Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Ghidul cumpărăturilor făcute cu cap: 5 reguli de care orice femeie ar trebui să țină cont

Luni, 03.08.2020

Shopping-ul este unul dintre hobby-urile preferate ale femeilor, având în vedere că petrecem ore în șir prin magazine fără să ne plictisim și cumpărăm constant noi piese vestimentare. Cu toate acestea, sintagma  "Nu am cu ce să mă îmbrac" este inevitabilă, chiar dacă dulapul nostru este plin de haine. 

Cu siguranță, acest scenariu îți este cunoscut, iar soluția este extrem de simplă. Poate că nu ar strica un pic de organizare, în felul acesta îți vei găsi mai ușor, de exemplu, rochia aceea superbă care îți scoate silueta în evidență.

dulap cu haine

De ce să stai să scormonești prin haine după o piesă vestimentară, și să te mai și enervezi pe deasupra, când poți tria hainele, păstrându-le astfel doar pe cele pe care într-adevăr le porți. 

Știu, este greu să te abții de la a cumpăra ceva care îți place, dar de cele mai multe ori, majoritatea hainelor nu vor ajunge să fie purtate nici măcar o dată și atunci de ce să îți irosești banii degeaba?

Iată 5 sfaturi extrem de utile de care să ții cont atunci când mergi la cumpărături, potrivit doer.ro

Gândeşte-te la costul per purtare

Dacă vrei să faci o investiție serioasă sau pur și simplu îți dorești să cumperi o piesă vestimentară la modă, cel mai bine ar fi să te gândești la raportul dintre preț și numărul de purtări înainte de a face achiziția. De exemplu, dacă îți cumperi o pereche de pantofi scumpi pe care îi porți de 2-3 ori pe săptămână, atunci merită să dai o sumă piperată pe ei. În schimb, dacă îți iei o geantă scumpă pe care o vei purta o singură dată, de exemplu la un eveniment sau la vreo ocazie specială, atunci acești bani sunt categoric irosiți. 

Acesta este exact genul de cheltuială pe care trebuie să o eviţi.

Caută întotdeauna variante mai accesibile

Având în vedere că trendurile dispar la fel de repede precum apar, poate nu este totuși o idee bună să îți cumperi tot timpul haine de brand-uri de renume, haine pe care le vei putea purta doar câteva luni. 

Dacă îți place un anumit model sau o anumită croială poți căuta variante accesibile în magazinele cu preţuri pentru toate buzunarele. Este imposibil să nu găsești modele similare și la un preț bun! 

Cumpără doar haine care ţi se potrivesc

Oricât de trendy ar fi anumite piese vestimentare, nu toată lumea le poate purta. Însă acest lucru nu trebuie să te demoralizeze. Trebuie doar să cauți să cumperi haine care să ți se potrivească, în funcție de conformația ta, nu doar haine care sunt la modă. 

Știi ce se întâmplă atunci când îţi iei haine doar pentru că are şi nu ştiu cine sau sunt la modă? O să le porţi o dată, de două ori, iar apoi vei vedea că nu ţi se potrivesc şi le vei arunca undeva în fundul dulapului, fără să le mai porţi vreodată.

Evită piesele în care nu te simţi confortabil

Oricât de frumoase vor arăta picioarele tale într-o pereche de pantofi cu toc cui, dacă o să simţi că mori de durere în ei, a doua oară nu îi vei mai purta. Mai mult, dacă vei da și o mică avere pe ei, clar nu merită investiția. În schimb poți proba mai multe modele până când vei găsi o pereche în care să te simți confortabil. 

Calitate, nu cantitate

Mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bine. În loc să îți umpli dulapul deja plin cu haine, mai bine alegi să cumperi piese vestimentare de calitate și care nu se vor demoda niciodată, indiferent de trendurile care apar. 

Având astfel de piese, le vei putea combina în diverse ținute și nu îți vei mai face niciodată griji că nu ai cu ce să te îmbraci. Chiar dacă vei cheltui mai mulți bani pe ele, gândește-te că aceste haine vor rămâne cu tine pentru mult timp datorită materialului calitativ din care sunt confecționate. 

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!