă ești așteptată la un eveniment „cu ștaif” și nu știi când a trecut timpul, avem pentru tine două recomandări de coafuri care îți vor da un look rafinat și sofisticat în mai puțin de 10 minute!

Coadă de cal înaltă și dreaptă

Acest hairstyle se potrivește de minune cu un machiaj minimalist și o rochie lungă și mulată. După ce ai spălat și uscat bine părul, îndreaptă-l cu placa sau cu peria și pulverizează apoi un spray de strălucire. Prinde părul într-o coadă de cal înaltă, lăsându-l să atârne grațios pe umeri, și camuflează elasticul care fixează coafura cu o șuviță de păr trecută pe deasupra sa. Finisează cu fixativ sau cu un spray de volum.

Coc răsucit la ceafă cu accesorii

Această variantă de coafură simplă se suprapune trendului „ballerina” care a cucerit toate podiumurile în ultima perioadă. Secretul este să „lucrezi” pe părul spălat cu o zi în urmă, mult mai ușor de aranjat într-o coafură. Cum procedezi? Aplică mai întâi o cremă de netezire a părului indisciplinat, pentru un aspect sleek, apoi folosește o periuță de dinți pentru a „pune la punct” eventualele fire rebele. Prinde părul la ceafă, într-o coadă joasă, cu un elastic, și răsucește-o în jurul bazei. Vârfurile urmează să fie ascunse sub păr și fixate cu agrafe. După ce cocul e gata, înfige în el perle sau cristale și bucură-te un look scânteietor în mai puțin de 10 minute.

Glamour all the way: coafuri de divă mai simple ca oricând

Porți o rochie clasică și ai dori un plus de atitudine când vine vorba de coafuri? Îl obții în numai 10 minute.

Barbie

Filmul cu Margot Robbie urmează să fie lansat în acest an, așa că e timpul să îți actualizezi și tu coafura conform trendurilor. Dacă ai părul lung și creț, deja ai parcurs jumătate din drum. Dacă nu, buclează cu grijă șuvițele, folosind fie un ondulator cu diametru mare, fie bigudiuri calde (caz în care e posibil ca, în funcție de cât de generoasă e podoaba ta capilară, să depășești intervalul de 10 minute). După ce ai încheiat, pulverizează fixativ în straturi, de la rădăcină pe lungimi, și pregătește-te să farmeci.

fata frumoasa cu par lung si cret

Coroana Reginei

Această coafură pare numai dificil de recreat, în realitate e destul de simplă. Secretul succesului, ca la orice împletitură, este să îți realizezi opera de artă pe șuvițe spălate de minimum o zi, pe care să pulverizezi șampon uscat pentru un plus de textură. Împarte apoi părul în două părți, împletind în trei cele două codițe laterale și având grijă ca baza să fie cât mai lejeră. Trece fiecare coadă de-a curmezișul frunții sau creștetului capului și fixeaz-o după ureche sau, dacă ai părul mai lung, la ceafă. Răvășește ușor pentru un aspect și mai glam, și mai seducător.

Coafuri boeme și feminine, gata în numai 10 minute

Dacă adori ținutele boho și romantice și îți dorești ca minunăția ta de păr să îți reflecte fidel preferințele, iată ce recomandări avem!

Împletitura cu eșarfă

Când o zărești, ți se pare cel mai complicat hairstyle cu putință, demn de profesioniști, dar în realitate e uluitor de simplu. Piaptănă părul, prinde-l la spate cu elastic și pe deasupra lui trece unul dintre capetele unei eșarfe cât mai stilate și mai colorate. Împarte coada în două secțiuni și adu restul lungimii eșarfei între ele. Din acest moment, tratează accesoriul ca pe o parte suplimentară de păr și împletește în trei. Prinde coafura cu celălalt capăt al eșarfei și admiră-te fericită în oglindă!

Coada-coc

Hm... un hibrid? Da, și încă unul interesant. Îți trebuie într-adevăr un păr lung și bogat pentru această coafură, dar dacă ai fost înzestrată cu o asemenea comoară, de ce să nu profiți de ea? Ca să dai startul acestui hairstyle care îți va aduce numai priviri admirative, recreează mai întâi o coadă joasă, la ceafă, apoi fixează în loc cu un elastic. Răsucește părul de 2-3 ori, de parcă te-ai pregăti să îl prinzi în coc, dar nu finisa. Șuvițele rămase libere vor fi trecute prin mijlocul acestui coc și lăsate să curgă în bucle suave sau drepte pe spate. Știi ce mai lipsește acestei coafuri boho chic? O fundă prinsă în jurul bazei.

Cele mai simple coafuri: nici nu ai nevoie de 10 minute

Ce 10 minute? Mai bine zis 1!

Epopeea agrafelor

Pentru această coafură ideală pentru un bob sau păr scurt nu ai nevoie decât de un pic de gel de păr. Odată ce ai obținut acel aspect neted demn de podiumurile de modă, trasează o cărare laterală și prinde părul după ureche cu agrafe strălucitoare. Poți să le așezi paralel sau, dacă dorești să arăți de parcă tocmai ai fi perindat prin capitalele modei, prinde-le în X.

Împletitură laterală

Ne adresăm din nou Ilenelor Cosânzenelor cu această coafură simplă, gata într-un minut. Adună tot părul pe o parte, după ureche, și împletește în 3. Prinde cu un elastic și trage ușor de ochiurile coafurii ca să asiguri un aspect mai natural și să nu pui atât de multă presiune asupra rădăcinii. Acest look e gata cât ai zice pește și captivează cu siguranță.

fata blonda cu o impletitura laterala

Coafuri simple, gata în 10 minute? La Loncolor găsești produsele pentru îngrijirea și coafarea părului care vor face posibil orice hairstyle într-un timp record!

Surse foto: iStock, Unsplash

Articolul urmator
Un dermatolog explică de ce frecarea zilnică cu gheață pe față vă poate oferi o piele impecabilă 
Un dermatolog explică de ce frecarea zilnică cu gheață pe față vă poate oferi o piele impecabilă 
Provocarea zilei! Doar o adevărată pasionată de makeup va răspunde cu „da” la aceste 9 întrebări!
Incepe quiz
Provocarea zilei! Doar o adevărată pasionată de makeup va răspunde cu „da” la aceste 9 întrebări!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.