6 trucuri pentru un machiaj perfect de toamna

6 trucuri pentru un machiaj perfect de toamna

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Orice sfarsit inseamna un nou inceput. Asa ar trebui sa privim trecerea de la vara la unul dintre cele mai frumoase si colorate anotimpuri: toamna. Acest inceput de sezon rece ne ofera posibilitati multiple atat in materie de moda si coafuri, cat si in ceea ce priveste machiajul. 

Fardurile pastelate si sidefate, pierd teren in fata minimalismului conferit de eleganta unor ochi conturati perfect cu eyelinerul. Gloss-urile transparente sunt inlocuite cu rujurile in nuanta vinului, iar autobronzantul devine tot mai putin folosit, facand loc tenului de portelan. 

Iata un mic rezumat al produselor care iti garanteaza un machiaj sofisticat, potrivit pentru zilele inca insorite de toamna.

Poarta ruj inchis la culoare

Renunta la lipstick-urile corai sau rosu aprins, optand pentru rujurile visinii sau in nuante pamantii de maro. Rujul inchis la culoare este ideal pentru zilele de toamna, un astfel de produs garantandu-ti un look elegant si in acelasi timp, usor extravagant.

Profita de faptul ca pielea ta inca mai este acoperita de un strat fin de bronz si pune-l in evidenta cu ajutorul unui ruj inchis, in nuante de burgund sau visiniu. Atunci cand porti un astfel de ruj, opteaza pentru un machiaj al ochilor discret, in nuante de auriu sau bej, care se va potrivi de minune cu tonurile inchise ale buzelor tale. Pentru un look feminin, glam si provocator, combina rujul inchis la culoare cu un machiaj al ochilor format doar din eyeliner negru si mascara.

 Rimmel - 22 lei

 Brische - 11 lei

Alege fondul de ten potrivit

Fondul de ten este esential in realizarea oricarui machiaj. Un fond de ten mult mai inchis sau mai deschis decat culoarea naturala a tenului tau, contribuie la crearea nedoritului efect de masca. Nu te grabi sa investesti intr-un fond de ten mai inchis decat tonul natural al pielii tale, doar pentru ca ai un ten bronzat. Bronzul se va duce rapid, iar fondul de ten inchis la culoare va arata ca o masca pe fata ta.

Sezonul acesta se poarta texturile mate, asa ca alege un fond de ten care are rolul de a estompa luciul nedorit al tenului. Un fond de ten mat, cat mai apropiat de nuanta pielii tale, iti garanteaza un machiaj sofisticat si elegant, fara sa mai fie nevoie sa folosesti pudra. 

 Rimmel - 29 lei

 L'Oreal - 44 lei

In timp ce unii make-up artisti recomanda aplicarea fondului de ten cu ajutorul buretelui special, altii sunt de parere ca un astfel de buretel absoarbe o buna cantitate din fondul de ten pana sa ajungi sa il apici pe fata, asa ca recomanda aplicarea acestuia folosind degetul inelar, prin miscari de tapotare. 

Spune DA machiajului tip smoky eyes

Definitia seductiei, machiajul smoky eyes ramane preferatul oricarei femei care doreste sa isi puna in valoare intensitatea privirii. Toamna aceasta, mizeaza pe un astfel de machiaj in tonuri de indigo.

Pentru a realiza un machiaj smoky in nuante de indigo, este necesar ca pe langa fardul in aceasta nuanta, sa folosesti inca 3 tonuri ale aceleiasi culori, pentru a crea efectul de lumini si umbre.  Daca te-ai hotarat sa adopti acest tip make-up, ai nevoie de un fard in nuante de indigo, de auriu si de negru.

Bourjois - 43 lei

e.l.f. - 15 lei

De asemenea, pentru a contura si mai bine privirea, foloseste un eyeliner negru, dar si creion kohl negru pe mucoasa ochiului. 

Contureaza-ti pometii

Un blush potrivit nuantei tenului tau nu ar trebui sa iti lipseasca din trusa de make-up. Fie ca vrei sa iti pui in valoare tenul bronzat, fie ca pur si simplu doresti sa iti conturezi trasaturile faciale, blushul te va ajuta sa obtii un look elegant si sofisticat.

Desi de cele mai multe ori obisnuim sa aplicam blushul la finalul machiajului, make-up artistii profesionisti recomanda aplicarea acestuia dupa fondul de ten.  Pentru aplicarea corecta a fardului de obraz, ai nevoie de o pensula groasa si de un blush care sa se potriveasca nuantei tenului tau.

MAC - 77 lei

Maybelline - 29 lei

Daca ai tenul deschis, foloseste un blush roz pal sau in nuante delicate de corai. Pentru tenul mediu, ideale sunt fardurile de obraz in tonuri de portocaliu, sau in nuanta piersicii. Tenului masliniu sau bronzat, ii sunt recomandate blush-urile in tonuri de maro sau auriu. La final, pentru a te asigura ca blush-ul este intins uniform, aplica si un strat subtire de pudra.

Foloseste o pudra translucida

De cate ori nu ti s-a intamplat sa intri intr-un magazin de produse cosmetice si sa iti cumperi o pudra intr-o nuanta mai inchisa sau chiar mai deschisa decat culoarea tenului tau? Iti poti lua la revedere de la aceste probleme, investind intr-o pudra de fata translucida (sau transparenta), care nu iti coloreaza tenul, ci doar estompeaza luciul nedorit, finisand totodata machiajul.

e.l.f. - 22 lei

Jemma Kidd - 58 lei

Chiar daca vara obisnuiai sa folosesti o pudra putin mai inchisa decat nuanta tenului tau din cauza bronzului, toamna acesta make-up artistii recomanda folosirea unei pudra translucide. Astfel, iti vei putea in valoare bronzul discret care inca iti mai coloreaza usor pielea, fara sa se creeze acel efect inestetic de masca.

Nu uita de eyeliner

Daca te numeri printre cititoarele noastre fidele, atunci cu siguranta esti la curent cu faptul ca eyelinerul reprezinta cheia pentru o privire seducatoare. Avand in vedere ca vara am renuntat la beneficiile estetice ale eyelinerului, e timpul ca sezonul acesta sa repui tusul de ochi in drepturi. Eyelinerul iti permite sa creezi mult ravnitul machiaj cat eye (ochi de pisica), care a revenit puternic in tendintele sezonului acesta.

Cu ajutorul eyelinerului poti corecta si forma ochiului, punandu-ti in valoare privirea senzuala. Obtine si tu un machiaj retro, specific divelor hollywoodiene ale anilor '60, adoptand fie unul cat mai minimalist si simplu, cu linii precise, fie unul elaborat, combinat cu machiajul smoky-eyes.

Kallos - 13 lei

L'Oreal - 22 lei

Intampina toamna cum se cuvine, cu hainele potrivite, dar si cu un machiaj pe masura. Urmeaza sfaturile noastre si pune-ti in valoare frumusetea folosind produsele de make-up ideale! 

Articolul urmator
7 beauty devices în care merită să investești
7 beauty devices în care merită să investești
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (18)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.