Sutien fara sarma - avantaje si dezavantaje

Avantaje:
Daca ai sanii mici sau iti place pur si simplu senzatia de „libertate", vei adora sutienele fara sarma.
Pentru ca nu sunt agresive cu pielea, sutienele fara sarma sunt foarte utile in cazuri speciale - dupa o operatie, de exemplu, pentru gravide sau pentru femeile care alapteaza si care au sanii mult mai sensibili.
In timpul antrenamentelor sutienele fara sarma sunt o alegere mult mai buna pentru ca te protejeaza impotriva micilor accidente cauzate de miscarile ample ce pot deplasa sarmele cauzand, astfel, leziuni la nivelul sanilor.
Sutienele fara sarma sunt foarte potrivite pentru tinuta office (prin definitie mai putin fidela formelor corpului) pentru ca sunt foarte confortabile si astfel ideale pentru a fi purtate intreaga zi.
Sarmele din sutiene sunt primele care se strica sau se indoaie, astfel ca sutienele fara acestea sunt mai usor de intretinut si pot rezista mai mult timp.
Dezavantaje:
Cel mai mare dezavantaj al sutienelor fara sarma il constituie faptul ca ofera mult mai putin suport decat sutienele clasice. In special daca ai sanii foarte mari, este posibil sa iti fie dificil sa gasesti un sutien fara sarma care sa-ti ofere sustinerea necesara.
Sutienele fara sarma nu ridica sanii asa cum o fac cele clasice. Daca porti o rochie eleganta, cu un decolteu generos, e posibil ca un sutien fara sarma sa nu fie cea mai inspirata alegere.
Pentru ca trebuie sa ofere sustinere folosindu-se de cusaturi inteligente si tesaturi rigide, sutienele fara sarma contin adesea mai mult material decat cele clasice - un dezavantaj daca porti o bluza transparenta sau o rochita decoltata.
Sutienele fara sarma sunt potrivite mai degraba pentru o tinuta casual decat pentru una eleganta.
Cum sa alegi un sutien fara sarma potrivit
Pana nu demult, sutienele fara sarma, asemenea bustierelor, erau considerate a fi o optiune doar pentru femeile cu sani mici. Din fericire, insa, in ultimii ani situatia s-a schimbat mult, s-au facut progrese considerabile in fabricarea unor sutiene fara sarma care sa ofere sustinere si pentru doamnele cu un bust mai generos, astfel ca in prezent orice femeie poate gasi un sutien fara sarma potrivit constitutiei sale.Desi firmele consacrate de lenjerie intima dedica, de regula, foarte multa atentie croirii corecte a pieselor in functie de dimensiunile mentionate pe eticheta, ai intalnit, cu siguranta, si situatii de sutiene fara sarma de „marime universala" sau „one size fits all". Nu te lasa, pacalita de eticheta, oricat de comod ti s-ar parea, si testeaza intotdeauna sutienul inainte de a-l cumpara. Acesta trebuie sa imbrace bine sanul, sa fie suficient de strans pe corp incat sa-ti ofere sustinere, dar nu cat sa creeze cute in piele, sa nu formeze goluri in zona cupelor, sa nu fie prea larg, sa aiba zone de sustinere imediat sub san, in laterale si in zona bretelelor si, nu in ultimul rand, sa fie croit dintr-un material prietenos cu pielea.
De obicei marimea pe care o porti la un sutien obisnuit va fi aceeasi si in cazul sutienelor fara sarma, desi se poate intampla ca acestea din urma sa iti ofere ceva mai multa sustinere (atentie, sustinere, nu presarea sanilor!) intr-o marime mai mica.
Ori de cate ori este posibil, poarta sutiene fara sarma si bucura-te de confortul si libertatea de miscare pe care ti le ofera acestea!