Tendințe în machiaj în 2019. Revin în atenție culorile mate
![Tendințe în machiaj în 2019. Revin în atenție culorile mate](/public/uploads/articole/thumbs4/33833.jpg)
Machiajul reprezintă pentru multe femei un element important în obținerea unui look elegant, îngrijit și feminin, motiv pentru care acestea nu ratează niciun moment pentru a arăta spectaculos. Mai mult decât atât, cosmeticele evidențiază cele mai frumoase trăsături, fapt pentru care doamnele apelează la acestea pentru a atrage cât mai multe priviri admirative.
Tendințele în materie de makeup din 2018 au pus accentul pe extravaganță, nonconformism și curaj, dar în anul 2019 vor reveni elementele de bază, clasice și simple.
Sursa foto: Instagram
Dacă până acum a fost folosit eyelinerul pentru realizarea diferitelor forme interesante, iată că în acest an accentul este pus pe paleta de farduri. Nuanțele întunecate vor fi date uitării, atenția îndreptându-se către cele pastelate.
Amatoarele de culori reci precum verde sau albastru nu trebuie să dispere, deoarece acestea vor putea fi folosite, însă cu limită, fără exagerări intenționate precum în anul precedent. Sfatul specialiștilor în ceea ce le privește constă în combinarea culorile întunecate cu cele pastelate, calde, jucăușe. Astfel, în momentul în care îți dorești să aplici verde pe pleoapă, trebuie să conturezi linia genelor inferioare cu ajutorul unui portocaliu pastel, pentru a obține un efect dramatic, greu de trecut cu vederea.
Sursa foto: Pinterest
Mai mult decât atât, tendințele de anul acesta oferă o șansă femeilor cu buze subțiri, deoarece acestea includ tehnici de utilizare a culorilor menite pentru obținerea unui aspect de buze voluminoase. Realizarea de volum pe buza de jos poate fi obținut prin intermediul rujurilor în nuanțe închise. Pentru a estompa greutatea nuanței, este de preferat ca peste ruj să fie aplicat un luciu de buze transparent.
Astfel, tendințele în materie de makeup de anul acesta pun accentul pe farduri mate, pastelate, ideale pentru obținerea de luminozitate în zona ochilor.
![8 tendințe de machiaj de încercat în toamna 2024](/public/uploads/articole/thumbs3/50202.jpg?v=1729176687)
![Acid tranexamic: beneficii și recomandări](/public/uploads/articole/thumbs3/50817.jpg?v=1735470423)
![19 culori de păr la modă în toamna 2024](/public/uploads/articole/thumbs3/49726.jpg?v=1724405783)
Surse foto: iStock, Instagram, Pinterest