Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

7 machiaje ultra-senzuale pentru petrecerile acestui sfarsit de an!

Joi, 02.10.2008
      Sarbatorile (si petrecerile) de sfarsit de an sunt foarte aproape de noi. Pe langa frigul patrunzator, parca si lumina este mai rece si mai opaca. Soarele apare din ce in ce mai rar, nu mai are cine sa ne puna raze in par sau sa ne accentueze stralucirea discreta a machiajului. Din cauza asta, trebuie sa punem mai mult accent pe luminozitatea tenului, pe nuantele alese, sau pe felul cum combinam rujul cu paleta de culori a fardurilor. Iata cateva sfaturi pentru a reusi sa scapi de cenusiul iernii si sa devii ultra-senzuala in acest sfarsit de an.

Black & White- se stie ca o privire luminoasa creeaza o conexiune mai buna intre oameni, ducand la o mai buna intelegere. Stii proverbul : « ne intelegem din priviri ». Daca vrei si tu o privire care sa transmita ceva, alege sa-ti pui in evidenta pleoapa interioara, cu ajutorul unui fard alb cu particule stralucitoare. Contrasteaza albul cu o « coada a ochiului » neagra. Indulceste trecerea brusca de la alb la negru cu un fard gri-albastrui. Aplica rimel pentru gene curbate si gata, poti sa fii multumita de rezultat.

Gri intens- pentru ca afara atmosfera « pare » gri, la o prima vedere am fi tentate sa scoatem nuanta aceasta din eventualele alegeri in materie de fard pentru ochi. Nimic mai fals ! Daca stii ce gri sa alegi, si stii cu ce alte nuante sa-l combini, poti sa obtii un machiaj reusit. Eu iti recomand un fard mai inchis, fara particule stralucitoare (totusi, pana unde sa mergem cu stralucirea ?), combinat cu un creion kajal negru intens, aplicat in linii groase. Un ultim sfat : buzele trebuie sa ramana naturale ! Un luciu de buze incolor este alegerea potrivita.

Barbie Red- iarna asta se poarta rosul ! Rochii, pantofi de lac, trenciuri din « plastic », toate sunt rosii ca sangele ! Bineinteles ca se poarta si pe buze. Si se poarta in aceleasi nuante intense, lucioase. Aplica un ruj rosu de buna calitate (cele de la Chanel sunt deja hiper-cunoscute si hiper-iubite), peste care poti folosi un luciu incolor, pentru un plus de glamour. Ai grija sa ai fata curata si fara pete, pentru ca intensitatea buzelor sa nu fie intrerupta de probleme ale pielii.

Green Spleen- daca ai chef de ceva satinat, ceva care sa transmita caldura, alege un fard verde inchis, si un ruj deschis la culoare, cu textura cremoasa. Evidentiaza linia ochilor cu un creion negru si un rimel pentru volum. Pastreaza tenul mat, alegand o pudra-crema, care sa acopere toate eventualele imperfectiuni. Acesta este un machiaj potrivit pentru iesiri seara la o cafea sau un ceai cu prietenele sau cu iubitul. E clasic si de bun gust.

Dramatic Black- de fiecare data cand o vad pe Avril Lavigne purtand fardurile alea negre ma intreb cum oare reuseste sa creeze acel echilibru perfect intre tenul alb ca marmura si ochii inchisi ca smoala. Secretul ? Aplicarea in degradé a fardului : de la foarte inchis, la ceva mai deschis in partile exterioare ale ochilor. Daca vrei si tu un astfel de efect dramatic, incepe cu un fard negru inchis, continuand cu diverse nuante de gri. Aplica un luciu de buze roz pal si un blush discret.

Chip luminos- daca vrei un machiaj de zi, destul de minimalist dar de efect, pune accentul pe ten. Aplica o crema de zi cu efect de iluminare instanta (eu ti-o recomand pe cea de la Garnier, este foarte buna si nici pretul nu este exagerat). In ceea ce priveste fardul, alege o nuanta pala, discreta (rozul inchis este perfect pentru machiajul cochet, de zi). Un strat de rimel si esti pregatita. Vezi ca nu e chiar atat de complicat sa fii frumoasa dar si in ton cu trend-urile ?

Jocuri de lumina- iata si o alegere care se potriveste perfect cu zapada (ce va sa vina, speram) : ochi bine conturati cu creion dermatograf, si o combinatie de farduri din spectrul albastrului, pentru conturarea pleoapei superioare. De preferat sunt fardurile crema, pe care sa le poti aplica cu varful unei pensule subtiri, experimentand tot felul de modele. Vei vedea ca efectul va fi unul « de scena », ca sa zic asa.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.9 (187)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    irina (anonim)
    21 august 2010 14:02

    am vrut un 10 dar am tastat din greseala 4.imi plac f mult culorile.machiajul este reusit

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!