Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Cum poartă fashionistele jacheta bomber în 2017

Joi, 22.12.2016
de Alexa Galgau

Dacă ar fi să realizăm un top al celor mai populare piese vestimentare ale momentului, jacheta bomber ar ocupa cu siguranță unul dintre primele locuri, dacă nu chiar primul. Această geacă, de care Kendall Jenner și Gigi Hadid nu se pot despărți, este piesa cu care vei da lovitura în 2017, așa că învață de la fashioniste cu ce haine să o combini pentru a arăta ca o divă!

Iată cum să porți jacheta bomber în 2017!

Jacheta bomber în 2017: cel mai hot trend

Ceea ce iubim la jacheta bomber este versatilitatea ei, deoarece poate fi purtată la nenumărate ținute. Nici nu e de mirare că este una dintre cele mai purtate piese ale momentului! Iată cum să o porți ca o fashionistă!

Jacheta bomber este ideală pentru ținutele casual și merge perfect cu o pereche de blugi simpli. Optează pentru o geacă neagră, la fel ca Gisele Bundchen, dacă vrei să obții o ținută simplă, dar atrăgătoare în același timp.

Te-ai săturat să porți același model de jachetă bomber de ani în șir? Este timpul să faci o schimbare! Optează pentru o geacă-statement, într-o culoare metalizată, pe care au fost aplicate tot felul de petice haioase. Georgia May Jagger ne inspiră cu o astfel de jachetă bomber ideală pentru 2017, pe care o poartă fără probleme la o fustă de piele!

Nu puteam să scriem despre jacheta bomber fără să o menționăm pe „regina” acestui tip de haină: Gigi Hadid! O vei vedea foarte des optând pentru această piesă, atât la ținute sport, cât și la ținute mai fancy. Supermodelul ne învață că o jachetă sport se potrivește, în mod surprinzător, chiar și la o rochie glam - sau poate, pur și simplu, îi vine ei bine orice combinație vestimentară? În orice caz, jacheta bomber verde este un must-have în 2017.

Kendall Jenner este o fană înrăită a jachetei bomber, în care este surprinsă des de paparazzi. Ne place în mod special jacheta bomber vișinie purtată peste o ținută all black, mai ales pentru că o astfel de combinație avantajează aproape orice tip de siluetă!

În 2017 se poartă foarte mult imprimeurile florale, iar contrastul care se creează între croiala mai degrabă sport a jachetei bomber și imprimeul delicat, feminin, este cuceritoare și plină de originalitate. Inspiră-te din lookul lui Gwen Stefani dacă vrei să integrezi jacheta bomber într-un outfit elegant și optează pentru una cu imprimeu floral.

Miranda Kerrr ne demonstrează, încă o dată, versatilitatea jachetei bomber, pe care în 2017 o poți purta nonșalant pe umeri chiar și la o ținută mai elegantă, atât timp cât știi să asortezi culorile și materialele!

Jacheta bomber este un must-have în 2017, așa că poart-o cu încredere pe cea pe care o ai sau, dacă nu ai una, cumpără cât mai repede un model inspirat din ținutele fashionistelor de top din lume!

Citește mai multe despre alte două piese care fac senzație în 2017: botinele și maleta!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!