Cum sa porti colantii cu imprimeuri

Cuprins
- Colantii cu imprimeuri animalice
- Colantii cu imprimeuri florale
- Colantii cu imprimeuri psihedelice
- Colanti cu imprimeuri geometrice
Colantii sunt o piesa vestimentara extrem de populara indiferent de anotimp. Vedetele adopta in mod constant in tinuta lor colantii, deoarece sunt foarte confortabili, lasa libertate de miscare si sunt versatili. Colantii cu imprimeuri nu trebuie sa-ti lipseasca din garderoba, deoarece pot transforma cu usurinta o tinuta banala intr-una plina de personalitate. Bineinteles, imprimeul trebuie ales cu grija deoarece nu avantajeaza toate tipurile de corp.
Iata ce colanti cu imprimeuri merita un loc in dulapul tau si de ce!
Colantii cu imprimeuri animalice
Animal print-ul este in tendinte, insa tine cont ca este un imprimeu pretentios, care daca nu este imbinat cum trebuie cu restul pieselor dintr-o tinuta, poate da impresia de vulgar. Nu purta animal print-ul in asociere cu alte imprimeuri si evita sa-l combini cu mai multe nuante puternice sau cu accesorii multiple. Animal print-ul imbinat cu negru nu da gres aproape niciodata. Lasa colantii cu imprimeu animalic sa fie punctul de atractie al tinutei iar in rest apeleaza la nuante inchise, care sa-i potenteze efectul vizual.
Colantii cu imprimeuri florale
Imprimeurile florale se tot poarta de cateva sezoane incoace, si sunt foarte potrivite pentru anotimpul de primavara-vara. Colantii cu imprimeu floral pot fi purtati atat intr-o tinuta cool, jucausa alaturi de piese vestimentare in nuante puternice si tenisi sau pot crea o tinuta romantica, delicata sau boho, imbinati cu lucruri in nuante pastel sau nude, geaca de blugi, vesta cu franjuri si ghete sau balerini.
Colantii cu imprimeuri psihedelice
Colantii cu imprimeuri psihedelice cu siguranta nu pot fi trecuti cu vederea. Asa ca sunt foarte potriviti daca iti doresti sa creezi o tinuta nebuna, plina de personalitate. Poti chiar sa-i porti la o tinuta pentru club, daca vrei sa fii atractia serii.
Colanti cu imprimeuri geometrice
Imprimeurile geometrice trebuie purtate cu atentie, in functie de tipul de corp. Daca esti mai plinuta atunci evita dungile orizontale, sau imprimeurile cu forme geometrice mici sau foarte mari. De asemenea este indicat sa porti colanti cu imprimeuri geometrice in nuante mai inchise si sa le eviti pe cele intense sau foarte deschise. Poarta in schimbi dungi verticale si forme geometrice medii.
Colantii cu imprimeuri sunt atat de versatili, incat pot fi purtati aproape la orice tip de tinuta de zi. Retine ca negrul si albul scot in evidenta imprimeurile, asa ca daca vrei sa faci din colantii tai punctul de atractie al tinutei, stii cu ce sa-i imbini. Pe timpul zilei, imbraca-te confortabil si poarta colanti cu imprimeuri care se potrivesc atat personalitatii tale, cat si formei corpului.
Foto: refynedstyle.com, asmmgz.com, athens-streetstyle.com, fabulousmuses.com, fashiondivadesign.com, shopdailychic.com