Ioana Ciolacu, premiata la Berlin Fashion Week de Stella McCartney


Designer for Tomorrow este premiul cu care sunt rasplatiti anual cei mai talentati tineri creatori de moda, in cadrul Berlin Fashion Week. In semifinala acestui concurs au ajuns cinci designeri, din peste 450 de candidati, printre care s-a aflat si designerul roman. Cei cinci au absolvit cursurile marilor institute de moda si design din Europa si si-au prezentat colectiile in corturile Mercedes-Benz, amplasate in centrul Berlinului.
Nascuta in 1982, Ioana Ciolacu Miron a absolvit Universitatea de Arte Frumoase din Bucuresti si London College of Fashion. Colectia propusa de ea pentru acest concurs, intitulata Paradox, a fost inspirata din propria sa personalitate, din trairile si emotiile pe care i le inspira mediul in care traieste, pe care apoi le pune pe hartie. Dupa cum a declarat si intr-un filmulet difuzat in timpul finalei, paradoxurile o preprezinta: „Eu insami pot fi timida sau extrovertita, creativa sau contemplativa".
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Tanara creatoare de moda Ioana Ciolacu Miron va avea sansa sa isi prezinte colectia in cadrul Mercedes-Benz Fashion Week Berlin, in ianuarie 2014, si o bursa oferita chiar de Stella McCartney. De asemenea, Ioana va beneficia de un "advisory bord", compus din experti ai organizatorilor competitiei pe care tocmai a castigat-o, care o va ajuta sa puna bazele propriei afaceri.
Designerii romani incep sa se faca remarcati si peste hotare. Dupa succesul rasunator pe care l-a avut Maria Lucia Hohan, iata ca a venit randul unui alt tanar designer roman sa isi prezinte colectiile pe acelasi podium cu marile case de moda. Sa speram ca acesta este doar inceputul recunosterii talentelor autohtone din industria modei.