30 de ținute pentru luna iunie pe care să le încerci

Cuprins
Luna iunie e atât de aproape, iar promisiunea verii vine cu alai de zile calde, de vacanțe petrecute lăfăindu-ne sub soarele arzător și, firește, cu cele mai fabuloase ținute ale tuturor timpurilor. Pentru a-ți sări în ajutor, noi am alcătuit o listă de 30 de ținute numai bune de purtat în prima lună a anotimpului cald.
Lasă-te inspirată de ideile noastre și bucură-te de una dintre cele mai stylish luni din toată viața ta!
Cum să te îmbraci în luna iunie
Îți promitem că am bifat în rândurile de mai jos toate trendurile în vogă ale verii, am făcut apel la cele mai cool accesorii și la cele mai dorite haine și, nu în ultimul rând, ne-am preocupat ca tu să arăți pur și simplu perfect în toate. Nu am uitat nici de confort: vei adora să porți outfiturile de mai jos. Iată din ce să te inspiri acum!
Începe luna iunie cu o ținută inspirată de copilărie, că doar nu degeaba sărbătorim inocența pe 1! Accesoriile sunt roz și au un uluitor aer jucăuș, iar rochia ar face-o mândră pe orice micuță domnișoară!
Sursa foto: Pinterest
Continuă în sensul opus! Joacă-te cu dualitatea alb-negru într-o ținută în care te vei simți extrem de cool. Crede-ne, vei deborda de prospețime!
Sursa foto: Pinterest
Ce zici de simplitate? O pereche de shorts, un tricou fără mâneci și papuci: așa arată cea mai comfy ținută a momentului.
Sursa foto: Pinterest
Adorăm boemul de tip frech și îl conjurăm în a patra ținută de iunie. O pereche de blugi evazați, un top ușor și neapărat un coș de paie compun un outfit la modă acum.
Sursa foto: Pinterest
Costumele s-au purtat cu dragoste în ultimele luni și nu vor pleca nicăieri nici în iunie. Apelează la roz, la un tricou și la adidași și poartă acest outfit în zilele de vară mai răcoroase.
Sursa foto: Pinterest
Ne îndrăgostim acum de un outfit cu contraste! O pereche de pantaloni largi, un top micro și o cămașă masculină alcătuiesc un outfit pentru o fată extrem de cool!
Sursa foto: Pinterest
Culorile dulci sunt acasă la ele în iunie, așa că o rochie bleu nu poate fi ratată acum. Balerinii roșii sunt definiția lejerității incendiare, iar geanta cool e un must-have!
Sursa foto: Pinterest
O rochie largă în dungi te va transforma în regina verii. Ai nevoie de cât mai multe în dulap! Sandalele cu toc și coafura messy completează armonios acest ansamblu.
Sursa foto: Pinterest
Un outfit etno se va potrivi de minune în ținutele pentru luna iunie. Apelează la albastru și la broderii și nu uita de balerinii cu bot ascuțit, care se leagă pe picior.
Sursa foto: Pinterest
Ne plac la nebunie fustele decupate, cu volane și crăpătură, iar asocierea cu tricou e pur și simplu imbatabilă!
Sursa foto: Pinterest
Orice ai face, să nu cumva să ratezi șansa de a purta o rochie galbenă în acest sezon. Fie că apelezi la un model oversized prins cu centură, precum cel de mai jos, fie la unul pe corp, victoria e asigurată.
Sursa foto: Pinterest
Din păcate, vor veni și zile mai răcoroase, așa că trebuie să te pregătești pentru ele în iunie. O pereche de blugi, un tricou simplu și un cardigan purtat pe umeri vor fi mereu la modă.
Sursa foto: Pinterest
Outfiturile office necesită o grijă constantă și o atenție plină de dragoste. Dacă investești în piese frumos structurate, precum cele de mai jos, în volume și culori clasice, nu poți da greș.
Sursa foto: Pinterest
Ce zici de o combinație de culottes cu un maiou simplu și sandale glam? Noi considerăm că e pur și simplu minunată!
