Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

10 modele de rochii pe care să le porţi în primăvara 2020

Marţi, 04.02.2020

Ce se află în mintea noastră în exact acest moment? Rochiile de primăvară, firește, cel mai dorit item atunci când vremea se încălzește, cel care ne asigură că vom resimți adierea celui mai frumos dintre anotimpuri pe pielea noastră. Rochie de primăvară e o adevărată plăcere existențială!

Descoperă mai jos care sunt principalele tendințe ale momentului în ceea ce privește modelele de rochii de primăvară! Vezi ce spun trendurile, ce spune strada și, mai ales, ce zice sufletul nostru!

Rochii de primăvară din 2020: 10 modele must-have acum

În acest an, tendințele par să fie mai romantice și mai feminine decât oricând. Rochiile de primăvară se supun mai multor influențe, de la revenirea curentului boho-chic la câteva inserții victoriene, trecând printr-un strop de îndrăzneală și fiind neapărat marcate de curentul eco-sustenabilității, cea mai răspândită tendință din modă și din beauty.

Descoperă în rândurile de mai jos tabloul complet al trendurilor din 2020: rochiile de primăvară la modă acum!

Bej

După ce a făcut furori vara trecută, bejul a pășit puțin în spate în timpul iernii 2019 și acum redevine una dintre cele mai iubite culori. Când este vorba despre rochiile de primăvară, ai de ales între perspectiva utilitară, în care creațiile bej sunt acoperite de buzunare, curele și nasturi, sau cea sport-chic, cu rochii pulover sau hanorac. Vei arăta la fel de bine!

rochie bej

Sursa foto: Pinterest

Boho-chic

Încet, încet, anii 70 încep să ia locul anilor 90 în galeria celor mai iubite trenduri, iar curentul boho-chic se trezește la viață. Ai nevoie ca de aer de încă o rochie de primăvară acoperită cu flori, midi sau maxi și cu mânecă lungă. Asortează cu încălțăminte confortabilă și cu toată veselia din lume!

rochie cu flori

Sursa foto: Pinterest

Croșetate

Vrei să îți spunem care este cel mai hot trend de acum? Rochiile de primăvară croșetate! Nu îți pune însă bunica la treabă, deoarece abordarea e puțin mai complexă. Rochiile de primăvară croșetate sunt oricum, numai cuminți nu; dimpotrivă, nu se sfiesc să dezvăluie cât mai multă piele. A se asorta cu sacou și pantofi feminini, ca în imaginea de mai jos.

rochie crosetat

Sursa foto: Pinterest

Dantelă

Revenim la un romantism asumat prin rochiile de primăvară la modă în acest sezon. De data aceasta, înlocuim influențele victoriene cu cele boho. Renunță la guler înalt (deși îl vei aborda altfel, după cum vei vedea mai jos) și apelează la o rochie de dantelă cu croi boho-chic, așa cum poartă Hailey Bieber. Asortarea cu teniși este mai mult decât hot!

Hailey Bieber

Sursa foto: Pinterest

Dungi

Un imprimeu care a tot bătut la ușa gloriei în ultimele sezoane, dungile sunt la fel de dorite și în primăvara 2020. O rochie cu dungi și nasturi este practic tot ce poate fi mai confortabil și mai lejer acum, așa că nu e de mirare că e imposibil să îi reziști. Asortează cu pantofi Oxford și vei primi un răspuns genial la întrebarea „ce rochii de primăvară purtăm în 2020”.

rochie cu dungi

Sursa foto: Pinterest

Slip dress

Rochia furou este practic una dintre puținele reminiscențe din moda anilor 90. Revine iar în tendințe, dar nu o mai purtăm ca acum câțiva ani. Acum, itemurile inspirate de piesele de lenjerie intimă sunt asociate cu articole elegante așa cum sunt cămășile purtate pe dedesubt sau pantofii ori sandalele elegante. Așa arată una dintre una dintre cele mai dorite rochii de primăvară ale momentului!

Rochia furou

Sursa foto: Pinterest

Guler

Unul dintre elementele de top din moda anului 2020 este gulerul. Ia exemplu de la Nicole Richie și îmbracă o rochie cuminte cu guler, care să îți pună în valoare toată drăgălășenia. Scurtă, diafană, cu un croi în formă de A cuceritor, creația o face pe vedetă să arate mai bine decât oricând, într-o rochie de primăvară uluitor de frumoasă.

Nicole Richie

Sursa foto: Pinterest

Verde mentă

Dacă te întrebi care este cea mai dorită culoare a rochiilor de primăvară din 2020, suntem mai mult decât fericite să îți răspundem că este vorba despre verdele mentă. Proaspăt și gingaș, dulce și rafinat, acest ton reflectă splendorile din natură, mai încântătoare decât oricând primăvara, dar infuzează și o binemeritată doză de optimism și de speranță, de care avem atâta nevoie.

Kate Bosworth

Sursa foto: Pinterest

Roz

După ce am tot încercat să îl respingem, ne-am decis să ne apropiem din nou de roz în moda de primăvară. Vestea bună este că se poartă toate nuanțele acestei culori: de la rozul puternic cu tonuri de magenta la rozul pastel și la cel șerbet, care îți lasă gura apă. Alege o rochie de primăvară colorată în funcție de tonalitatea tenului tău și combină cu cizme albe, ca în imaginea mai jos.

rochie roz

Sursa foto: Pinterest

Tropical

Dragostea pentru natură și dorința de a o proteja s-au văzut peste tot pe podiumurile din 2020, lucru care nu poate decât să ne bucure. Rochiile de primăvară cu imprimeu floral nu lipsesc, dar și mai hot este printul tropical. Poartă-te de parcă tocmai te-ai fi întors de la tropice și îmbracă o rochie festivă cu papuci, cu balerini, cu botine, cu cizme, cu adidași, cu tot ce ai prin dulap.

rochie cu flori

Sursa foto: Pinterest

Acestea sunt cele mai dorite rochii de primăvară din 2020! Lasă-te cucerită de farmecul lor! Ca să arăți impecabil, asortează-le cu modelele de manichiură la modă în primăvara 2020? Vrei mai mult? Iată și modelele de fuste-pantalon scurte la modă acum.

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!