Cum sa porti o rochie pulover: 7 idei de buna purtare

Cuprins
- Rochia pulover, simbol al comoditatii
- Iubesti si sportul, si rochia pulover
- Rochia pulover si dragostea pentru anii '70
- Minimalismul unei rochii pulover
- Rochia pulover merge cu tine la birou
- Rochia pulover este si sofisticata
- Rochia pulover si accentele ei ludice
- Cum sa NU porti o rochie pulover
A venit toamna, este timpul sa iti imbraci rochia pulover! Comoda si calduroasa, ea iti va distrage atentia de la temperaturile joase si te va face sa te simti protejata si alintata. Cu asemenea calitati, nu e de mirare ca poate deveni articolul tau vestimentar preferat!
Iti oferim, mai jos, 7 idei de stiluri care sa inglobeze rochia pulover, perfecte pentru capriciile toamnei 2015!
Rochia pulover, simbol al comoditatii
Daca iubirea pentru un barbat ar fi la fel de simpla ca cea pentru o rochie pulover, viata noastra sentimentala ar fi atat de usoara! Nu ai cum sa nu indragesti rochia pulover, mai ales atunci cand este confectionata din materiale moi, precum lana sau tricot. Mai mult insa, ea iti intoarce insutit afectiunea inapoi si te strange intr-o imbratisare calduroasa! Se mai mira cineva ca purtarea sa provoaca dependenta?
![]() |
![]() |
Rochia pulover tricotata este probabil cea mai des invocata reprezentanta a acestui stil. Poart-o alaturi de ghete calduroase, pentru o tranzitie de succes spre iarna, sau alaturi de pantofi Oxford. Alatura un cojoc gros si vei face impresie in statiunile montane de lux. O rochie lunga, cu un umăr gol, este modalitatea perfecta de a face pace cu stilul.
In schimb, lana iti va darui rasfatul suprem al confortului si caldurii.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Rochia pulover este atat de iubita incat, de cele mai multe ori, nu vei dori sa iti imparti afectiunea pentru ea, cu alte articole vestimentare. Daca vei reusi sa dai dovada insa de altruism, suprapunerile si combinatiile iti vor imbogati in semnificatii outfitul. Poarta o rochie pulover peste o pereche de pantaloni sau alaturi de un cardigan delicat, o jacheta bomber sau un palton; vei vedea cum nimeni nu iti va mai caracteriza tinuta ca fiind banala.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Iubesti si sportul, si rochia pulover
Un aer de energie insoteste intotdeauna rochia pulover, ceea ce o face extrem de potrivita pentru stilul casual sport. O poti purta cu succes la o plimbare prin parcul colorat in nuantele toamnei sau atunci cand mergi la sala.
Este suficient sa iti imbraci rochia pulover si sa incalti perechea preferata de pantofi sport, pentru a te bucura de un duo fermecator, care iti va merge direct la inima. Alege un model de rochie simplu, in nuante neutre.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Rochia pulover si dragostea pentru anii '70
Pentru ca indragim atat de tare rochia pulover, era imposibil sa nu o asociem cu o alta mare pasiune a timpurilor actuale, anii '70. Intr-adevar, rochia pulover de azi ne aminteste de tiparele de crosetat din revistele mamelor si bunicilor noastre. Imagini din Harper's Bazaar-ul decadei saptezeciste si moda actuala spun multe despre ciclicitatea din fashion.
![]() |
![]() |
Rochia pulover, in aceasta abordare, va miza pe volume si maneci ample, pe cizme pana sau deasupra genunchilor, pe nuante ale pamantului si esarfe subtiri, prinse la gat. Este un stil atat de comod si deopotriva elegant!
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Minimalismul unei rochii pulover
Un alt stil pe care rochia pulover il accepta cu gratie este cel minimalist. Taieturi drepte, clasice, nuante neutre si finisari curate, naturale, sunt atributele acestei mode.
O rochie pulover midi sau lunga, dreapta, fara niciun fel de artificiu de stil, este o alegere perfecta pentru un weekend in care vrei sa te simti bine, inainte de toate. Mergi la un curs de arta contemporana, purtand o pereche de pantofi din garderoba masculina; aici vei surprinde esenta minimalismului!
