Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Look de vedeta in 3 minute: 10 trucuri pentru par si machiaj

Andreea Gluh, redactor

Look-ul de vedeta este idealul multora dintre noi, insa ce ne facem cand vine vorba despre timpul pe care il avem la dispozitie? Din pacate, de cele mai multe ori, se pare ca suntem nevoite sa facem compromisuri si sa mai taiem din stralucire in favoarea punctualitatii. Ei bine, afla ca lucrurile nu trebuie sa fie chiar asa! Astazi, iti vom impartasi cateva secrete si iti vom dezvalui 10 trucuri pentru par si pentru machiaj, care te vor ajuta sa obtii rezultatele dorite in mai putin de 5 minute. Iti vine sa crezi?

Iata despre ce trucuri pentru par si pentru machiaj este vorba!

Trucuri-fulger pentru un par ca in reviste

1. Ai optat de curand pentru o tunsoare cu breton, insa odata ce ai iesit din salonul de infrumusetare, parul tau a redevenit rebel si parca nu mai ai ce sa ii faci, oricat te-ai stradui? Iata solutia: aplica un fixativ pentru volum pe breton, apoi ia suvite mici intre degetul mare si aratator si rasuceste-le usor, pentru a le ondula partial.

2. Vrei sa obtii o carare perfecta pe mijloc? Tot ce trebuie sa faci este sa treci pieptanul rapid prin par, pornind din zona fruntii si terminand in crestet. Daca miscarea este prea lenta, cararea va avea un aspect inestetic.

3. Nu folosi spuma pentru par direct din recipientul in care este comercializata! Mai intai, pune putina intr-o sticla cu dop de tip spray si foloseste-o pe aceasta pentru a aplica produsul. In acest fel, spuma nu va mai fi atat de aerata, ci va capata mai degraba un aspect usor lichid, fiind mai usor de folosit.

4. Vrei o impletitura deosebita, insa nu ai timp sau poate te gandesti ca indemanarea nu este tocmai punctul tau forte? Atunci foloseste un truc rapid si simplu: impleteste-ti doua cozi in stilul clasic, fixeaza-le la capete cu arici si prinde-le pe dedesubt cu agrafe de mici dimensiuni, alegand eventual unele apropiate de nuanta parului tau. Coafura ideala va fi gata in mai putin de 5 minute!

5. Ti-ai cumparat extensii din par artificial, insa ti se pare ca firele sintetice au o stralucire care le confera un aspect lipsit de naturalete? Nimic mai simplu: aplica putin sampon uscat pe extensii si luciul va disparea instantaneu!

Trucuri pentru un machiaj perfect

1. Vrei sa faci economie cand vine vorba despre produsele cosmetice? Rujul este un must have, iar unul de buna calitate te poate ajuta sa obtii doua look-uri dintr-o lovitura. Astfel, achizitioneaza un ruj mat, intr-o nuanta apropiata de cea a buzelor tale, si foloseste-l pentru un machiaj de zi. In ceea ce priveste machiajul de seara, nu trebuie decat sa aplici un strat subtire de gloss peste acelasi ruj.

2. Ai primit o invitatie la un eveniment deosebit si vrei sa arati ca un fotomodel de pe catwalk? Iata ce truc poti folosi: aplica putin adeziv pentru gene false sub forma unei linii pe pleoapa superioara si apoi, cu ajutorul unei pensule de mici dimensiuni, adauga glitterul preferat. Adezivul il va fixa perfect, iar tu vei obtine eye linerul stralucitor pe care ti l-ai dorit!

3. Vrei ca machiajul tau sa arate impecabil intreaga zi? Desigur ca exista o multime de produse care pot face acest lucru, cele mai cunoscute fiind spray-urile pentru fixare. Noi iti propunem insa ca macar de aceasta data sa renunti la produsele din magazinele de cosmetice si sa iti indrepti atentia catre cele din plafar. Astfel, un spray cu apa de trandafiri te va ajuta sa obtii acelasi efect, fara insa a-ti incarca tenul cu substante chimice.    

4. Daca folosesti o pensula pentru a aplica fondul de ten, incepe din zona mediana a fetei. In acest fel, vei evita aspectul de masca, pentru ca produsul de machiaj se va estompa in mod natural catre maxilar si linia parului.

5. Cine spune ca sprancenele trebuie sa aiba aceeasi culoare ca si parul tau vopsit? De fapt, este indicat sa aiba culoarea naturala a parului tau, pentru ca astfel vei evita aspectul artificial, inestetic. Intr-adevar, exista cazuri in care sprancenele au o culoare naturala diferita de cea a podoabei capilare, asa ca atunci este indicat sa apelezi la serviciile unei cosmeticiene, pentru a le vopsi.

Pune si tu in aplicare aceste trucuri pentru par si pentru machiaj si cu siguranta te vei simti ca o vedeta de pe covorul rosu indiferent de ora din zi sau de locul in care esti! 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!