Cele mai importante 3 lucruri la naștere pe care să le iei în considerare

Cele mai importante 3 lucruri la naștere pe care să le iei în considerare

Redactor Divahair.ro

Chiar dacă e la prima sau la a treia naștere, orice viitoare mămică este pe cât de entuziasmată, pe atât de prevăzătoare, înainte de momentul în care își va cunoaște bebelușul. Internetul și grupurile de părinți de pe social media sunt pline de sfaturi și știm cât de copleșitor poate fi când ești asaltată din toate părțile cu tone de informații, uneori contradictorii. În acest sens, am făcut o listă simplă, cu trei cele mai importante lucruri pe care să le iei în considerare înainte de naștere.

mana de bebelus in mana mamei

1. Curs de puericultură

Cursul presupune parcurgerea celor mai de bază aspecte legate de bebeluș și de viitorul rol de părinte. De la naștere, alăptarea bebelușului, până la schimbarea scutecelor și identificarea motivelor pentru care să apelați la un medic, cele mai importante informații sunt acoperite. Noii părinți pot afla mai multe despre primele zile de viață ale copilului, detalii medicale despre anestezie și pot socializa cu alți viitori părinți, luând parte la o structură de suport. În plus, tații care participă la aceste cursuri pot cere un atestat ce le va permite, conform legislației, să ceară 10 zile suplimentare de concediu după naștere.

2. Recoltarea și stocarea celulelor stem

Celulele sunt prezente în placentă și în cordonul ombilical și îi pot salva, într-o bună zi, viața copilului tău. În prezent, tratamentul a 85 de boli grave cu ajutorul celulelor stem este aprobat de către FDA și Agenția Europeană a Medicamentului, printre care anumite tipuri de leucemie, paralizie cerebrală sau limfom. Specialiștii estimează că în următorul deceniu lista de boli tratabile va crește la ordinul sutelor. Nașterea este ocazia unică de a recolta aceste celule valoroase. Procedura nu este deloc dureroasă și nu are niciun fel de risc pentru mamă sau copil. Se recoltează, indiferent de faptul că e spital privat sau public, placenta și cordonul ombilical, după separarea de bebeluș, iar mai apoi sunt trimise la laborator unde sunt procesate și stocate prin criogenare.

Atâta timp cât vor fi menținute la o temperatură constantă, celulele nu ȋși vor pierde proprietățile și vor aștepta în starea de criogenare și zeci de ani pentru a ne salva viața”, spune Lavinia Tarba, medic Șef de Laborator al Cord Blood Center, prima și cea mai mare bancă de celule stem din țară, fiind, de asemenea, singura bancă de celule stem ce recoltează și stochează placenta.

bebelus care doarme pe spate

3. Consiliere psihologică

Sarcina, și mai ales perioada de dinainte și de după naștere, sunt momente încărcate de sentimente puternice, greu de gestionat. Un psihoterapeut te poate ajuta să treci mai ușor peste momentele dificile și să te bucuri din plin de una dintre cele mai speciale perioade din viața ta. Poate și mai important, câteva ședințe cu un terapeut te pot pregăti pentru eventualitatea apariției fenomenului “baby blues” (studiile arată că până la 70% dintre mame trec prin asta) sau chiar al depresiei postpartum, pe care o experimentează în jur de 20% dintre femeile care au născut.

Articolul urmator
De ce bunica maternă este cea mai importantă ființă din viața copilului
De ce bunica maternă este cea mai importantă ființă din viața copilului

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.