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Poti insa sa insufli viata tinutelor clasice, minimaliste, printr-un simplu accesoriu-nota discordanta. Este cazul papucilor si a cizmelor peste genunchi, din tinutele de mai sus!
Rochia pulover merge cu tine la birou
Am stabilit deja ca, daca ii vei permite, rochia pulover iti poate deveni cea mai buna prietena, in acest sezon. Tocmai de aceea, ea se va plia pe necesitatile tale si te va acompania si la birou. Poart-o ca atare, daca lucrezi intr-un spatiu mai permisiv, alaturi de o curea si o geanta statement!
Pentru ca, in general, rochia pulover are conotatii comfy, care sugereaza apetitul pentru comoditate, ea va face fata cu brio in spatiul corporate. Opteaza intotdeauna pentru materiale de calitate si nu ezita sa porti un palton in aceeasi tonalitate!
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Rochia pulover este si sofisticata
La prima vedere, tinzi sa iti iubesti rochia pulover pentru simplitatea ei. Nu o pretuiesti pentru eleganta si nu o crezi capabila sa fie protagonista unui look cu care sa intorci capete. Fashionistele de mai jos te contrazic insa, si o fac cu argumente valide!
Este suficient sa faci cunostinta rochiei pulover cu accesoriile potrivite: cizmele peste genunchi. Vei vedea cum ea devine din confortabila, incredibil de sexi! Finiseaza cu un plic cu print wild sau cu o coafura cu personalitate!
![]() |
![]() |
Nu putem insa afirma ca rochia pulover nu poate sa strapunga inimi, de una singura. Alege un imprimeu complicat sau nuante vii, vibrante! Rochia pulover cu dungi e un must!
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Daca vrei insa sa surprinzi esenta sofisticata si opulenta rochiei pulover, poart-o cu o blana luxoasa si o geanta statement. Vei fi expresia puterii feminine!
Si pentru ca cea mai aprinsa dragoste se incheie, adesea, cu un mariaj, alege o rochie pulover de mireasa! Cu greu vei fi intrecuta in originalitate!
![]() |
![]() |
Rochia pulover si accentele ei ludice
Atunci cand tinutele tale sunt pline de autoironie si indeplinesc cu succes si scopul de a amuza, nu numai de a placea, poti afirma cu mana pe inima ca te imbraci inteligent. Geniul creativ din spatele brandului Moschino, Jeremy Scott, intelege moda cum numai cei mai inzestrati cu factor cool dintre noi o pot face!
Rochiile sale pulover, infatisand personaje din desene animate sau prea cunoscutul simbol Moschino, au facut furori in moda. Spiritul lor ludic va arata ca nu te iei prea in serios si ca stii sa te distrezi, ca nimeni alta!
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Cum sa NU porti o rochie pulover
Speram ca ti-au placut modalitatile noastre de stilizare a unei rochii pulover, acum te vom invata cum sa NU o porti! Astfel, te poti mandri ca nu iti lipseste nicio informatie din decalogul de purtare al acestei piese cu adevarat speciale!
Nu purta rochia pulover cu colanti! Stim, a foost un look celebru acum cativa ani, dar nu a mai cucerit vastitatea tendintelor. Alege in schimb o pereche de jeans slim!
Ai grija cu volumele! O rochie pulover larga face casa buna cu piese mulate, pe corp, precum un blazer structurat sau o jacheta de piele moale. Renunta la alaturarea unei sweater dress oversized cu itemuri de acelasi tip!
De asemena, tine cont de faptul ca rochia pulover larga nu va face decat sa iti adauge kilograme. Daca nu ai o silueta perfecta, ar trebui sa optezi mai degraba pentru piese pe corp, flatante.
Abtine-te sa asortezi rochia pulover cu itemuri oversized, ostentative! Gentile mari, statement si un colier plin de atitudine nu vor face decat sa sublinieze si mai tare personalitatea acestui outift. Orienteaza-te spre bijuterii mici, delicate!
![]() |
![]() |
![]() |
Ca sa devii o adevarata maestra a purtarii rochiei pulover, iti oferim mai jos un filmulet care iti exemplifica patru tinute la moda!
Te-au inspirat ideile noastre de purtare a rochiei pulover? Le vei adopta, in aceasta toamna?

Surse foto: Pinterest