Te rog insistent, nu mai judeca persoanele care rămân în relații abuzive
„Încep să scriu aceste rânduri stând la masa la al cărui capăt se află soțul meu, bărbatul care a încercat o dată să mă înece în cadă și m-a lovit cu pumnul în față de mai multe ori.
Înainte să dezvălui ceea ce trăiesc, ar trebui să explic puțin și despre trecutul meu. L-am cunoscut pe cel cu care m-am căsătorit când amândoi eram doar niște copii și aveam 12 ani, eram atunci prieteni de joacă și colegi, era toamna anului 1996. Atunci nu era deloc un om rece și agresiv, era inocent și făcea totul cu bucurie alături de mine. Citeam împreună, mergeam la spectacole, la concerte, apoi am început să ne umplem timpul și cu jocuri video. Ne-am dat seama că ne-am îndrăgostit după ce am petrecut câțva ani ca cei mai buni prieteni și am început apoi o frumoasă poveste de iubire.
Dar ceva s-a schimbat în timp și eu nu am înțeles niciodată ce. Partenerul meu de la 20 de ani nu semăna deloc cu prietenul meu de la 12 ani, deși era aceeași persoană. Acum amândoi avem aproape 40 de ani, iar el este de nerecunoscut pentru că s-a schimbat în rău cu fiecare an care a trecut. Nu am mai auzit de mult timp un „te iubesc”, iar grija și iubirea lui s-au transformat în violență verbală și agresiune fizică.
Aș putea să povestesc în detaliu fiecare rană pe care mi-a provocat-o, să descriu cum mi-a învinețit ochii în repetate rânduri, dar acestea sunt detalii pe care prefer să le țin pentru mine fiindcă sunt oricum destul de dureroase.
Pot doar să spun că am fost abuzată și că cel mai rău lucru este faptul că am rămas foarte mulți ani în această relație toxică, iar în prezent mă lupt cu sindromul de stres postraumatic și amintirile sunt greu de suportat pentru că îmi creează stări de nedescris. De ce am rămas lângă el deși încă mă lovește când exagerează cu alcoolul? Eu îl iubesc și relația noastră durează de prea mult timp ca să pot renunța atât de ușor. Am crescut și ne-am dezvoltat împreună de la 12 ani, de atunci am fost nedespărțiți, iar eu nu îmi văd viața fără el. Și sinceră să fiu, încă mai sper că totul va fi ca înainte pentru că situația nu a fost mereu la fel de neagră.
Poate ceilalți cred că este ușor să te desprinzi de un om care te rănește, dar nu vor înțelege niciodată dacă nu trec prin asta. Abuzurile te schimbă și fizic și emoțional, îți schimbă gândirea și nu mai ai putere să iei decizii pentru că te simți destabilizat și pierdut. Eu mă agăț de orice fărâmă de speranță ca să rămân lângă cel pe care îl iubesc, deși poate conștientizez că nu este bine ce fac. Dar adevărul este că nu am putere să fac nimic, mă simt legată de el și condamnată să suport până la sfârșitul vieții tot ce îmi face.
Violența domestică îți distruge stima de sine, te simți slab și vulnerabil, nu mai poți vedea calea de ieșire din situația în care te afli. Eu am înțeles asta după mulți ani de lupte grele cu propria mea minte. Se pare că cele mai multe relații abuzive sunt de natură ciclică, iar acesta este și cazul meu pentru că partenerul repetă faptele, deși spune de fiecare dată că îi pare rău și că nu o să se mai întâmple. El recurge mereu la șantaj emoțional și îmi spune că mă iubește, iar eu îl cred pentru că știu că atunci când era doar un copil mă iubea. Încă mai cred că în adâncul sufletului său este cel de care m-am îndrăgostit atunci și că nu s-a schimbat.
Am descoperit că fac parte din grupul victimelor care rămân în relațiile abuzive doar pentru că mai cred în faptul că își pot schimba partenerul. Eu văd în soțul meu persoana de la începutul relației și refuz să accept că în prezent este un agresor fără scrupule care îmi provoacă o suferință fără margini.
Te rog să nu mai judeci pe nimeni ca mine dacă nu înțelegi ce simțim cu adevărat. Nu ai de unde să știi cât de greu este până nu treci prin asta și nu doresc nimănui să simtă ce este în sufletul meu. Doar atât îți cer: să nu vorbești urât de femeile abuzate și să nu spui că au o vină atunci când rămân în acea situație grea. Încearcă să te pui în locul lor și vei vedea că au o grămadă de temeri pentru care nu îndrăznesc să plece departe. Poate fi vorba de suferința pe care ar provoca-o copiilor, de lipsa unor resurse pentru a o lua-o de la capăt, de o depresie care nu le dă voie să meargă mai departe. Nu știi niciodată ce lupte grele duce un om cu propria minte sau cu alegerile pe care le are de făcut.”
Citește și: Cum am redevenit puternică după ce am trecut printr-un divorț și violență domestică
Sursă articol: Scarymommy
Surse foto: Istockphoto
Urmareste-ne pe Google News
