Nasterea prematura - cauze, semne si simptome si preventie

Nasterea prematura - cauze, semne si simptome si preventie

Chiriac Iulia

Ce este nasterea prematura?

Sarcina este una dintre perioadele cele mai frumoase din viata unei mame, insa trebuie intotdeauna sa fii informata asupra posibilelor complicatii ce pot sa apara.

In timpul unei sarcini pot exista diferite complicatii si una dintre acestea este sarcina prematura, adica nasterea inainte de termen. Aceasta poate cauza probleme grave atat mamei cat si copilul.                                             

Marea majoritate a sarcinilor normale au o durata medie de 38-42 de saptamani, deci putem defini nasterea prematura ca fiind acea nastere  care are loc intre 24 si 37 de saptamani de sarcina.

Nasterea prematura este riscanta atat pentru mama cat si pentru copil de aceea este indicata ingrijirea cat mai corecta a gravidei pe tot parcursul nasterii si dupa aceea.

Cu toate acestea, pot exista si cazuri de nasteri premature cu bebelusi si mame sanatoase. 

Nasterea prematura

Cauzele unei nasteri premature

Pot exista diferite cauze ale unei nasteri premature cum ar fi cauzele ovulare, materne sau generale. In 30-70% dintre cazuri aceste cauze nu pot fi depistate.

Totusi o femeie gravida ar trebui sa cunoasca factorii care prezinta cel mai mare risc de producere a unei nasteri premature pentru a putea preveni sau chiar evita aceasta complicatie. Principalele cauze care declanseaza sarcina prematura sunt:

- cauze ovulare: sarcina multipla (sarcina de gemeni sau tripleti), malformatii, anemii, infectii, existenta unei singure artere ombilicale.

- cauze materne: uter malformat, sinechie uterina (alipire a peretilor uterini in urma unui chiuretaj), fibrom (tumoare benigna), infectii urinare, traumatisme.

- cauze generale: febra, lupus, anemie, cardiopatii, boli neurologice (epilepsii), boli endocrine sau digestive, varsta mamei sub 16 ani /peste 40 ani, talia sub 145 cm si greutatea sub 45 kg, nivel socio-economic scazut , antecedente obstetricale (chiuretaje, sarcina pe DIU).

Semnele si simptomele care preced nasterea prematura

Exista posibilitatea de a preveni o sarcina prematura cu ajutorul unui specialist insa pentru a putea anunta medicul specialist trebuie sa cunoastem simptomele si semnele.

Cele mai frecvente semne si simptome sunt:

- contractii la o perioada de timp constanta (10-20 min);

- crampe asemanatoare durerilor menstruale in zona inferioara a abdomenului, constante;

- dureri puternice de spate, mai jos de talie;

- presiune pelvina;

- sangerari sau secretii vaginale apoase;

- greturi, varsaturi, diaree.

Moduri de a preveni nasterea prematura

Cu cat perioada de dezvoltare in uter este mai mare cu atat sansele fatului de a fi sanatos sunt mai crescute. Copiii nascuti dupa 24 de saptamani au sanse scazute de supravietuire iar cei nascuti dupa 32 de saptamani de sarcina au o rata mai mare de supravietuire si nu prezinta complicatii pe termen lung.

Intotdeauna tratamentul depinde de stadiul de avansare a sarcinii si de intensitatea contractiilor, insa unul dintre factorii esentiali care pot preveni aceasta sarcina prematura este odihna.

Alte tratamente pot fi :

- administrarea unor medicamente cu rol in intarzierea travaliului. Dezavantajul acestora este efectul pe termen scurt .

- injectarea cu steroizi pentru maturarea plamanilor bebelusului. Procedura este valabila doar pentru o sarcina cuprinsa intre 24-34 de saptamani.

Dupa 34 de saptamani nu mai este necesara injectarea cu steroizi datorita maturarii pulmonare  a fatului.

 

De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.