Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cum incluzi elemente de streetwear în garderoba ta

DivaHair

În anul 2019, renumitul designer Virgil Abloh declara că streetwear-ul se va demoda și va dispărea, însă acest stil este încă prezent în viața tuturor celor care iubesc lumea modei. De la influenceri la vedete și persoane publice, cu toții abordează și un stil lejer, în preponderență alcătuit din bluze de trening mai largi cu glugă, pantaloni asortați și pantofi sport de brand. Pentru a fi mereu în trend și a te bucura de diversitate în garderobă, trebuie să incluzi câteva elemente esențiale în outfit-urile tale de zi cu zi sau chiar în cele office. Iată câteva sfaturi esențiale:

Alege piese statement

La baza oricărui outfit reușit stă acea piesă care atrage privirile și care dictează imaginea întregii ținute. În cazul stilului streetwear, poți aplica aceleași reguli și poți găsi o piesă vestimentară centrală. Alege adidasi dama care urmează o cromatică preferată de tine și care se potrivesc și cu ținutele office casual sau cu treningul tău favorit pentru zilele leneșe. De asemenea, piesa statement poate fi un articol dintr-un material de calitate premium sau un accesoriu inedit. De exemplu, gențile utility au început să fie tot mai căutate, la fel și borsetele, în special cele din piele sau din materiale impermeabile. Streetwear nu presupune doar funcționalitate, ci un echilibru între trendurile din universul fashion și alegerile vestimentare de zi cu zi, mai ales cele sport. Detalii aici!

femeie in tinuta de strada cu palarie si ochelari de soare

Nu purta doar branduri de renume

O mare parte din cultura streetwear se învârte în jurul anumitor branduri sau designeri de renume. Supreme, Palace și Off-White sunt doar câteva dintre acestea. Odată cu înaintarea în vârstă, nu mai poți purta aceleași piese vestimentare care îi atrag pe adolescenți, ci trebuie să le găsești pe cele care transmit un mesaj subtil. Originalitatea și creativitatea stau la baza conceptului de streetwear. Te poți inspira din fotografiile de pe stradă din perioada Paris Fashion Week sau London Fashion Week, pentru a descoperi un stil în care merită să investești și să te simți cool.

Condimentează-ți garderoba office

Ținutele office nu mai înseamnă acum doar costume, cardigane și malete. Dacă ești o persoană pasionată de modă, vei încerca mereu să aduci ceva nou în acest univers al regulilor și să te exprimi în adevăratul sens al cuvântului. În fond și la urma urmei, stilul îți reflectă personalitatea, iar dacă știi să faci combinații curajoase, vei lăsa mereu o impresie puternică. La birou, poți combina un hanorac cu glugă de calitate cu o fustă creion din piele, cizme lungi peste genunchi și o geacă bomber. Acest look este perfect pentru zilele de primăvară sau toamnă și poate fi accentuat de o coafură simplă, cu un coc la ceafă și cărare pe mijloc, în stilul Kim Kardashian.

Popularitatea stilului streetwear continuă să se amplifice, în special atunci când vedetele abordează acest stil și apar mereu articole vestimentare care promovează confortul și originalitatea. Include în garderobă cât mai multe elemente specifice, precum adidași, sneakers, hanorace oversize sau pantaloni din velur. Nu uita că o combinație între elegant și athleisure te va ajuta să fii mai creativă în ținutele de zi cu zi.

Sursă foto: unsplash.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!