Nu Skin

12 piese must-have pentru o garderobă în stilul Audrey Hepburn

Luni, 07.08.2017
de Sorina Corneanu

A fost regina farmecului, emblemă a bunului gust și a eleganței și a avut un stil foarte bine definit. Dovadă stă faptul că tot ceea ce purta ea, în urmă cu mai bine de jumătate de secol, este încă actual și nimeni nu poate contesta feminitatea și delicatețea stilului ei. Audrey Hepburn rămâne un fashion-icon imbatabil!

Dacă îți dorești să realizezi o ținută în stilul Audrey Hepburn, iată 12 piese vestimentare care nu trebuie să îți lipsească din garderobă!

Look à la Audrey Hepburn? Vezi cum să-l obții fără să dai greș!

Bluză în dungi orizontale. Clasică și cu un aer ușor old-school, bluza în dungi este pe cât de simplă, pe atât de importantă în realizarea unui look în stil Audrey. Nu, atunci cand vine vorba de ținutele lui Audrey, nimic nu e banal!

Fustă midi albă și sandale romane. Mulțumită grațioasei Audrey, tocmai ai obținut o ținută de vară specială, care să amintească de celebra comedie romantică „Vacanță romană”. Vezi filmul pentru mai multă inspirație!

Cămașa în carouri, din material moale, purtată cu o pereche de pantaloni scurți, reprezintă o altă posibilitate de a aborda stilul Audrey Hepburn într-o notă feminină, sexi și în același timp simplă.

Pantalonul negru drept. Ușor androgin, pantalonul drept negru oferă o notă de mister care instigă către descoperirea personalității purtătoarei. Așa cum deja știi probabil, ca să atragi, nu trebuie să dezgolești cât mai multă piele, ci mai degrabă să instigi prin mister.

Trenciul. Orice fashionistă trebuie să aibă un trenci în garderobă. Niciodată nu se demodează! Pentru un look parizian, boem și încărcat de bun gust, alege trenciul! 

Cămașa albă cu un nasture purtat descheiat. Pentru un look feminin, dar suficient de instigator, fără a cădea în vulgar, cămașa albă purtată desfăcută la primul nasture este un element vestimentar care te trimite direct în lumea diafană a grațioasei Audrey.

Pantalonul drept și balerinii. Evident, balerinii eleganți, pe măsura pantalonului, și maleta neagră pot face o ținută simplă, clasică și 100% în stilul Audrey Hepburn. Totul e să nu uiți de simplitate!

Pantalonul în dungi verticale. Pentru puțin efect de slăbire, suplețea piciorului și eleganță care nu pălește în timp, pantalonul în dungi verticale nu trebuie să îți lipsească din garderobă!

Rochia cu push-up. Chiar și cea mai delicată femeie are ascunsă în dressing o astfel de piesă vestimentară. Nu se știe când e nevoie de ea. Alege-o clasică, simplă și lasă doar efectul de push-up să iasă în evidență. Ușor înclinat către lookul pin-up, acest element vestimentar păstrează feminitatea și senzualitatea în aceeași ținută.

Little black dress. Încă nu ai o rochie neagră în garderobă? Pentru a prelua stilul Audrey Hepburn, e obligatoriu să ți-o procuri cât mai curând. Ai grijă să fie cât mai fină, delicată și îndreptată către tendințele clasice. Orice cade în vulgar își pierde scopul.

Pălăria cu fundă. O pălărie sofisticată e o pălărie simplă, accesorizată corect. Cam acesta rămâne criteriul de bază atunci când îți alegi pălăria pentru un look Audrey Hepburn. O panglică în culoarea potrivită, atașată unei pălării aparent simple, poate schimba întreaga ținută. Poate nu ești obișnuită să porți pălărie și ți se va părea chiar hilar, dar,dacă ai ales să preiei stilul Audrey Hepburn, fii pregătită să faci schimbări care să te scoată din comun. 

Pantof negru clasic, cu toc mic. Chiar dacă nu ești obișnuită să porți tocuri, uneori ele schimbă perspectiva asupra multor lucruri. Pantofii negri, obligatoriu clasici, sunt elementul esențial pentru o ținută în stil Audrey Hepburn.

Acum, că nu-ți rămâne decât să te asiguri că ai aceste elemente vestimentare în garderobă, ești gata să devii o Audrey Hepburn a secolului 21 și să duci mai departe emblema stilului!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.6 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!