5 trenduri noi pentru miresele anului 2018

5 trenduri noi pentru miresele anului 2018

Redactor Divahair.ro

În 2018, designerii au noi propuneri pentru miresele care vor se adapteze celor mai noi tendințe chiar și în ziua cea mare. Chiar dacă ai în plan organizarea unei nunți care să respecte și tradițiile, acest lucru nu înseamnă că nu poți include unele elemente moderne, fie că este vorba despre vestimentația ta în ziua nunții, alegerea accesoriilor sau unele detalii legate de amenajarea locului în care va avea loc evenimentul.

mireasa

Iată câteva dintre trendurile pe care le-am văzut pe podiumurile de modă, la unii dintre cei mai celebri designeri de rochii de mirese din lume:

Se poartă din nou capele

Aproape fiecare designer a readus acest trend în colecțiile sale pentru 2018. Capele rochiilor de mireasă sunt fabricate din materiale subțiri, fluide, decorate cu broderii florale din dantelă, perle sau strasuri, care îți vor da un aspect regal și elegant. Pentru un look memorabil, poți alege o capă lungă până în pământ, care poate ține locul trenei, sau una scurtă până în dreptul taliei, transparentă, dacă rochia ta de mireasă are un decolteu generos sau ai ales un model cu umerii goi.

Accesorii cât mai prețioase, cu diamante sau perle

Accesoriile sunt un element important din ținuta oricărei mirese, iar anul acesta ele sunt mai în trend ca niciodată. Designerii ne prezintă numeroase rochii cu decolteuri adânci sau rochii de mireasă cu umerii goi, evidențiate de coliere cu diamante sau șiraguri generoase din perle, care să contureze delicat silueta. Dacă ești adepta unor bijuterii mai discrete, dar cu aspect elegant și sofisticat, atunci aceste bijuterii pentru mireasa pe care le găseşti aici ți se va potrivi perfect. După cum vezi, colierele din aur alb decorate cu diamante sau perle pot sublinia decolteul și îți vor pune perfect în valoare rochia, indiferent de modelul pe care îl vei alege.

Rochii de mirese în culori nonconformiste

Albul nu mai este culoarea preferată a designerilor de rochii de mireasă sezonul acesta. În schimb, ei propun culori îndrăznețe, precum ultraviolet, culoarea anului 2018, sau negru, pentru a crea un look prețios și sofisticat. Se poartă și panglicile negre pe rochii albe sau accesoriile de păr colorate, sau mănușile înalte până la cot, care îți vor oferi un look memorabil.

Foarte la modă sunt și rochiile în nuanțe subtile de bleu, iar partea bună este că aceste culori pot avantaja un ten deschis la culoare, dar pot pune în valoare și un ten măsliniu.

Rochii de mirese scurte sau midi

Dacă vrei să te simți confortabil la nuntă sau plănuiești o nuntă de vară, atunci rochiile de mireasă scurte sau de lungime medie sunt o soluție practică, dar stilată. Anul acesta, designerii au prezentat numeroase modele de rochii de mireasă cu lungimi atipice, care pun în valoare silueta și lasă la vedere exact atât cât trebuie. Se poartă și costumele din două piese, cu bluze vaporoase și pantaloni evazați sau fuste asimetrice, acestea fiind potrivite mai ales pentru miresele mai în vârstă, care nu vor să epateze foarte mult alegând o rochie clasică, lungă.

Broderii florale cu efect 3D

O noutate pe podiumurile de modă o reprezintă apariția unor rochii de mireasă decorate cu broderii florale cu efect 3D. Se poartă atât inserțiile pe toată lungimea rochiei, cât și cele de tip detaliu, pe umăr sau în partea inferioară a rochiei. De regulă, acest tip de rochii sunt accesorizate cu perle sau cu brățări și coliere cu diamante, care le conferă un plus de eleganță, totul pentru a crea un look rafinat și de neuitat.

Aceste tendințe noi ale anului 2018 pentru mirese te pot ajuta să te inspiri și să îți alegi o ținută care să se potrivească stilului tău, dar să fie în același timp una modernă și stilată. Indiferent de tipul de nuntă pe care îl plănuiești, fie că e una tradițională sau nonconformistă, aceste sfaturi sunt utile dacă îți dorești ca ținuta ta să fie una spectaculoasă, memorabilă și diferită față de ale altor mirese.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:AntonenkoS

Ce luna a anului te reprezinta?
Incepe quiz
Ce luna a anului te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.