Adidas by Stella McCartney SS13

Adidas by Stella McCartney SS13

Redactor Divahair.ro

Adidas by Stella McCartney lanseaza colectia de primavara-vara 2013. Designerul a avut ca sursa de inspiratie sporturile practicate vara, in aer liber, pe care le-a transpus in nuante pastelate, dar si metalice. Noua colectie adidas by Stella McCartney imbina performanta si stilul pentru alergare, inot, yoga, ciclism si tenis. In gama de produse pentru inot, elementele necesare tinutelor de performanta sunt personalizate cu detalii feminine, senzuale. Atat costumele de baie intregi, cat si cele in doua piese au nuante portocalii, corai neon si albastru-azur. Cusaturile din dreptul bustului au si ele culori puternice, dar si un imprimeu botanic, care scoate in evidenta siluetele atletice.


"A fost incredibil de incitant sa lucrez la aceasta colectie! Cred ca reuseste sa aduca un omagiu sincer verii, tocmai pentru ca este inspirata din sporturile specifice acestui anotimp. adidas by Stella McCartney incurajeaza oamenii sa iasa afara si sa faca sport, orice sport", spune Stella McCartney. Colantii si maiourile albastre, galbene si roz, hanoracele cu imprimeuri botanice si pantalonii scurti in nuante pastelate din gama pentru alergare sunt gandite astfel incat sa ofere performanta maxima. Tehnologia CLIMACOOL® permite pielii sa respire, indepartand caldura si umezeala de pe piele in timpul antrenamentelor, prin intermediul zonelor de ventilatie.


Pentru colectiile de studio si yoga, adidas by Stella McCartney a pregatit contraste dinamice de texturi, culori si materiale - jachete matlasate, alaturi de haine din tricot supradimensionate, veste si pantaloni scurti cu imprimeuri de leopard, in nuante metalice. "Gamele de alergare si studio sunt indraznete si folosesc culori fantastice, alaturi de tehnologia adidas. In toata colectia am folosit imprimeurile din colectiile brandului meu personal si imi place ca am putut aduce acest element si in colaborarea cu adidas", adauga Stella McCartney. Colaborarea dintre adidas si Stella McCartney a inceput in anul 2005 si are un concept unic in categoria sporturilor de performanta pentru femei. Colectiile lansate sunt formate din imbracaminte, incaltaminte si accesorii, special gandite atat pentru sporturile de vara, cat si pentru cele de iarna.


Mai multe detalii sunt disponibile pe site (www.adidas.com/stella) si pe Facebook (www.facebook.com/adidaswomen).

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.