Bijuterii deosebite pentru femei deosebite

Bijuterii deosebite pentru femei deosebite

Redactor Andreea Baluteanu

Epopeea cadourilor a început: ne așteaptă ocazii de sărbătoare nenumărate și tot ce ne dorim este să umplem sufletele celor dragi cu fericire. Tolba Moșului devine tot mai grea pe zi ce trece, iar timpul de așteptare este tot mai scurt. Nu vrem să te presăm, dar am intrat pe ultima sută de metri cu cadourile de Crăciun, așa că e musai să te grăbești.

Nu pretindem că e ușor să iei cadouri bărbaților, dar mereu am considerat că femeile sunt mult mai dificil de mulțumit. Tocmai de aceea, azi căutăm să te scoatem din încurcătură și îți sugerăm 9 bijuterii deosebite pentru femei așijderea. Cum podoabele sunt întotdeauna cea mai bună idee, deoarece nici timpul, nici moda nu le alterează, am adunat pentru tine cele mai wow opțiuni în materie. Le vei găsi în rândurile de mai jos!

Special pentru Ele: bijuterii de preț pentru cele mai importante femei din viața ta

Mama, bunica, surorile, verișoarele, prietenele cele mai bune sau colegele de muncă: parcă nu se mai termină șirul femeilor speciale, care înseamnă extrem de mult pentru tine. Fiecare are o părticică din sufletul tău și își poate atribui un rol important la desăvârșirea ta. De aceea, e extrem de important să le cinstești cu cele mai frumoase cadouri. Bijuteriile deosebite își au loc de cinste la Accent, magazinul online unde la fiecare colț strălucește o piesă unicat, gata să te cucerească. De aici nu poți și nici nu trebuie să pleci cu mâna goală: Moșul se aprovizionează cu spor de la Accent. Uite în ce să investești!

Cercei statement

Podiumurile de modă au fost pline de cercei în cele mai uluitoare forme, așa că e musai să ții cont de acest trend, mai ales că reprezintă un cadou special perfect pentru Crăciun. La Accent am descoperit modele deosebite, ce vor fermeca orice femeie din viața ta.

Movul a fost culoarea-vedetă a anului 2018 și, chiar dacă coralul cu reflexii roz i-a luat locul în estetica lui 2019, merită să mai cinstești o dată această influență. Cerceii din argint cu ametist și rodolit de la Accent reprezintă cea mai bună investiție pentru o femeie căreia vrei să îi arăți cât de mult contează pentru tine. Realizați din argint placat cu aur alb de 14 karate, frumos ornamentați cu pietre de ametist și rodolit fațetate, alături de ziconia, cerceii cu un design spectaculos vor bucura sufletul oricărei „cadorisite”. Nu ai cum să dai greș cu ei!

Cercei din argint cu ametist și rodolit

La fel de frumoși și de artistici, cerceii din argint ornamentați cu coral, cuarț alb fațetat, turmalină finisată caboșon și diamante naturale îndeplinesc aceeași menire: sunt deosebiți, născuți din dragostea creatorilor, pentru o femeie specială. Dacă mai sus te-am îndemnat să onorezi culoarea anului 2018, acum îți sugerăm să o aduci la loc de cinste pe cea a lui 2019, Living Coral. Noi ne-am dori din tot sufletul să primim o asemenea minunăție cadou de Crăciun!

Cercei din argint cu coral, cuarț alb și diamante naturale

Cui se potrivesc cel mai bine aceste cadouri? Prietenei care adoră să petreacă!

Broșe pline de eleganță

Broșele emană rafinament și reprezintă acea pecete a unei femei pentru care stilul nu mai are niciun secret. La rochii, la sacouri și la pulovere, ele se transformă într-un accesoriu cu valoare de simbol. Am ales pentru tine două modele de făcut cadou de Crăciun!

Dacă persoana căreia dorești să îi demonstrezi afecțiunea ta nepieritoare adoră simplitatea, alege o bijuterie în culoarea clasică a Crăciunului. Tonurile rubinii ale broșei din argint cu coral roșu vor arăta fabulos alături de frunzișul mereu verde al bradului, iar Ea va străluci precum o stea. Realizată din argint, broșa e un cadou căreia nu îi putem reproșa absolut nimic!

