Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Machiaje deosebite pentru petrecerea de Halloween

Andreea Gluh, redactor

Se apropie una dintre cele mai indragite sarbatori de catre cei carora le place sa se costumeze in diferite personaje de poveste. Este vorba despre Halloween, care desi a inceput sa fie sarbatorit in tara noastra destul de recent, a capatat rapid o multime de adepti. Daca te numeri si tu printre acestia din urma si nu stii ce costum sa porti in acest an sau ce machiaj ti s-ar potrivi, noi iti oferim cateva idei din care te poti inspira si care te pot transforma in vedeta petrecerii de Halloween din acest an.



Sursa: diy-enthusiasts.com

Scurta istorie a sarbatorii de Halloween

Halloween este o sarbatoare de origine celtica si a fost facuta cunoscuta de catre imigrantii irlandezi care au plecat din Statele Unite ale Americii in secolul al XIX-lea. Cu toate ca in general este sarbatorita pe 31 octombrie, exista si unele exceptii. De exemplu, suedezii celebreaza Halloween-ul in prima saptamana a lunii noiembrie.

Denumirea de "Halloween" provine din expresia "All Hallows' Evening", care se traduce prin "Seara tuturor spiritelor". Radacinile acesteia stau in sarbatoarea pagana Samhain, care in traditia celtica era sinonima cu sfarsitul verii si cu inceputul unui nou an. In aceasta zi granita dintre taramul celor vii si al celor morti disparea, iar spiritele bune si cele rele puteau trece libere in aceasta lume. Pentru a se feri de spiritele rele si pentru a le izgoni, oamenii se deghizau ei insisi in fapturi ale noptii.

Machiajul pentru Halloween

Machiajul pentru Halloween te poate transforma intr-un personaj de poveste, fie el inspaimantator, amuzant sau diafan.

Betty Boop este una dintre cele mai cunoscute figuri ale epocii interbelice, faimoasa gratie senzualitatii sale. Pentru o transformare completa, poti incerca un machiaj si o costumatie inspirate din povestile cu Betty sau unele tipice comics-urilor.



Sursa: keltiecolleen.buzznet.com

Pentru cele care prefera misterul, fluturii de noapte si felinele sunt alegerile potrivite pentru machiajul de Halloween.



Sursa: keltiecolleen.buzznet.com

Pasarea Phoenix si zanele sunt fapturi pline de stralucire, cu puteri supranaturale si capabile de a stapani diverse elemente, precum focul sau aerul. Machiajele in culori calde, metalice, nu trebuie sa lipseasca de pe lista ta de Halloween.



Sursa: keltiecolleen.buzznet.com

Un mim indragostit si Regina Rosie din "Alice in Tara Minunilor" sunt personaje in spatele carora iti poti ascunde cu adevarat chipul.



Sursa: keltiecolleen.buzznet.com

Daca iti plac personajele din benzile desenate, incearca sa fii o supereroina: Batgirl. Pentru a realiza acest tip de machiaj de Halloween, iti trebuie o pensula, un creion pentru contur, vopsea neagra pentru face painting si un fard metalic albastru sau sclipici in aceeasi culoare.

Primul pas consta in realizarea conturului mastii personajului cu ajutorul creionului. In continuare, trebuie sa umpli forma desenata cu vopseaua neagra si sa aplici rapid sclipiciul albastru.



Sursa: diy-enthusiasts.com

Rezultatul va fi uimitor, iar un astfel de machiaj pentru Halloween este rapid si usor de realizat.



Sursa: diy-enthusiasts.com

In cazul in care preferi personajele mai inspaimantatoare, incearca sa te deghizezi intr-un vampir. Pentru acest machiaj trebuie sa scoti din trusa de cosmetice o pudra de fata intr-o nuanta foarte deschisa, un creion fard negru, un fard negru, unul rosu, un ruj rosu si o mascara.

Mai intai contureaza ochii cu ajutorul creionului fard negru si aplica si fardul in aceeasi culoare, atat pe pleoapa superioara, cat si pe cea inferioara. Continua prin a aplica si fardul rosu, imbinand cu grija culorile, astfel incat sa nu se creeze o diferenta evidenta la trecerea dintre acestea. Foloseste o mascara pentru gene, un ruj rosu pentru buze si pudra pentru fata, in scopul de a crea un aspect palid al acesteia. La final utilizeaza creionul fard negru si la comisurile gurii, pentru a accentua aspectul livid.



Sursa: makeupbee.com

Machiajul pentru Halloween poate fi realizat in nenumarate moduri. In acest an te poti inspira din modelele pe care ti le-am prezentat, pe care le poti folosi ca atare sau pe care le poti imbunatati, in functie de imaginatia si de preferintele tale.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (18)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!