Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Nu se mai poartă cerceii în stil minimalist. Uite ce piese să alegi în toamna 2018

Marţi, 21.08.2018
de Andreea Baluteanu

Toamna era de obicei anotimpul delicateții, al bijuteriile micuțe și elegante, ce se resimțeau precum o revenire la intimitate în urma unui sezon cald mult prea încărcat. Însă lucrurile s-au schimbat cu totul acum: nu ne mai dorim piese simple, ci pline de personalitate, râvnim să strălucim în fiecare moment al vieții noastre, nu numai sub soarele arzător al verii.

Așa că am spus „adio” cerceilor minimaliști! Alegem, în schimb, modele fanteziste, create cu imaginație, care să atragă precum un magnet toate privirile asupra noastră. Uite ce ne-a captivat atenția acum!

Adio, cercei în stil minimalist! La ce bijuterii apelăm în toamna 2018

Culoare, forme fanteziste, semnificaţii profunde: în toamna 2018 schimbăm regulile jocului și nu ne mai dorim să ne ascundem personalitatea în spatele ținutelor delicate și al pieselor gingașe. Dimpotrivă, acum mizăm pe opulență, pe vibrație, pe nuanțe care să capteze precum un curcubeu strălucirea blândă a soarelui de toamnă. Am poposit pe Accent Bijuterii pentru a descoperi aceste accesorii numai unul și unul și ne declarăm mai mult decât satisfăcute de aventura noastră la shopping: ne-am umplut coșul de cumpărături numai de minunății!

Iată care sunt cerceii ce înlocuiesc modelele minimaliste în toamna 2018!

Cerceii candelabru

Modelul chandelier a fost făcut celebru în anii '80 și se remarcă prin culori vii, prin strălucire, prin forme opulente ce amintesc de sofisticatele candelabre. La Accent Bijuterii ne-au vrăjit cerceii din argint, cu ametist, peridot și topaz bleu, care vor dansa cu un clinchet zglobiu la urechea ta.

Asortează acest model cu o rochie de toamnă în culori la fel de bogate, cu printuri fanteziste și mâneci lungi, pentru o toamnă de poveste. Completează cu botine șosetă și bucură-te de un stil desăvârșit!

Cercei din argint cu ametist, peridot și topaz bleu

Hoops

Tot din anii '80 ne salută și modelul hoops, gata să fie slăvit din nou cu aceeași dragoste ca odinioară. Asemănători inelelor, cu un design circular sau semicircular, acești cercei vor face furori la urechea ta, așa cum au făcut odinioară în cazul mamei tale. Ne-am îndrăgostit de modelul simplu de argint și de-abia așteptăm să îl purtăm!

Combină cu o rochie mulată albă, specifică anilor '60, și cu kitten heeles. Menține outfitul într-o tonalitate deschisă, care să contrasteze diafan cu strălucirea cerceilor tăi.

Cercei din argint

Frosted hoops

Vrei să pară că cerceii tăi sunt „dăltuiți” din gheață pură? Modelul de la Accent Bijuterii, din argint, cu model împletit, e o bijuterie demnă de una din protagonistele din „Frozen”. Crede-ne, vei trece toate testele de stil ale toamnei cu ajutorul lor.

Nu renunța la splendoarea înghețată a lookului tău și completează ținuta cu o rochie acoperită de paiete. Distrează-te din toată inima și simte-te precum o Crăiasă a zăpezii în mijlocul toamnei: ți-am spus că acum spargem toate regulile!

Cercei din argint cu model împletit

Gipsy

Într-o lume care pare tot mai uniformizată, căutăm fantezia și vibrația cu orice preț. Este motivul pentru care curentul boho a explodat de câteva sezoane, iar printurile etno nu dau niciun pas înapoi. Ne plac la nebunie cerceii gipsy, amintindu-ne de o cultură în care libertatea e mai presus de orice, o lecție pe care ne simțim datoare să o învățăm și acum. Alege un model de cercei rotunzi din argint, decorați cu discuri. Poart-o la un costum imaculat, pentru a te juca puțin cu semnificațiile sale.

Cercei din argint

Optează pentru un model mai delicat, sub formă de evantai, pe care îl poți asorta după pofta inimii cu o bluză cu umerii goi și o pereche de jeans cu aspect vintage. Când se face mai frig, adaugă și o jachetă de piele în combinație.

Cercei din argint – Evantai

Rigid

În antiteză cu cerceii mari, simbolizând libertatea, modele specifice curentului gipsy, se află opulentele bijuterii rigide. Amintesc de o epocă a spectacolului, în care femeile erau acoperite de pietre prețioase și de adorația celor din jur. Am făcut o pasiune pentru cerceii din argint cu turmaline multicolore, realizați din argint placat cu aur galben de 14 karate, ornamentați cu pietre de granat fațetate, prinse în gheruțe: sunt pur și simplu superbi și vor arăta perfect alături de o rochie la fel de opulentă din brocart. Se potrivesc de minune unei ocazii speciale!

Cercei din argint cu granat

Perlele reprezintă un apogeu al eleganței, iar marele lor merit este că pot fi purtate oricând. Alege un set format din cercei și inel cu perlă de cultură și chrome diopsid, placat cu aur roz de 14 karate. Celebrează-i aspectul diafan alăturându-l unui costum de catifea în tonuri de burgundy! Te vei simți precum o regină!

Set din argint cu perlă de cultura și chrome diopsid

Tribal

Un stil asemănător celui gipsy, dar încă și mai îndrăzneț, tribalul a dominat moda de vară și se manifestă acum și în inima toamnei. Apelează la simboluri pline de putere, care să confere caracter unei lumi adesea monotone: Kokopelli, personajul cocoșat ce cântă la flaut, simbol al fertiliății pentru amerindienii din triburile Hopi, e alegerea perfectă pentru o pereche superbă de cercei din argint cu granat. Completează cu jeans și o cămașă simplă!

Cercei din argint cu granat – Kokopelli

Perlele pierdute pe malul unei mări exotice, agățate apoi de urechile frumoaselor insulei, sunt cu siguranță un simbol al exotismului. Cerceii din argint cu perlă cu design inedit se vor potrivi la o rochie fluidă, multicoloră, cu modele etno, pentru a marca o sărbătoare supremă a influențelor pline de personalitate.

Cercei din argint cu perlă

Exquisite

Știi acea regulă care spune că nu ai voie să porți diamante ziua decât după o anumită vârstă? Uită de ea! Acum îți este permis să te îmbraci în lux și să dai curs opulenței, așa cum îți place: până la urmă, doar o singură viață avem. Optează pentru cercei de aur cu ametist și diamante naturale, un adevărat spectacol, în culoarea anului 2018. Diamantele rotunde vor scânteia pline de viață! Asociază cu jeans și un pulover cu inserții de blană artificială, într-un stil plin de contradicții rafinate.

Cercei din aur cu ametist și diamante naturale

Cerceii din aur împodobiți cu câte 6 diamante naturale, în formă de baghetă, vor reprezenta o alegere pur și simplu splendidă! Modelul pe care ni-l oferă Accent Bijuterii are un design inedit care îl transformă într-o piesă de artă contemporană, ce va arăta perfect alături de o rochie din cașmir cu asimetrii.

Cercei din aur cu diamante

Accesează și tu Accent Bijuterii și descoperă cele mai cool modele de cercei, la modă în toamna 2018. Uită de minimalism și de conformism și joacă-te acum cu bijuterii pline de personalitate, pentru o apariție incendiară.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!