Sursa foto: Pinterest
Albul din cap până în picioare e una dintre feblețile verii. Un top simplu de mătase și pantalonii palazzo sunt protagonistele perfecte ale unui astfel de outfit.
Sursa foto: Pinterest
Blugi scurți, papuci și un top cu volane, alături de o geantă-coș de rafie atârnată lejer pe mână: avem de gând să ne îmbrăcăm așa în fiecare zi din vacanță.
Sursa foto: Pinterest
Amestecă printurile și te vei distra de minune în această vară. Ce spui despre o pereche de pantaloni cu dungi și un tricou înflorat? Completează cu o geantă în culori vii!
Sursa foto: Pinterest
Rochiile seducătoare cu transparențe nu îți pot lipsi în acest sezon. Asociază și volane, precum și o pereche de sandale hot, pentru acele momente în care îți dorești să ai inimi la picioare.
Sursa foto: Pinterest
O rochie cămașă oversized trebuie „încinsă” cu un cordon peste mijloc și purtată cu pantofi cu toc. O geantă mică va fi tot ce îi mai trebuie acestei ținute de iunie.
Sursa foto: Pinterest
Continuăm periplul prin tărâmul rochiilor adorate ale verii cu modelul decorat cu nasturi. Nuanțele de bleu celest se potrivesc de minune cu destinaţia ta de vacanță.
Sursa foto: Pinterest
Nu am uitat de mini! Alege o rochie înfoiată, albă, poart-o cu tocuri și imit-o pe Bella Hadid: știm că poți fi la fel de atrăgătoare precum supermodelul american.
Sursa foto: Pinterest
La popul opus, ai nevoie de o rochie maxi, simplă, confortabilă, așa cum ne arată idolul de stil Sienna Miller. Geanta masivă, galbenă, desăvârșește această ținută de iunie.
Sursa foto: Pinterest
Ce părere ai despre rochiile purtate peste pantaloni? Știm, sunt un subiect dificil! Dar lucrurile se pot schimba dacă mizezi pe un model extrem de subțire, aproape transparent, și pe niște jeans cu aspect vintage.
Sursa foto: Pinterest
Petrecută, albă, ușoară, rochia de mai jos e perfectă pentru o Marilyn Monroe a anului 2018! Renunță însă la tocuri și poart-o cu o pereche de saboți.
Sursa foto: Pinterest
Sacoul și pantalonii scurți de blugi nu au dispărut dintre itemurile noastre favorite. Ai nevoie de un top simplu și de sandale aurii cu toc pentru a obține perfecțiunea.
Sursa foto: Pinterest
Salopeta e una dintre vedetele sezonului actual! Optează pentru un model în dungi, pe care să îl porți cu toată relaxarea și detașarea din lume!
Sursa foto: Pinterest
Ce zici însă despre o salopetă dintr-un material moale, pe care să o îmbraci peste un tricou simplu, și sandale în tonuri neutre? Finisează tot cu o geantă împletită.
Sursa foto: Pinterest
Tricou cu dungi, blugi simpli și sandale cu talpă ortopedică de plută - dacă ai impresia că acest outfit s-a mai purtat deja de prea multe ori, te înșeli. E nemuritor și nu se va demoda vreodată!
Sursa foto: Pinterest
Rochia cu umerii goi și cu croi oversized trebuie scoasă de la naftalină. Da, ai toate motivele de bucurie: se numără printre ținutele la modă în luna iunie.
Sursa foto: Pinterest
Încheiem cu un outfit ce ar putea fi folosit în dicționar pentru imaginea reprezentativă a lejerității: pantaloni culottes largi, un tricou simplu și un cardigan extrem de moale. Mai ai nevoie doar de o vizită la o bibliotecă locală.
Sursa foto: Pinterest
Tu ce părere ai despre aceste ținute de purtat în luna iunie? Care dintre ele va reprezenta sursa ta de inspirație favorită?
Surse foto: Pinterest