Șuvițele blonde nu mai sunt la modă! Uite cu ce au fost înlocuite

Joi, 07.09.2017
de Ionelia Olteanu

Toamna anului 2017 vine cu câteva schimbări de stil, atât în ceea ce privește garderoba, cât și machiajul sau părul. Stiliștii vin cu tot felul de sugestii, iar femeile care vor să fie stilate țin cont de ele. Există însă trenduri pe care nu oricine le poate urma, tocmai pentru că sunt excentrice. Fie că este vorba despre un articol vestimentar ieșit din comun sau despre o culoare vie a părului, purtarea acestora presupune curaj, pe care nu toate femeile îl au.

Șuvițele blonde sunt extrem de populare și reprezintă trucul la care apelează foarte multe doamne și domnișoare pentru a-și schimba lookul. Aspectul lor este unul natural, astfel că se potrivește oricui. În acest sezon, lucrurile stau diferit, deoarece șuvițele blonde nu mai sunt deloc la modă. Acestea vor fi înlocuite cu o altă tehnică de vopsire care a luat cu asalt Instagramul.

par blond

Cu ce poți să înlocuiești șuvițele blonde

În ultima perioadă, trendurile care au apărut pe Instagram au influențat foarte mult opiniile multor femei, oricât de ciudate ar părea. Cele mai multe transformări au fost legate de sprâncene, iar acest lucru nu pare să se oprească. De data aceasta, un aspect deosebit al părului a creat furori și controverse, ducând la împărțirea în două tabere a opiniilor. Un stilist celebru din New Jersey a postat pe contul său de Instagram o poză cu schimbarea pe care a ales să și-o facă una dintre clientele lui. Este vorba despre șuvițe alb-negru, care trimit cu gândul la stilul anilor ’90.

suvite alb negru

Foto: Instagram @luisabadillo

Secțiunea de comentarii s-a umplut rapid cu tot felul de păreri pro și contra cu privire la acest look. În plus, poza s-a răspândit destul de repede, astfel că a fost preluat stilul șuvițelor alb-negru, numărându-se printre tendințele acestei toamne. Mulți au recunoscut faptul că doar un stilist cu îndemânare și talent poate să realizeze ceva care să arate extrem de bine. Non-culorile alb și negru sunt dificil de combinat, mai ales când vorbim despre nuanțarea părului, dar trebuie să recunoaștem că aceste șuvițe arată cel puțin interesant. Pe cât de excentric și de neobișnuit pare, pe atât de apreciat o să devină acest stil odată cu trecerea timpului, astfel că el va fi sigur adoptat chiar și de vedete.

par impletit suvite

Foto: Instagram @behindthechair_com

Dacă vrei să obții o schimbare inedită cu care să îi surprinzi pe cei din jur, poți să apelezi cu încredere la reflexiile albe și negre care vor da viață părului tău. Nu trebuie să te temi de faptul că acest look te va îmbătrâni, pentru că totul este realizat în așa fel încât să nu pară că ai părul grizonant. Mai mult ca sigur poți să renunți la clasicele șuvițe blonde în favoarea acestui stil. Cu siguranță nu vei da greș!

Sezonul de toamnă 2017 este dictat de stiluri inedite și surprinzătoare, care permit oricărei femei să se simtă frumoasă și în ton cu moda!

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (22)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!