Unicorn Hair, combinația de culori care îți va înveseli părul primăvara aceasta

Cuprins
Brandul Lime Crime, celebru pentru cosmeticele sale în culori metalice, stridente, va lansa în curând o nouă gamă de vopsele de păr. Inspirate de legenda unicornilor, aceste culori vor aduce un farmec aparte stilului tău.
Gama de vopsele de păr Unicorn Hair va fi lansată probabil în luna aprilie. Primele fotografii publicate pe Instagram sunt un teaser care ne permite să vedem cum vor arăta.
Foto: Instagram/trendmood1
Vor fi în total 11 nuanțe diferite, fiecare cu un nume ciudat, care amintește de lumea basmelor. Vei putea alege culoarea „ponei” (violet), „iepuraș” (roz deschis, pastelat), „gargui” (albastru închis, aproape negru) sau „dirty mermaid” (verde foarte închis).
Nuanțele mai aprinse au denumiri care îți vor trezi cu siguranță pofta să le încerci: gem de căpșuni, piersică neon, ciocolată cu cireșe, salată (verde deschis), jeleu (verde închis). Delicios!
Ce efecte pot fi obținute cu noile vopsele de păr
Culorile din noua gamă de vopsele de păr Unicorn Hair nu sunt însă pentru femeile conservatoare, care își doresc vopsele clasice, în nuanțe de blond, brunet sau castaniu. Dacă îți place să experimentezi, noua gamă de vopsele este exact ce cauți.
Lime Crime a lansat deja pe contul oficial de Instagram hashtagul #UnicornHair, unde sunt publicate multe fotografii cu diferite efecte care pot fi obținute cu această vopsea.
Poți realiza șuvițe în culori diferite, stil curcubeu, sau într-o singură nuanță. O altă variantă, dacă vrei să fii puțin mai discretă, este să îți vopsești părul în degrade, cu una sau mai multe culori. Iată de exemplu acest efect, propus pe contul de Instagram al Lime Crime.
Marele avantaj al acestei game de vopsele este că poți da frâu liber imaginației, alegând stilul care ți se potrivește mai mult: extravagant sau mai discret. Fiecare cutie de vopsea Unicorn Hair va costa 16 dolari și deocamdată nu este cunoscută data exactă a lansării pe piață.
Iată câte soluții există pentru colorarea părului cu noua vopsea Unicorn Hair. Te poți inspira din aceste variante propuse de experții Lime Crime, ca să alegi ce îți place mai mult!
Vezi și Rădăcini curcubeu, cea mai HOT tendință a primăverii în materie de colorare a părului



Surse foto: Instagram