Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Cele mai scumpe rochii de mireasă ale vedetelor

Marţi, 04.07.2017
de Diana Coteanu

Lumea celebrităților este plină de farmec și strălucire, însă când vine vorba despre rochiile de mireasă ale celor mai cunoscute femei din lume, acestea au devenit un adevărat etalon de stil în istoria modei. Să aflăm când au costat rochiile de mireasă purtate de prințesa Diana, Amal Clooney sau Victoria Beckham!

Cele mai scumpe rochii de mireasă

Victoria Beckham. Fosta membră a trupei Spice Girls a ales să poarte o rochie elegantă în culoarea fildeșului. Potrivit Business Insider, designerul a îmbrăcat o creație a Verei Wang, în valoare de 10.000 de dolari, pe 4 iulie 1999, atunci când a devenit soția celebrului fotbalist David Beckham.

Sursa foto: Pinterest / Style News People

Nicole Richie. Pentru nunta sa cu Joel Madden, din 11 decembrie 2010, Nicole Richie a scos din buzunar nu mai puțin de 20.000 de dolari pentru o rochie de mireasă semnată Marchesa. Aceasta a fost realizată din 100 de metri de tul de organza, cu o crăpătură înaltă în zona gâtului și un corset absolut fabulos cu detalii delicate din dantelă florală.

Sursa foto: Pinterest / Lou Lou Magazine 

Jessica Biel. Poate una dintre cele mai neconvenționale rochii de mireasă din acest top îi aparține actriței Jessica Biel. Ea a ales să poarte, la nunta sa cu Justin Timberlake, din 19 octombrie 2012, o rochie în tonuri de roz pentru care a plătit suma colosală de 100.000 de dolari.

Sursa foto: Pinterest / Style Blazer 

Kate Middleton. Marii creatori citati de Telegraph susțin că rochia de mireasă a Ducesei de Cambridge este o dovada a măiestriei britanice, iar combinația dintre dantelă și mătase, cristale și perle, de la poalele rochiei, este perfectă. Sarah Burton, designerul rochiei, este prima care a afirmat că este fascinată de frumusețea creației sale. Se estimează că rochia a costat în jur de 400.000 de dolari, însă prețul nu a fost confirmat în mod oficial de Casa Regală.

Sursa foto: Pinterest / Feed Inspiration 

Kim Kardashian. Pentru cea de-a doua nuntă a starului de reality show cu baschetbalistul Kris Humphries, pe 20 august 2011, Kim nu a ales una, ci trei rochii semnate Vera Wang, fiecare costând 25.000 de dolari. Asta ar însemna un total de 75.000 de dolari pentru vestimentanția sa nupțială.

Sursa foto: Pinterest / Amelia Proud 

Amal Clooney. Atunci când actorul George Clooney s-a căsătorit cu celebra avocată Amal Alamuddin, pe 27 septembrie 2014, unul dintre cele mai discutate subiecte a fost rochia incredibilă a miresei. Creată de Oscar de la Renta, rochia personalizată a costat 380.000 de dolari și părea demnă de o veritabilă stea de la Hollywood.

Sursa foto: Pinterest / Pop Sugar 

Kim Kardashian West. La cea de-a treia apariție în fața altarului a starletei, alături de rapperul Kanye West de această dată, ea a purtat o rochie de mireasă marca Givenchy, semnată de Riccardo Tisci, în valoare de 400.000 de dolari. Pe lângă dantelă și spatele gol, rochia a avut și o trenă de o lungime impresionantă.

Sursa foto: Pinterest / E! Entertainment 

Prințesa Diana. Prințesa Inimilor este declarată cea mai elegantă mireasă din toate timpurile. La doar 20 de ani, ea s-a măritat cu Prințul Charles, pe 29 iulie 1981, și a purtat o rochie în valoare de 12.000 de dolari. Rochia, creată de Elizabeth și David Emmanuel, a avut o trenă de șapte metri, detalii brodate manual și 10.000 de perle inserate.

Sursa foto: Pinterest / Nicole Kliest 

Surse foto: Pinterest, Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!