Broșă din argint cu coral roșu

Un cadou mai spectaculos, broșa din argint placat cu aur roz de 14 karate, ornamentată cu perle de cultură, pietre de safir, diopsid chrome și apatit fațetate, atrage cu ușurință dezarmantă toate privirile. E în formă de floare, marcând sensibilitatea și romantismul specific feminine, și impresionează cu designul deosebit, demn de o membră a regalității. Crede-ne, orice femeie va tremura de fericire când va da ochii cu o asemenea minunăție!

Broșă din argint cu perle de cultură, diopsid, apatit și safir

Cui se potrivesc cel mai bine aceste cadouri? Mamei sau bunicii tale.

Brățări sofisticate pentru suflete rafinate

Brățara prezintă avantajul de a putea fi asociată fără probleme oricărei ținute, fiind mai subtilă decât un colier. În 2019 se vor purta modelele exclusiviste, bogat ornamentate, dar noi îți recomandăm ca pentru Crăciun să mizezi mai degrabă pe simplitate. Bonus: piesele de mai jos reprezintă un cadou minunat pentru o persoană pe care nu o cunoști prea bine.

Brățara din argint cu bile va conferi purtătoarei sale un aer jucăuș, dar designul simplu, realizat din argint pur, fără nicio piatră prețioasă decorativă, temperează puțin din această temeritate. Bijuteria reprezintă un cadou perfect pentru femeile puternice și independente, cu joburi care implică responsabilități mari, care doresc piese subtile, dar pline de atitudine.

Brățară din argint cu bile

Mai elegantă, brățara din argint cu model împletit va cuceri o persoană pentru care eleganța vine ca o mănușă. De o calitate ireproșabilă, va demonstra persoanei căreia i-o oferi că îi apreciezi simțul estetic și valoarea, că reprezintă un exemplu pentru tine. Pregătește-te să primești priviri pline de recunoștință!

Brățară din argint cu puncte

Cui se potrivesc cel mai bine aceste cadouri? Colegelor de la muncă.

Seturi-cadou pentru Crăciun desprins din basme

Un set-cadou e o modalitate excelentă de a-i oferi femeii tale dragi nu doar o bijuterie splendidă, dar și ceea ce își dorește cel mai tare: timp pentru ea însăși. Dându-i posibilitatea de a se asorta perfect dintr-un singur pas și de a arăta ca scoasă din cutie, e de la sine înțeles că o vei impresiona! Uite la ce ne-am gândit!

Setul din argint cu diopsid chrome, cuarț roz și rodolit va face pe plac femeilor pline de strălucire, care nu ar pleca niciodată de acasă fără cel puțin o piesă-spectacol. Placat cu rutheniu, setul e o minune a talentului bijutierilor de la Accent și conține o pereche de cercei a căror prindere se face cu șuruburi și un inel statement. Nuanțele vibrante fac setul potrivit pentru ocazii de poveste!

Set din argint cu diopsid chrome, cuarț roz și rodolit

Prietena ta adoră iarna, e un suflet sensibil și delicat? Atunci cu siguranță îi va face plăcere să primească un set care a fost parcă furat din castelul Crăiesei Zăpezii! Din argint, decorate cu topaz bleu și safire, cerceii și inelul vor reflecta frumusețea pură a femeii la care ții și o vor impresiona profund.

Set din argint cu topaz bleu și safir

Încheiem cu un dar perfect pentru cele mai tinere membre ale familiei tale. O fată care a ajuns la vârsta adolescenței sau o tânără care tocmai a intrat la facultate va fi fascinată de Setul din argint placat cu aur galben de 14 karate și decorat cu pietre de opal roz finisat caboșon, dar și cu zirconia. Format tot din cercei și inel, reprezintă opțiunea ideală de cadou pentru un suflet diafan!

Set din argint cu opal roz

Sperăm că ți-am demonstrat prin intermediul acestor piese uluitoare că la Accent Bijuterii găsești cele mai frumoase cadouri cu putință! Vizitează site-ul și lasă-te cucerită de bijuteriile cu poveste, accesorii deosebite pentru femei asemenea!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.