Haine și accesorii care îţi distrug sănătatea

Haine și accesorii care îţi distrug sănătatea

Ionelia Olteanu

Deşi pare greu de crezut, multe dintre problemele de sănătate care apar la femei, cum ar fi durerile de spate, sunt cauzate de hainele pe care le poartă sau de accesorii. Multe dintre articolele pe care le ai în garderoba ta nu sunt atât de inofensive pe cât ar părea.

În cele ce urmează am făcut o selecţie cu cele mai populare haine şi accesorii care îţi pot distruge sănătatea.

durere de picioare de la tocuri

Pantalonii strâmţi

Din cauza efectului compresiei, superpopularii blugi skinny reprezintă o ameninţare reală pentru sănătatea ta. Aceştia pot cauza multe probleme, cum ar fi încetinirea circulaţiei sângelui, vene dilatate sau chiar digestie îngreunată. Mai mult, din cauza presiunii suplimentare asupra nervului cutanat femural lateral, pantalonii prea strâmţi pot provoca ameţeală şi durere de coapse. Aşadar, data viitoare când cauţi blugi noi, asigură-ţi şi sănătatea, nu doar evidenţierea formelor corpului.

Cerceii şi colierele grele

Studii recente au demonstrat că 20% dintre piercinguri pot duce la dezvoltarea infecţiilor bacteriene, iar dacă procedura nu este executată corect, infecţia se poate extinde şi îţi poate pune viaţa în pericol. În plus, purtând cercei foarte grei, rişti ruperea lobului urechii şi poţi ajunge uşor la intervenţie chirurgicală pentru a rezolva problema. În ceea ce priveşte colierele, acestea pot provoca dureri de gât sau contracturi musculare.

Tocurile

Cercetările făcute de-a lungul timpului au concluzionat faptul că femeile au de patru ori mai multe probleme cu picioarele decât bărbaţii. Durerile articulare, entorsele gleznei, osteoartritele sau leziunile nervoase sunt doar câteva dintre problemele care pot apărea. Dacă te confrunţi cu aşa ceva, dă vina pe pantofii cu toc înalt pe care îi adori atât de mult. Cu cât tocul este mai înalt şi mai ascuţit, cu atât situaţia este mai rea. Încearcă să limitezi timpul în care porţi pantofi cu toc sau alege o pereche mai comodă.

Centurile şi corsetele

La fel ca în cazul pantalonilor skinny, corsetele şi centurile au scopul de a subţia talia şi de a-ţi evidenţia formele. Nu există femeie care să nu fie invidioasă pe protagonistele filmelor de epocă, unde talia de viespe tronează. Cum acele vremuri au trecut de mult, gândeşte-te doar la cât de greu ţi-ar fi să respiri dacă porţi un corset. Dacă ai stări de leşin sau simţi că ai dificultăţi de respiraţie, nu mai da vina pe oboseală sau pe lipsa de energie, ci pe hainele strâmte sau pe centurile cu care te strângi până la epuizare. Alege modele potrivite pentru măsura ta, fabricate din fire de lycra, care conferă un echilibru optim între compresie, confort şi suport.

Sutienele

Sutienul este un accesoriu indispensabil pentru orice femeie. Dacă se întâmplă să porţi un sutien nepotrivit, poţi avea numeroase probleme la spate, umeri sau chiar dureri la coloana vertebrală. Indicat este ca, înainte de achiziţionare, sutienul să fie probat. Dacă ai sânii mari, evită sutienele cu bretele subţiri, iar dacă ai sânii mici, asigură-te că întăritoarele din metal nu îţi irită pielea.

sutien

Lenjeria tanga

Dacă ți-ai făcut un obicei din a purta lenjerie de tip tanga, trebuie să ştii că eşti predispusă la probleme de sănătate în zona intimă, precum infecţii vaginale, hemoroizi sau iritaţii. Este recomandat să eviţi pe cât posibil lenjeria tanga, iar dacă, totuşi, porţi, asigură-te că este din bumbac.

Este foarte important să ştii că accesoriile şi hainele pe care le porţi îţi pot afecta sănătatea. Așadar, este bine să ţii cont de sfaturi pentru a nu avea neplăceri.

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Ce fel de accesorii te caracterizeaza?
Incepe quiz
Ce fel de accesorii te caracterizeaza?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.