Nu Skin

6 modele de pantaloni pe care să îi porți la menstruație

Miercuri, 24.05.2017
de Mihaela Onofrei

Menstruația – perioada lunii în care suntem stresate, nervoase și... mâncăcioase. Trecem prin nenumărate episoade de greață, schimbări de stare și dureri neplăcute. Deși simțim pentru câteva zile că lumea pur și simplu se prăbușește sub noi, trebuie să fim curajoase și să ne desfășurăm activitățile cotidiene ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.

Putem să ne facem zilele de menstruație mult mai plăcute cu ajutorul unor trucuri simple. De la răsfățarea papilelor gustative până la alegerea lenjeriei potrivite, toate aceste lucruri te pot ajuta să faci față cu brio acestei perioade grele. De asemenea, și pantalonii confortabili te pot face să te simți mai bine în pielea ta și să treci mai ușor peste aceste zile „dificile”.

Pantalonii pe care să îi porți la menstruație

Pantaloni  sport

Pantalonii sport sunt, cu siguranță, cea mai bună alegere pe care o poți face atunci când ești la menstruație. Sunt confortabili, îți lasă pielea să respire și merg cu orice. Poți să îi porți atât cu adidași și teniși, cât și cu pantofi eleganți și cămașă. Ai grijă însă la material, deoarece unele pot reține transpirația și îți pot provoca iritații.

Pantaloni office

Poți înlocui blugii conici incomozi cu o pereche de pantaloni office, mult mai lejeri. Este important să alegi pantaloni care să fie delicați cu pielea ta pe timp de vară. Ești mai predispusă infecțiilor atunci când este cald, și tocmai din acest motiv pantalonii trebuie să fie dintr-un material care să îți lase pielea să respire.

Colanți

Pentru un plus de siguranță, poți să alegi cu încredere colanții. În această vară se poartă imprimeurile florale, iar cu o bluză lejeră și o pereche de sandale comode cu siguranță vei întoarce toate privirile. De asemenea, colanții stil office pot înlocui cu brio pantalonii office și îi poți purta la birou cu pantofii stiletto preferați.

Blugi largi

Dacă nu te poți despărți de blugi, atunci poți alege câteva perechi largi și confortabile. Blugii boyfriend rămân în tendințe și în această vară. O pereche simplă, fără imprimeuri sau decupaje, se poate potrivi de minune la o ținută office de birou, dar și la una casual, pentru ieșirile în oraș.

Pantaloni office largi

Dacă vrei să impresionezi prin bun-gust și eleganță, chiar și atunci când ești la menstruație, poți alege pantalonii office largi. Fie că vei opta pentru sandale care să îți completeze ținuta sau pentru pantofi Oxford, ai grijă la asortarea culorilor și texturilor.

Pantaloni cu imprimeu, de vară

Pentru zilele călduroase, este recomandat să alegi pantalonii cu imprimeuri florale. Aceștia îți oferă o mai mare libertate de mișcare, lucru care te va ajuta să uiți că ești la menstruație. Nu uita să te protejezi de razele fierbinți cu ajutorul unei pălării asortate și a ochelarilor de soare. O geantă mică pe umăr și ești pregătită să faci față unei zile toride!

Deși zilele de menstruație nu sunt o perioadă tocmai plăcută, poți să îți faci viața mai ușoară dacă alegi articolele de îmbrăcăminte care să te facă să te simți mai bine. Pantalonii largi, din materiale confortabile, sunt cu siguranță cea mai bună alegere în această perioadă a lunii. Îți poți alege modelele preferate de pantaloni dintr-o gamă variată de mărimi, texturi și stiluri.

Surse foto: Pinterest, Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!