Nu Skin

Idei de ținute pentru 1 mai 2017

Miercuri, 26.04.2017
de Roxana R

Dacă de 1 mai nu mergi la plajă sau la munte, ci rămâi în oraș, poți fi foarte trendy dacă alegi ținuta potrivită. Indiferent dacă mergi la o petrecere sau doar ieși în oraș cu prietenii, poți alege combinația perfectă pentru o ținută impresionantă.

Combinațiile inedite sunt la modă primăvara aceasta. Vestea bună este că se poartă ținutele lejere, care sunt ideale pentru o ieșire de 1 mai. Confortabile, ușor de combinat și foarte șic, aceste ținute îți vor pune în valoare silueta, oferindu-ți totodată libertatea de mișcare pe care ți-o dorești. Te poți plimba și distra o zi întreagă fără să te mai gândești la ce porți! În plus, nu trebuie să alegi haine sofisticate ca să te faci remarcată.

Iată câteva idei de ținute pe care le poți alege pentru 1 mai!

Rochie mulată și cămașă în carouri

rochie mulata

Sursa foto: Pinterest/styleestate

Comoditate prin definiție! Poți purta o rochie sexi foarte comodă, care îți va scoate în evidență formele seducătoare, dar care îți lasă totodată libertate de mișcare. Acest model de rochie se poate purta cu teniși, astfel încât te poți plimba în voie fără să te doară picioarele. Combinația ideală pentru o ieșire în parc sau la shopping! Ca să nu-ți fie frig seara sau dimineața, ia cu tine o cămașă în carouri, într-o culoare asortată, pe care o poți lega la mijloc atunci când este mai cald și nu ai nevoie de ea. Nu ai nevoie de accesorii stridente, ci doar o gentuță mică, în care să pui strictul necesar.

Jeanși și tricou

blugi

Sursa foto: Pinterest/Be Daze Live

Dacă ești adepta unei ținute sport, nu vei da greș cu clasicul jeans combinat cu un tricou simplu, alb. Alege o pereche de blugi tăiați, foarte la modă acum, iar pe deasupra poți purta o jachetă mai subțire, simplă. Nu uita ochelarii de soare și adaugă un plus de farmec ținutei prin accesoriile alese! Chiar dacă hainele sunt sport, alege prin contrast pantofi cu toc și vârf ascuțit și o geantă mai elegantă, de mână.

Șort și jachetă colorată

sort

Sursa foto: Pinterest/Roolee

Chiar dacă nu ajungi la plajă de 1 mai anul acesta, te poți bucura de vremea caldă de afară! Ieși în oraș purtând o ținută lejeră, ca și când te-ai plimba pe faleză! La urma urmei, farmecul stă mai ales în atitudine, iar dacă tu vrei să te simți ca la mare, atunci nimeni nu te poate opri! Poartă un șort sexi și confortabil și un tricou foarte lung și larg, cu aspect neglijent. Protejează-te de soare cu o pălărie de paie cu boruri foarte largi și pune pe deasupra tricoului o jachetă subțire, cu un model colorat, înflorat. Pregătește ochelarii de soare și câteva accesorii șic, cum sunt brățările din imagine!

Pantaloni în dungi și cămașă

 camasa

Sursa foto: Pinterest/pouted.stfi.re

Poate vrei să porți o ținută mai elegantă, mai office. Dacă nu accepți să ieși în oraș fără pantofi cu toc și cămașă, îți recomandăm această combinație inspirată. Asortează la cămașa albă și la o pereche de pantaloni cu dungi și talie înaltă. Acest model este foarte în tendințe acum și te va avantaja cu siguranță. Dungile verticale alungesc și subțiază piciorul. Desăvârșește-ți ținuta cu o pereche de pantofi cu toc și ia cu tine neapărat o geantă supradimensionată, care să se asorteze cu dungile pantalonilor.

Salopetă de blugi

salopeta de blugi

 

Dacă ești mai îndrăzneață și îți plac ținutele sport, dar și sexi în egală măsură, poți alege această combinație.

 

Poartă un top scurt și mulat, care îți lasă la vedere talia, și pune pe deasupra o salopetă de blugi foarte scurtă!

 

Pune în picioare o pereche de teniși comozi, lasă acasă toate accesoriile, mai puțin ochelarii de soare, și ești gata să întorci toate privirile! 

 

Este o ținută foarte comodă și tinerească, ideală pentru o ieșire de 1 mai!

Sursa foto: Pinterest/wachabuy

Acestea sunt doar câteva idei de ținute pentru 1 mai. Alege varianta care îți place mai mult și care se potrivește stilului tău. Cu siguranță nu vei trece neobservată!

Vezi și Cele mai potrivite haine pentru femeile cu sâni mari

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!