Nu Skin

7 piese pe care să nu le combini niciodată cu o pereche de colanți

Miercuri, 15.11.2017
de Mihaela Onofrei

Orice femeie are o colecție de colanți la care apelează ori de câte ori se află în impas, dar și când vrea să aibă o ținută lejeră. În ciuda crezului comun, colanții nu pot fi purtați doar la sală și în casă, ci și la ținute casual, cu care poți ieși în oraș. Ținutele cu colanți sunt extrem de apreciate chiar și vedete, care nu ezită să iasă din casă îmbrăcate în acest articol vestimentar.

Deși ai crede că această piesă poate fi asortată la orice outfit, se pare că există totuși câteva reguli de asortare. Colanții nu trebuie să fie purtați la outfituri elegante, cu multe accesorii, dar nici cu pantofi. Ești curioasă care sunt cele 7 piese cu care nu trebuie să porți colanții? Află mai jos!

Iată care sunt cele 7 piese pe care să nu le combini niciodată cu o pereche de colanți!

Body

femeie cu jacheta legata in talie

Sursă foto: Pinterest Alexis Day

Din cauza cusăturilor și a materialelor mulate, combinația de colanți și body nu este tocmai una inspirată. În loc să porți colanții cu un body care îți face fundul să arate ciudat, alege un top scurt, la care să asortezi o jachetă sau un pulover legat în talie. În acest mod, ești acoperită și sexi în același timp.

Topuri elegante

femeie cu outfit sport de toamna

Sursă foto: Pinterest Iron Couture

Deși se crede despre colanți că pot fi purtați cu orice, adevărul este că sunt o piesă vestimentară sport. Alegerea unui top elegant pentru partea superioară te va face să arăți neîngrijită. Alege, în schimb, o piesă interesantă, așa cum sunt puloverele comode, jacheta din denim, geaca bomber sau jacheta din piele.

Pantofi sau șlapi

femeie cu adidasi

Sursă foto: Pinterest Hillary Neumann

Colanții se potrivesc cel mai bine cu încălțămintea cu talpă joasă, excepție făcând șlapii, cu care nu poți ieși prin oraș. Având acest lucru în vedere, alege adidași, mocasini, balerini sau ghete scurte.

Rochii sau fuste

gigi hadid cu pulover si colanti

Sursă foto: Pinterest DamenModeBI

Rochiile și fustele purtate cu colanți au făcut furori prin anul 2000. Totuși trendurile s-au schimbat. Pentru a fi la modă în 2017 cu ajutorul colanților, alege să îi porți cu pulovere supradimensionate.

Genți de sală

femeie cu geanta si colanti

Sursă foto: Pinterest Tenley B

Poate să sune ciudat, dar acesta este motivul pentru care nu vezi niciodată o vedetă care poartă colanți și care are și o geantă de dus la sală în mână sau un rucsac ponosit. Pentru a face din colanți o piesă vestimentară de purtat pe stradă, cea mai bună cale este să alegi o geantă elegantă.

Crop top

femeie cu jacheta si colanti

Sursă foto: Pinterest White Faux Taxidermy

Adevărul este că multe vedete poartă colanții cu o bustieră sau cu un crop top. Totuși, de și mai multe ori acestea pun o jachetă peste crop top, adăugând puțină modestitate lookului lor. Dacă crop topul nu se află tocmai în zona ta de confort, alege un tricou.

Multe accesorii

kendall jenner in tinuta sport

Sursă foto: Pinterest HK

Accesoriile statement pot arăta extrem de ciudat cu articole de îmbrăcăminte sport, așa cum sunt și colanții. Dacă nu poți, totuși, să ieși din casă fără bijuterii, alege piese subtile și delicate.

Ține cont de aceste reguli în alcătuirea ținutelor cu colanți și evită să porți piesele vestimentare menționate mai sus!

Surse foto: Getty, Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!