Bijuterii iconice! 9 modele în care investești pentru totdeauna

Cuprins
Sunt accesorii care se supun trendurilor și care se remarcă prin perfecta compatibilitate cu o tendință. Sunt bijuterii care ne colorează viața și ne fac fericite un sezon și de care uităm apoi, pentru a ne aminti din când în când cum ne-au marcat momentele frumoase din existență.
În antiteză cu aceste piese se află însă modelele de bijuterii în care să investești acum și care îți vor sta alături pentru totdeauna. Sunt atemporale, așa că nu vor depinde niciodată de trecătoarele trenduri. Descoperă-le în rândurile de mai jos!
9 bijuterii timeless care nu se vor demoda vreodată
Adorăm să ne jucăm cu accesorii colorate, glam, ostentative, dar știm că ne vom plictisi de ele la un moment dat. Cele mai inteligente investiții sunt accesoriile iconice, care îți vor sta alături pentru totdeauna. Sunt piese pline de strălucire, la propriu și la figurat, care te vor face să arăți perfect la petreceri, dar pe care vei descoperi că îți dorești să le porți în fiecare zi, bucurându-te de farmecul lor nepieritor. Bineînțeles că nu puteam descoperi aceste bijuterii decât într-un loc special, așa cum este Accent Bijuterii, magazinul online unde accesoriile strălucesc pline de grație și sunt concepute cu talent și cu dragoste.
Descoperă în rândurile de mai jos care sunt cele 9 bijuterii iconice în care să investești în această toamnă și pe care să le porți în toate anotimpurile de acum încolo!
Brățara tip tenis
Știi cum se spune despre tenis, că este „sportul alb”, debordând de eleganță? Sunt criteriile pe care le căutăm și la o bijuterie specială, atemporală. Brățara tip tenis este realizată din aur și este decorată cu diamante naturale. Pietrele îți vor conferi acea strălucire pură, acea aură pe care știi că o ai doar atunci când te afli în compania unei bijuterii cu adevărat fabuloase. Elegantă, rafinată, princiară, această piesă se va potrivi atât unei rochii, dar și unei ținute alcătuite din blugi și cămașă!
Brățară din aur cu diamante naturale
Colierul împletit
La baza gâtului, acest colier cu design deosebit reprezintă o piesă subtilă, elegantă, dar care nu se va demoda niciodată. Înlocuiește factorul statement al multor bijuterii cu un rafinament select. Concepută din argint, piesa de pe Accent Bijuterii are un model care atrage toate privirile, dar rămâne în același timp suficient de „cuminte” pentru a putea fi asortată cu un tricou simplu, de exemplu. Va reprezenta o piesă de bază în garderoba oricărei femei.
Colierul cravată
Rămânem la categoria coliere și te tentăm acum cu un model care strălucește cu mai mult glamour, dar care, în „buna tradiție” a variantelor de mai sus, reușește să fie special și practic deopotrivă. Concepută din argint și cu o lungime de 42 de centimetri, piesa va împodobi cu grație un decolteu amețitor, dar va arăta la fel de bine și ivindu-se din gulerul deschis al unei cămăși albe sau împodobind un pulover moale din lână. Cu alte cuvinte, ai nevoie de ea în cutiuța ta de bijuterii!
Colier din argint model șarpe 1 mm
Brățara Art-Deco
O brățară care să radieze artă prin toți porii nu poate fi altceva decât o piesă pur și simplu necesară în arsenalul tău de bijuterii din toamna 2018! La Accent am descoperit un model pur și simplu fabulos, brățara din argint decorată cu granat și placată cu aur alb și roz de 14 karate. Pare să aparțină unui muzeu și suntem sigure că la început vei simți nevoia să o introduci doar în outfituri cu profil festiv, dar se potrivește la fel de bine și alături de un costum masculin, de exemplu, așa că profită din plin de versatilitatea sa.
Cercei gypsy
Secretul unei fashioniste? Știe că nu trebuie să mizeze doar pe interpretări sofisticate atunci când își alege bijuteriile de suflet. Nu te teme să investești într-o piesă „cu sare și piper”, deoarece se va dovedi una dintre cele mai bune alegeri pe care le faci în materie de modă. Cerceii gypsy de la Accent Bijuterii sunt exemplul perfect: fiind realizați cu un design de coșuleț cu flori, emană acea latură boho, conferind senzația unei libertăți depline de formă și semnificație. De partea cealaltă însă, fiind concepuți din argint, continuă să reverbereze și de o eleganță subtilă, ceea ce îi face perfecți pentru un profil de bijuterie timeless.
Cercei din argint coșulețe cu flori
Cerceii hoops
Tendințele actuale preamăresc anii '80, după ce s-au săturat să se inspire din decada '90. Iar cerceii hoops subliniază tocmai distracția, veselia și extravaganța acelei perioade în care părea că totul ne este permis. Însă, așa cum te-am obișnuit, îți recomandăm să stai departe de modelele excesiv de colorate sau de cele din plastic. În schimb, optează pentru o pereche de cercei din argint cu model împletit, așa cum sunt cei de pe Accent. Poartă-i cu blugi și un sacou oversized, dar și la un mantou de cașmir ultrarafinat.
Cercei din argint cu model împletit
Broșa libelulă
Emană atâta fantezie și creativitate încât pare desprinsă din timpuri mai vechi, în care purtam bijuterii cu suflet, pline de artă. Noi te provocăm să îți iei ochii de la broșa libelulă de la Accent Bijuterii: suntem sigure că îți va fi extrem de greu, la cât de frumoasă e. Decorată cu ametist, safir, smarald și rubin, e genul de bijuterie pe care o vei lăsa moștenire generațiilor viitoare. Asociaz-o cu rochii de mătase cu print multicolor în toamna 2018, pentru un stil parcă desprins din povești.
Broșă din argint-Libelulă - cu ametist, safir, smarald, rubin
Cercei cu diamant
Nu te mai agita, plină de dileme: chiar îi meriți! Cerceii cu diamant vor fi pecetea stilului tău de femeie puternică și independentă, așa că nu ai niciun motiv să nu te bucuri de (măcar) o pereche. Realizați din aur alb de 18 karate, ornamentați cu diamant central natural cu fațete briliant cut, aleșii noștri de la Accent sunt spectaculoși. Modelul simplu, rafinat, se va potrivi tuturor articolelor vestimentare din dulapul tău: gândește-te cât de bine vor arăta cu o rochie albă, diafană.
Cercei din aur cu diamante naturale
Inelul de logodnă
Care va fi singura bijuterie pe care o vei purta fără excepție pentru tot restul vieții? Îți spunem noi: inelul de logodnă. E cea mai bună definiție a bijuteriei iconice, atemporale, în care să investești pentru totdeauna. Îți recomandăm un inel din argint cu London bleu topaz, a cărui nuanță de albastru va reflecta toată puritatea cerului și va imprima profunzime și o vibrație plină de dragoste. E acea bijuterie ce va face parte din sufletul tău și îți va sta alături pentru tot restul vieții.
Inel din argint cu London bleu topaz
Acestea sunt cele 9 bijuterii atemporale care nu te vor părăsi niciodată. Descoperă modelele marca Accent Bijuterii care vor emana eleganță, strălucire și noblețe! Vei dori să le fii fidelă pentru tot restul vieții!