#Creativo, cel mai mare eveniment dedicat industriei FASHION din România

#Creativo, cel mai mare eveniment dedicat industriei FASHION din România

Lorena Teacă

A VI-a ediție #Creativo a avut loc în weekendul 3 – 4 Noiembrie, la ARCUB! Peste 5000 de vizitatori, dar și designeri, stiliști, trendsetteri sau antreprenori din domeniul Fashion și-au dat întâlnire la #Creativo, evenimentul ce s-a transformat în ultimii ani într-o adevărată bornă de referință dedicată industriilor creative din România.

#Creativo a început dintr-o joacă și o ambiție personală a organizatorilor, iar acum lucrurile au căpătat o amploare neașteptată! #Creativo nu este un târg și cu toate acestea interesul pentru eveniment este cu adevărat impresionant și crește de la o ediție la alta. Este un concept unic, care se bazează pe interacțiunea dintre oameni cu pasiuni comune și spirit antreprenorial. #Creativo este despre cei mai buni, dar și despre cei care vor să le urmeze exemplul. #Creativo este ca o lecție deschisă pentru toată lumea, protagoniștii fiind cei care te pot ajuta să îți urmezi pasiunea sau chiar să începi o carieră în domeniu. DA, se poate și în România!... #Creativo demonstrează asta de la ediție la ediție!

Femei care dau interviu

Vedete, persoane publice din România, au surprins venind la #Creativo pentru a-și declara public pasiunea pentru Modă, Stil sau chiar Croitorie!

Veștile bune circulă repede, iar succesul #Creativo a ajuns și la urechile vedetelor! Anca Țurcașiu, Cristina Cioran, Radu Constantinescu, Bianca Ioniță, Diana Bart sunt doar o parte din persoanele publice care au venit la eveniment, curioase și dornice să descopere surprizele acestei ediții.

Conferințele și Atelierele Gratuite... motorul #Creativo, ediția a VI-a...

Oameni în grup pe scaune

Ce presupune o carieră în Modă? De unde începi și care sunt pașii de urmat? Cum îți păstrezi motivația? De unde obții finanțarea și ce presupune defapt antreprenoriatul? Conferințele #Creativo au oferit răspunsul la toate aceste întrebări.

Maurice Munteanu (fashion editor), Silvia Șerban (designer), Mircea Bărbulescu (designer), Mirela Bucovicean (Molecule F), Elena Perseil (designer), Elena Cernătescu (antreprenor) au fost cap de afiș în cadrul Conferințelor #Creativo, ediția a 6-a.

Motivația și dovada faptului că succesul nu are legătură cu vârsta a venit de la tinerii designeri care au reușit să își depășească limitele și să demonstreze că poți să începi un business de succes chiar și cu mai puțin de 2000 de euro. Diana Caramaci, Anamaria Prelipcean, Laura Dimancea și Ana Istodorescu au prezentat provocările unei industrii schimbătoare cum este cea a Modei din perspectiva unui “Young Designer”.

Bărbat cu  microfon la gură

Banca Transilvania prin Cristian Burcea, reprezentant al BT Mic au oferit sfaturi de Antreprenoriat, iar Radu Moldoveanu (Expert Accesare Fonduri Europene) a reușit să umple până la refuz sala în cadrul Conferinței despre Start-up Nation 2018!
Una dintre cele mai amuzante și energice conferințe a fost cea despre Social Media! Emiliana

Burghelea (Bravo ai Stil), Andreea Diana Constantinescu (Bravo ai Stil) și Maria Pasca (Blogger) au explicat, fiecare în stilul caracteristic, cum poți transforma “Like-urile în Profit”, oferind astfel un adevărat recital de optimism și bună dispoziție, asezonat cu Tips&Trick și secrete din domeniu.
Imaginea vinde! Ultima Conferință de la #Creativo a oferit o radiografie completă a tehnicilor de promovare din industria Fashion, speakerii fiind aleși din zone diferite ale Modei, pentru a putea contura o idee de ansamblu despre ceea ce presupune marketing-ul în domeniu. Dana-Ruxandra Panghe, Claudiu Șerban (International Visual Manager – Inditex), Mircea Bărbulescu (Designer Vestimentar) și Ines Turturică (PR) au expus, din perspective diferite, care sunt detaliile care pot face diferența dintre faimă și anonimat!

Diferite desene pe hârtie

Moderatorii Conferințelor #Creativo au fost: Bianca Ioniță, Diana Bart, Lucian Popescu și Ines Turturică.

HANDS ON, STRESS GONE... doar la #Creativo, ediția a 6-a

Atelierele Gratuite de la #Creativo au fost organizate de Atelierele ILBAH, special pentru vizitatorii atrași (în general) de partea practică a lucrurilor, având scopul de a le alimenta pasiunea pentru modă. Ca o adevărată familie, trainerii Atelierele ILBAH, asistați de o parte din cursanți, au stat la dispoziția celor prezenți și au făcut adevărate minuni la Atelierele de Croitorie, Broderie, Drapaj, Design Pantofi, Tipare sau chiar Desen de modă.

Designerul Mirela Diaconu (trainer Design Vestimentar Atelierele ILBAH) s-a “jucat” cu umbre, texturi și culori într-un atelier de excepție care a provocat participanții și i-a ajutat să descopere regulile realizării crochiurilor de Modă!

Oameni la mașini de cusut

Și celebra Adina Popescu a venit la #Creativo! Ea a susținut atelierele de Quilting si Patchwork. Numărul mare de participanți a fost o adevărată surpriză pentru organizatori, care, datorită interesului major pentru acesta artă, promit surprize pe măsură în cadrul edițiilor viitoare ale #Creativo.

Cei interesați de moda masculină au putut participa la ateliere speciale ce le-au dezvăluit secretele realizării costumelor bărbătești pe comandă. Au avut de la cine învăța pentru că mentor a fost nimeni altul decât trainerul Atelierele ILBAH, Răzvan Pintea, maestru în Arta Sartorială, cu peste 20 de ani de experiență în domeniu).

Oameni care stau la poza

Tehnică de ultimă generație, mașini de cusut (casnice și industriale), mașini de surfilat și de brodat, toate au fost puse la dispoziție de cei de la cusutsibrodat.ro. În plus, la #Creativo au existat și nenumărate oportunități de finanțare, consultanții Banca Transilvania fiind prezenți cu un stand în cadrul evenimentului.

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.