Machiajul de zi - Sfaturi pentru un look de invidiat

Machiajul de zi - Sfaturi pentru un look de invidiat

Andreea Gluh, redactor

Machiajul perfect in functie de momentul zilei si de ocazie este idealul oricarei femei. In plus, un aspect ingrijit te binedispune si iti sporeste increderea in fortele proprii. Astfel, poti incepe dimineata cu fata fresh si lipsita de imperfectiuni pe care ti-o asigura machiajul de zi.



Machiajul de zi reprezinta mai degraba un accesoriu discret cu ajutorul caruia iti poti evidentia anumite trasaturi si care iti ascunde micile defecte ale tenului. Spre deosebire de machiajul de seara, el trebuie sa fie in nuante naturale si sa nu atraga atentia prin accente stralucitoare. Este indicat, de asemenea, sa accentuezi fie ochii, fie buzele, niciodata pe amandoua. Ai grija, insa, ce culori folosesti, pentru ca acestea trebuie sa fie in concordanta cu nuanta ochilor tai, respectiv cu cea a tenului.

Sfaturi pentru realizarea machiajului de zi

Inainte de a incepe realizarea machiajului de zi, trebuie sa urmezi cativa pasi de ingrijire a fetei. Astfel, este necesar sa te demachiezi, chiar daca pe parcursul noptii nu ai folosit niciun produs de machiaj. Scopul principal al acestei etape este acela de a indeparta sebumul si celulele moarte de pe suprafata pielii.

In continuare, este indicat sa folosesti o lotiune tonica si o crema hidratanta, in functie de tipul tenului tau, fie ca este gras, uscat, mixt sau sensibil.

Dupa ce ai urmat etapele de baza, este timpul sa aplici machiajul de zi pe fiecare zona a fetei in parte. Nu uita, insa, ca trebuie sa tii cont de nuanta tenului tau. Cea mai buna metoda de a afla care este aceasta o constituie verificarea culorii pe care venele vizibile o au. Astfel, daca ele sunt albastre, ai un ten rece, iar daca sunt verzui, tenul tau are o nuanta calda. In cazul in care venele au o nuanta albastra-verzuie, inseamna ca te inacadrezi in categoria persoanelor cu un ten neutru.

Machiajul de zi pentru ochi


Fardurile cele mai potrivite pentru machiajul de zi al ochilor sunt cele mate. Evita culorile stralucitoare sau in nuante puternice.

Daca ai ochii albastri si un ten rece, poti opta pentru farduri din gama rozului, in timp ce un chip cu tenta calda este evidentiat de nuantele de piersica.

Ochii verzi sunt complimentati de tonurile deschise de violet, dar si de cele roz deschis, in timp ce pentru ochii caprui, se pot folosi toate nuantele de fard, de la gri si bleu pana la maro si orange. Asadar, daca faci parte din aceasta ultima categorie, esti fericita posesoare a unei largi palete de culori din care poti alege pentru machiajul de zi.

Daca vrei sa accentuezi forma ochilor, machiajul de zi iti permite folosirea tonurilor mai inchise de maro, gri si verde. Make-up artistii recomanda ca acestea sa se aplice in coltul exterior al ochiului, pentru a-l alungi.

Aceleasi culori sunt indicate si atunci cand vine vorba despre creioane kohl sau despre eyeliner.

Iata etapele de realizare a machiajului de zi pentru ochi!

 

 

Primul pas in cazul machiajului ochilor il reprezinta aplicarea unei baze pentru fard, pe care o poti achizitiona din magazinele de specialitate. Aceasta are rolul de a mentine produsul pe pleoape o perioada cat mai indelungata, fara ca el sa se intinda sau sa se stranga intre pliurile pielii.

Urmeaza trasarea unui contur pe pleoapa superioara, cu ajutorul unui creion kohl sau al unui eyeliner. In continuare, aplica fardul de ochi in strat subtire, intr-o culoare potrivita nuantei ochilor tai.

Un truc pe care il poti folosi pentru ca ochii tai sa para mai mari il reprezinta trasarea unui contur cu un creion kohl alb pe pleoapa inferioara.

La final, aplica mascara preferata in miscari zig-zag, pentru a conferi lungime si volum genelor tale.
 

 

Machiajul de zi pentru ten

Un fond de ten fluid cu o putere medie de acoperire poate face minuni pentru aspectul fresh al fetei. Cele cu textura pudrata sunt indicate doar in cazul tenului cu exces de sebum.

Daca ai cearcane sau imperfectiuni vizibile, inainte de aplicarea fondului de ten, foloseste un concealer. Acesta trebuie aplicat cu ajutorul unei pensule speciale.

Pentru o aplicare corecta a fondului de ten, foloseste varfurile degetelor sau un burete special. Fluidul trebuie intins catre maxilare, catre tample si catre pometi.

La final, este indicat sa utilizezi o pudra sub forma de pulbere, pentru un finish perfect si un blush in nuante deschise, pentru accentuarea pometilor.

 


 

Machiajul de zi pentru buze

Secretul unui machiaj de zi pentru buze care sa reziste consta in aplicarea unui strat initial de fond de ten. Urmeaza un creion pentru contur, care iti poate fi de folos mai ales daca ai buzele subtiri. Mare atentie, insa, in alegerea nuantei acestuia. Sfaturile make-up artistilor spun ca rujul si creionul trebuie sa aiba culori foarte apropiate, pentru a conferi un aspect natural.

Un truc pe care il poti folosi consta in aplicarea unui strat de luciu transparent, pentru a accentua senzatia de volum.



Machiajul de zi este usor de realizat, odata ce deprinzi toti pasii necesari, iar complimentele nu vor intarzia sa apara.

Sursa: Pinterest

Articolul urmator
Mătreața la bărbați: cauze, simptome și remedii
Mătreața la bărbați: cauze, simptome și remedii
Ce le spune machiajul tau barbatilor?
Incepe quiz
Ce le spune machiajul tau barbatilor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.