Uscarea părului natural vs uscător de păr. Care este alegerea potrivită pentru tine

Uscarea părului natural vs uscător de păr. Care este alegerea potrivită pentru tine

Redactor Andreea Baluteanu

Toată viața ni s-a repetat, cu obstinație parcă, de către stiliști, că părul trebuie uscat natural ca să se mențină sănătos și puternic. Nu e de mirare că am ajuns să privim uscătoarele de păr cu reticență, ca pe inamici ascunși sub carcasa unui gadget strălucitor. Mai ales vara, atunci când temperaturile plăcute și adierea blândă conturau un climat perfect pentru uscarea naturală a părului, nici nu mai voiam să auzim de infamul foehn.

Dacă ți-am spune însă că experții și-au schimbat convingerea și s-au întors la 180 de grade, nemaifiind deloc atât de siguri de îndemnurile lor inițiale? Dezbatem mai jos argumentele pro și contra ale „meciului” dintre uscarea părului natural vs uscătorul de păr.

Aerul sau uscătorul: care e mai bun pentru părul tău umed?

Uscătorul de păr face ravagii: căldura afectează profund cuticula, deteriorând-o, absorbind umezeala din păr și deshidratându-l. Iată ce ni s-a spus, ani la rândul, de către stiliștii care contraindicau folosirea uscătorului de păr.

Însă opiniile s-au diversificat, și multe voci afirmă că, de fapt, să-ți usuci părul natural e mult mai nociv. De ce? Să aruncăm o privire asupra anatomiei ca să înțelegem mai bine acest proces. Firul de păr este alcătuit din rețele de proteine numite keratină consolidate în cuticulă. Sunt mai multe tipuri de legături în componența sa, inclusiv de hidrogen, și toate sunt aspru afectate de către umiditatea crescută.

Mai mult, se pare că părul poate absorbi până la 30% din greutatea sa în apă. De ce deranjează acest aspect? Fiindcă atunci când este ud, e mult mai predispus la deteriorare: cortexul se umflă și poate plezni, iar de aici încolo scenariul se înrăutățește.

Mai mult, atunci când părul este ud, elasticitatea sa crește (de aceea pare și mai lung imediat după spălare). Orice mic gest îi poate dăuna: că îl prinzi într-o coadă de cal, că dormi cu el umed, supunându-l la fricțiunea cauzată de fața de pernă sau, evident, că îl piepteni.

Problema uscatului natural nu e nici pe departe expunerea la aer, ci așteptarea. Cu cât părul reține mai mult timp umezeala, cu atât pericolul degradării crește. Și nu numai firul e „atacat”; atunci când e ud prea mult timp, scalpul are de asemenea de suferit, glandele sebacee intuind pericolul și secretând mai multe uleiuri, ceea ce va duce la un fiasco.

Inclusiv legăturile de hidrogen, despre care îți spuneam mai sus, au de obiectat când vine vorba despre uscarea naturală. Ele se pot rupe, acesta fiind și motivul pentru care părul e mai ușor de aranjat într-o altă formă când e ud. Nu se dovedește binevoitor cu tine, suferă profund.

Uscătorul de păr, mai sănătos?

Nu spunem că orice uscător de păr și mai ales orice tehnică e alegerea potrivită pentru tine. Inconvenientele multor produse de gen au rămas valabile: când sunt folosite la temperaturi ridicate, stratul exterior al cuticulei poate fi deteriorat, iar deshidratarea și vârfurile casante sunt și ele pericole reale.

Aceste dezavantaje sunt parțial „umbrite” de către beneficiile uscătorului: previne ravagiile făcute de umiditate în păr, adaugă volum, strălucire și netezire, stilizează și te scapă de disconfortul fizic, accentuat în sezonale rece, al părului ud.

Iar atunci când alegi un uscător de calitate, blând și super eficient, vei vedea că și inconvenientele de mai sus dispar. Este cazul Dyson Supersonic ce permite o uscare rapidă și lipsită de riscuri a părului datorită tehnologiei Air Multiplier, prin care fluxul de aer e amplificat, producând un jet de aer controlat și de mare viteză.

Dyson Supersonic

Te sperie căldura? Ei bine, uscătorul te ține la adăpost de pericolele sale, presupunând un control inteligent al căldurii prin intermediul unui instrument care măsoară temperatura aerului de 40 de ori pentru a preveni deteriorarea extremă. În plus, motorul digital V9 Dyson propulsează în amplificator 13 litri de aer pe secundă, dacă ești interesată de amănuntele tehnice.

Ce să mai spunem despre stil? Orice look e la îndemâna ta grație multitudinii de accesorii Dyson: accesoriul „Flyaway” împotriva firelor rebele le ascunde sub firele mai lungi pentru finisare netedă și strălucitoare realizată în urma unei tehnologii ce pornește de la efectul Coandă; accesoriul pieptene cu dinți largi este special creat pentru părul creț sau texturat, căruia îi conferă formă și volum; concentratorul reproiectat pentru aranjarea părului te ajută să coafezi câte o secțiune de păr cu un curent de mare viteză; difuzorul reproiectat definește onduleurile și buclele, în timp ce accesoriul Gentle Air e blând cu părul subțire și cu scalpul sensibil.

femeie frumoasa cu par lung si saten care foloseste Dyson Supersonic

Cu ce ne mai convinge acest dispozitiv? Cu 3 setări precise de viteză și 4 de căldură, care îți promit libertate totală și control absolut. Mult mai bine decât atunci când îți usuci părul la aer!

Cum să îți usuci părul pentru un look superb 

Am înțeles, cu uscătorul, dar foarte mult contează și tehnica. Uite ce ne sfătuiesc stiliștii!

Înainte de a te spăla pe cap, perie părul ca să distribui în mod egal uleiurile pe șuvițe. Umezește, aplică șampon, clătește și apoi folosește un pieptăn pentru a repartiza balsamul sau masca. După ce ai ieșit din duș, absoarbe umiditatea în exces cu un prosop din microfibră. Urmează să te usuci cu Dyson Supersonic, folosind accesoriul preferat, până ce părul este uscat în procent de 80%. Poți folosi acum un ulei de păr sau un balsam fără clătire, căci va fi absorbit mult mai ușor. Continuă să usuci până când mai ai aproximativ 5% din păr umed.

Așadar, în „bătălia” dintre uscarea părului natural și utilizarea uscătorului, noi optăm pentru Dyson Supersonic! Descoperă-l online!

 

Articolul urmator
Mătreața la bărbați: cauze, simptome și remedii
Mătreața la bărbați: cauze, simptome și remedii
Care este mirosul tău natural?
Incepe quiz
Care este mirosul tău natural?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.