5 trenduri în lenjerie care vor capta atenția în sezonul primăvară-vară 2019

5 trenduri în lenjerie care vor capta atenția în sezonul primăvară-vară 2019

Redactor Divahair.ro

Primăvara aceasta ne întoarcem la natură, anunță stiliștii internaționali. Inclusiv în privința lenjeriei intime, care este mai delicată ca niciodată. Culori neutre, elemente inspirate din natură, texturi fine, transparență diafană – sunt câteva dintre atributele noilor colecții de lenjerie, pe care le găsești în această primăvară pe SevenSins.ro.

Un sondaj recent SevenSins.ro arată că, dincolo de necesitate, femeile consideră că a-și cumpăra piese de lenjerie fină, din materiale prețioase cum ar fi dantelă, satin sau catifea, reprezintă o modalitate de a-și surprinde plăcut partenerul, cu sau fără o ocazie specială, dar și de a se răsfăța. Tocmai de aceea urmăresc tendințele și acordă o importanță mai mare decât s-ar crede sertarului cu lenjerie.

Underwear – outwear

Indiferent de personalitate, de preferințe, de stilul de viață, lenjeria intimă face parte din viața oricui, dar mai ales a femeilor care știu cât de importantă este aceasta când vine vorba de ținute. Iar trendurile în materie de lenjerie sunt mai clare ca niciodată în această primăvară.

body negru

Deși denumită underwear – care se poartă pe dedesubt -, una dintre cele mai vizibile tendințe este faptul că lenjeria devine în 2019 outwear – fiind parte integrantă din ținute. Prin urmare, cu atât mai mult se vor purta piesele îndrăznețe, cum ar fi body-urile sau bralettele parțial lăsate la vedere. Diversitatea și versatilitatea acestor piese devin atribute esențiale.

Delicatețea naturii

Un alt trend important în acest sezon îl reprezintă inspirația din natură. Florile brodate și-au făcut loc pe tot mai multe piese de lenjerie, alături de culori naturale, precum bleu ciel, fucsia, verde crud, chiar galben solar.

forallenjerie verde

Fie în piese uni, fie ca accente de culoare. Aceeași idee, reinterpretată însă pentru personalități conservatoare, mai sobre se traduce prin nude, chiar maro, alb. Cât mai puține accesorii, croieli simple și comode.

nude

Îndrăzneală Matrix

Atunci când vine vorba de a trece la un alt nivel în materie de lenjerie, piesele care dau tonul sunt cele care te duc cu gândul la personaje cu o aură dominatoare.

Puțină îndrăzneală nu strică, așa că în colecțiile de anul acesta au fost introduse piese de lenjerie cu benzi, combinații de materiale transparente cu lurex sau imitație de piele astfel încât nivelul de senzualitate să fie la cote maxime.

body obsessive

Toujours la femme

Anul acesta revin în actualitate și piesele de lenjerie ultrafeminine. Cu multă dantelă, care scot în evidență liniile corpului. Acoperă mai mult, însă, în același timp, dezvăluie o senzualitate aparte.

În acest caz, culorile care domină sunt roz, lila, iar pentru cele mai îndrăznețe fucsia.
Atingere de catifea

body catifea

Cu textura sa fină, catifeaua a pătruns de ceva vreme în tendințe și în garderobe și pare că nu vrea să plece de aici nici anul acesta. Combinația catifea – dantelă fină este în continuare un must al celor care vor să se inspire din tendințe. De asemenea, culorile depășesc vocabularul cromatic clasic. Mai degrabă alege verde, nude, mov, grena, albastru electric în locul mai comunelor culori roșu, negru, alb.

Despre SevenSins.ro

SevenSins.ro este un magazin online specializat în vânzarea de lenjerie intimă și costume de baie. Din 2009, magazinul a vândut peste 200.000 de piese de lenjerie și costume de baie către clienți din toată țara.
SevenSins.ro oferă mărimi de la S la 4XL, astfel încât să se potrivească oricărei siluete. Materialele folosite sunt elastice, moi, plăcute la atingere, iar la majoritatea costumelor de baie în două piese slipul este dublat pentru un plus de discreție.

De asemenea, multe costume de baie au cupe întărite, cu burete detașabil. Colecția de costume de baie Sevensins.ro este disponibilă online cu livrare în toată țara pe sevensins.ro/costume-de-baie/ și în showroom-ul SevenSins.ro din str. Orzari, nr. 3, București.

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Ce tip de lenjerie intima ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce tip de lenjerie intima ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.