Combinația pe care să nu o mai porți în vara 2017

Combinația pe care să nu o mai porți în vara 2017

Redactor Andreea Baluteanu

Vara a venit, e timpul să scoatem de la naftalină toate hainele sezonului cald și să le îmbrăcăm cu aceeași frenezie cu care soarele ne arde pielea. Dacă acesta este primul gând care ți-a trecut prin minte odată cu instalarea confortabilă a temperaturilor de peste 30 de grade în termometre, poate că ar fi cazul să îți regândești strategia, deoarece nu toate outfiturile vedetă ale anului trecut și-au primit pecetea de aprobare din partea verii actuale.

Află, în articolul de mai jos, care este combinația pe care ar trebui să o eviți în 2017! Da, a fost iubită până la extaz, dar nu a mai suscitat același entuziasm și în prezent!

Combinația celebră care nu a mai trecut testul verii

Ne pare rău dacă te numărai printre luptătoarele citadine care adorau combinația de sandale gladiator și pantaloni scurți, pentru că această ținută nu s-a mai situat printre alesele verii actuale. Ai rămas cu gura căscată? Avem din nou argumente care îți explică de ce este cazul să renunți la una dintre cele mai iubite asocieri ale sezonului cald!

gladiator
Foto: instagram @ jackiemewbourne

Așa cum te așteptai, principalul argument al acestei respingeri este confortul! Cum ar fi putut celebrele sandale gladiator să fie altceva decât întruchiparea perfectă a comodității? Vom trece peste inconvenientul pe care îl presupune cel mai des utilizata talpă plată și ne vom opri asupra curelușelor care urcau uneori chiar și deasupra genunchiului, strângându-ți piciorul ca într-o menghină. E una dintre suferințele pe care nu mai trebuie să le suportăm în numele modei.

Mai departe, trebuie să recunoști că nici efectul estetic nu era neapărat unul reușit. Sandalele gladiator nu se dovedeau cele mai bune prietene ale fetelor minione, dar nici ale siluetelor pară, atrăgând atenția asupra oricărui defect al picioarelor. Să ne mai pară rău că nu le mai primim în casa noastră?

fata scunda sandale
Foto: Instagram @ nelli_nagyvaradi

Și da, acum, că ne-am detașat de ele, suntem pregătite să recunoaștem că nu eram cele mai mari admiratoare ale combinațiilor între sandale gladiator și pantaloni scurți, așa cum se poate vedea mai jos! Blugii scurți și aceste accesorii înalte, împreună cu un top military, creau mai degrabă un efect vulgar și nici măcar includerea unei pălării sau a unei salopete haioase nu schimba regulile jocului!

sandale gladiator si camasa
Foto: Instagram @ janeyoury

gladiator si salopeta
Foto: Instagram @ missmafiamilano

gladiator si palarie
Foto: Instagram @ janeyoury

Cu ce înlocuiești sandalele gladiator și pantalonii scurți

Suntem capabile să renunțăm la combinații de haine pe care le-am utilizat până la epuizare în anii trecuți, pentru că suntem imediat tentate cu outfituri noi, mult mai atrăgătoare! Uite cine ia locul sandalelor gladiator și pantalonilor scurți!

Ai nevoie de o pereche de sandale romantice, cu funde, bretele subțiri și o rochie cu volane. Trebuie să recunoști că efectul e o asociere senzațională între sexi și delicat, pe care niciuna dintre ținutele de mai sus nu o bifau!

sandale cu barete si rochie cu volane
Foto: Instagram @nikitaneumannoficial

Suntem îndrăgostite acum de uluitoarea asociere de pantaloni culottes și sandale tip saboți. De mult nu ne-am mai bucurat de un outfit atât de fresh!

sandale si culottes
Foto: Instagram @nikitaneumannoficial

Nu în ultimul rând, sandalele tip papuci și salopetele pline de energie te vor ajuta să străbați vara cu tot stilul din dotare!

sandale cu salopeta
Foto: Instagram @samantha.perazzani

Tu ce părere ai? Vei renunța la sandalele gladiator și pantalonii scurți, această combinație pe care vara 2017 nu o mai privește cu ochi buni?

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?
Incepe quiz
Ce fel de haine de vara ar trebui sa porti ca sa te simti bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.