Cum știi dacă bebelușul tău se satură la sân

Cum știi dacă bebelușul tău se satură la sân

Redactor Divahair.ro

Din prima clipă în care o mamă își ține bebelușul la sân, este imposibil să nu-i treacă prin minte următoarea întrebare: ”Oare copilul meu se satură cu laptele matern?”. Și asta pentru că, din cauza reprizelor scurte de supt, mamele au tendința să creadă că micuțul nu se alimentează suficient.

Ce trebuie să știe însă începătoarele în ale maternității este faptul că tocmai bebelușul este reperul lor, mai ales în primele zile sau săptămâni, când nu este necesar să-i impui un program de alăptare.

În prima zi, bebelușul va avea nevoie de hrană de cel puțin trei sau patru ori. Este încă în perioada de acomodare cu noua lui viață, iar reprizele de somn sunt mai mari, în detrimentul timpului petrecut la sân. Însă după această perioadă, copilul este tot mai înfometat, mai ales că laptele pe care îl primește într-o sesiune de supt îi ajunge pentru maximum două ore. Ai ajuns în punctul în care bebelușul va ava nevoie să fie alăptat de cel puțin opt ori, în 24 de ore. Sunt însă foarte multe cazurile în care sugarii solicită masa chiar și la interval de o oră sau o oră și jumătate. La finalul primei săptămâni cu bebe acasă, îți vei da seama însă care este numărul optim de mese pentru el. Conform studiilor, un nou-născut are între șase și opt alăptări pe zi.

Trebuie să știi însă că aceste date sunt doar niște statistici, și că fiecare bebeluș este unic.Unii se vor sătura cu mai puține mese, alții cu mai multe mese pe zi. Și, cu cât copilul este alăptat mai des, cu atât glandele mamare produc și mai mult lapte, pe principiul cerere-ofertă, conform sit-ului babycentre.co.uk. Tot ce trebuie să faci este să pui bebelușul la sân ori de câte ori plânge că îi este foame. Este un semnal pe care el îl transmite corpului tău, că nu se satură cu cantitatea de lapte primită și că are nevoie de mai mult. Iar organismul tău se va conforma, pentru că este perfect conectat la cerințele bebelușului.

Există însă o practică pe care multe mame o acceptă, de teama că micuții lor nu primesc suficient lapte: alternarea laptelui matern, cu formulă. Acest lucru poate dăuna lactației, mai ales în primele 6 săptămâni de viață ale copilului, când corpul mamei este foarte alert la semnalele transmise de bebeluș. Glandele mamare vor considera că sugarul primește suficient lapte și nu vor produce mai mult.

Ce se întâmplă dacă bebe scade în greutate

 Este un lucru normal. În primele trei zile de când au venit pe lume, bebelușii pierd în mod normal în greutate între 5-10% din kilogramele de la naștere. Este o scădere fiziologică însă, și nu are legătură cu cantitatea de lapte pe care o primește în timpul alăptării. Însă în 14 zile micuțul revine la numărul de kilograme de la naștere și, mai apoi, începe să ia în greutate. Însă, dacă bebelușul nu ia în greutate, sau chiar scade, după două săptămâni de viață, ar trebui sesizat de urgență medicul.

 Semne că bebelușul se satură cu laptele matern

Grija că bebe nu mănâncă suficient este în sufletul fiecărei mame, însă orice panică va fi înlăturată dacă bebe se comportă astfel:

-cere între 6 și 8 mese, în 24 de ore. Dacă solicită alăptări mai dese, atunci bebelușul consideră că are nevoie de mai multă hrană, pe care mama o va produce în scurt timp.

-nu ai dureri când alăptezi. Majoritatea mamelor se confruntă însă cu dureri, lucru care ar trebui să le trimită la medic.

-sânii sunt mai moi și nu ai senzația că s-au golit, după ce ai hrănit copilul.

-sfâcurile nu suferă modificări din momentul în care ai început alăptarea. De asemenea, sunt cazuri când sfârcurile se alungesc ușor de când a început alăptarea.

-bebelușul are culoare în obraji, iar pielea lor este fermă dacă tragi ușor de ei.

-copilul este activ în momentele de veghe și cere insistent de mâncare.

-bebe are cel puțin șase diureze și scaune în interval de 24 de ore.

-urina ar trebui să fie cât mai deschisă la culoare și fără miros.

-se aude foarte clar când înghite, iar atașarea la sân este realizată corespunzător.

-după câteva săptămâni, bebelușul își modifică ritmul suptului și face pauze în timpul alăptării.

-în momentul în care se satură îți indică el asta: nu mai stă la sân și întoarce capul dacă vrei să-l pui din nou.

-scaunele au culoarea muștarului, după cinci zile de viață.

Semne că micuțul nu se satură cu laptele matern

-bebelușul nu revine la greutate ade la naștere, în 14 zile.

-sânii sunt tari după ce îl hrănești.

-sfârcurile sunt inflamate după ce ții copilul la sân, te ustură sau te dor.

-bebelușul este agitat după ce este alăptat.

-nu are 6 diureze pe zi, după cinci zile de la naștere.

-scaunele nu depășesc numărul de două pe zi, la cinci zile de la naștere, și nu sunt de culoare galbenă. Când împlinesc trei sau patru săptămâni, sugarii încep să aibă scaune o dată la o zi sau două, lucru care este perfect normal. Însă, dacă scaunul are un miros pătrunzător și nu are frecvența de mai sus, înseamnă că organismul lui nu este suficient hidratat, deci are nevoie de mai mult lapte.

-pielea bebelușului devine mai galbenă după o săptămână.

-sugarul are stări de somnolență și trebuie să-l trezești ca să-l hrănești.

Oricare dintre semnele de mai sus, ar trebui să te trimită cu micuțul la medic, pentru a găsi soluția optimă, astfel încât el să primească suficientă hrană.

Atunci când te confrunți cu astfel de probleme, Multi-MamBalm, disponibil pe magazinvavianpharma.ro, te poate ajuta. Multi-Mam Balm este un gel pentru mameloane sensibile si iritate, care are în compoziție uleiuri vegetale. Hidratează și previne fisurarea mamelonului în perioada alăptării și poate fi aplicat și înainte de naștere.

Așadar, una dintre cele mai mari griji ale mamelor, o dată ce au început alăptarea, este dacă bebelușul lor primește suficient lapte. Nu ezitați să apelați la pediatru, la un consultant în lactație sau la medicul de familie, pentru a vedea ce este de făcut, în cazul în care intervine o astfel de dilemă.

Surse foto: Istock

Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.