Nu Skin

Singura culoare de sprâncene pe care să nu o porți niciodată

Miercuri, 03.05.2017
de Mihaela Onofrei

Niciun machiaj nu poate fi complet fără... sprâncene pe măsură. Tocmai din acest motiv pierdem multe ore în căutarea gelului perfect pentru sprâncene sau a creionului care să ne ajute să obținem un aspect natural și care să nu ne încarce prea mult firele de păr.

Atunci când vine vorba de conformația feței, sprâncenele joacă un rol foarte important, deoarece acestea ne oferă expresivitate și ne ”modelează” chipul. Pensatul și îngrijirea sunt două aspecte esențiale pentru a avea niște sprâncene sănătoase și frumoase, însă la fel de important este să nu cazi pradă trendurilor modei și să adopți un look care nu te prinde.  

Iar unul cu sprâncenele nepotrivite, te va face să te diferențiezi cu siguranță, în mod negativ însă.

ochi fardat

Iată care este singura culoare de sprâncene pe care să nu o porți niciodată!

Cea mai mare greșeală pe care o facem atunci când ne alegem culoarea sprâncenelor este că alegem o nuanță identică cu cea a părului nostru sau chiar mai închisă. Potrivit totalbeauty.com, persoanele cu părul închis la culoare nu ar trebui să folosească niciodată produse pentru sprâncene de culoare neagră pentru a-și umple spațiile fără păr.

Explicația este foarte simplă: îngroșarea sprâncenelor cu negru îți conferă un aspect fals. Sprâncenele tale își pierd din strălucire și te fac să-ți pierzi din feminitate.

Astfel, femeile cu părul închis la culoare ar trebui să folosească nuanțe de caramel sau blond închis. Dacă folosești creion pentru a face acest lucru, atunci ar trebui să mergi pe nuanțe chiar și mai deschise. Femeile care au părul blond vopsit ar trebui să folosească o nuanță de creion de sprâncene sau fard în funcție de culoarea naturală, nu de nuanța de păr actuală, pentru a evita un aspect spălăcit.

Un alt aspect de care să trebui să ții cont atunci când îți alegi culoarea sprâncenelor este tonul pielii. Femeile cu o piele mai închisă la culoare trebuie să aleagă o nuanță ciocolatie cu tentă roșiatică. Cele care au părul închis la culoare, dar pielea albă, sunt sfătuite că aleagă nuanțele de maro, cu tentă bej-gălbuie sau verde.

Iată cum trebuie să alegi nuanța în funcție de culoarea părului tău

Așa cum ai văzut și în acest filmuleț, persoanele cu părul închis la culoare trebuie să aleagă o nuanță de fard de sprâncene mai deschisă cu două tonuri, pe când cele cu părul deschis la culoare trebuie să aleagă o nuanță mai închisă cu două tonuri. Fardul și creionul negru pentru sprâncene trebuie neapărat evitat, pentru a nu știrbi frumusețea sprâncenelor tale.

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!