9 Sfaturi de stil: Cum sa adaugi culoare in garderoba ta

9 Sfaturi de stil: Cum sa adaugi culoare in garderoba ta

Roxana Turcitu

Cele mai multe femei prefera sa isi construiasca o garderoba plina de haine in nuante neutre, pentru a fi sigure ca pot combina hainele cu usurinta si ca nu vor da gres. Intr-adevar, nuantele neutre sunt ideale si, de asemenea, obligatorii in dulapul tau, dar culorile mai puternice adauga un plus de stil si personalitate tinutelor tale daca stii cum sa le folosesti. Daca si din tinutele tale lipseste pata de culoare, afla cum sa o inveselesti cu ajutorul nuantelor puternice.

 

1. Incepe prin a testa nuantele cele mai potrivite pentru tenul tau. Stai in fata unei oglinzi si pune diferite esarfe sau chiar si haine langa fata, pentru a verifica ce culori te avantajeaza. Formeaza doua gramezi langa tine, cu tonurile care te avantajeaza si cu cele pe care este mai bine sa le eviti si la urmatoarea sedinta de shopping incearca sa ti le amintesti, mai ales daca iti achizitionezi bluze, esarfe sau jachete.

2. Dintre nuantele pe care le-ai ales ca fiind potrivite pentru trasaturile tale, decide apoi care se vor asorta mai placut si cu garderoba ta. Majoritatea dintre noi avem cateva culori pe care le alegem cel mai frecvent atunci cand ne cumparam articole vestimentare noi, chiar fara sa fim constiente de asta, deci dulapul tau va contine probabil o gama nu foarte larga de culori, ceea ce va face ca selectia nuantelor sa nu fie extrem de dificila. Alege doua sau trei culori vii preferate, de care sa tii cont de acum.

 

3. Incepe intr-un ritm usor. Nu iti cumpara deodata toate hainele in culori puternice, deoarece te vei trezi cu o garderoba in care nu te vei regasi si vei evita sa porti noile achizitii. Alege pentru inceput esarfe sau alte accesorii in noile culori.

4. Invata sa combini nuantele neutre existente deja in tinutele tale cu articole mai colorate. Poarta topuri sau bluze in culori vii pe sub jachete sau sacouri in nuante temperate.

5. Inlocuieste incaltamintea neagra cu pantofi colorati. Profita in special in timpul verii, cand modelele disponibile in magazine sunt mult mai variate decat in sezonul rece, dar nu evita nici iarna culorile. Pentru a te simti mai confortabil, in sezonul rece poti alege incaltamnintea care sa aiba insertii de culoare, in special in zona tocului. In primavara investeste neaparat intr-o pereche de pantofi care sa aiba o culoare aprinsa precum rosu, orange sau albastru electric. Te vor ajuta sa scoti din anonimat orice tinuta in culori neutre.

 

6. O multime de experti au dezvoltat, de-a lungul anilor, teorii privind puterea si semnificatia culorilor. Nu neglija acest aspect, intrucat este posibil sa ti se para mai usoara purtarea culorilor in functie de starea ta de spirit. Rosul ofera un sentiment de putere, rozul este perceput ca fiind cea mai potrivita nuanta pentru sugerearea romantismului, violetul este culoarea regala, etc. Adapteaza-ti tinutele la modul in care te simti in fiecare zi sau la felul in care iti doresti sa fii perceputa de cei din jur.

7. Nu te indeparta prea mult de stilul tau, deoarece risti sa creezi un dezechilibru. Daca obisnuiai sa porti in special nuante de bej, o tinuta fuchsia in totalitate va fi mult prea contrastanta atat pentru tine, cat si pentru cei din jur. Aminteste-ti ca incerci doar sa iti imbunatatesti stilul, nu sa ti-l schimbi total.

   

8. Atunci cand incerci sa porti culori care sa se asorteze cu nuanta tenului tau, a parului sau a ochilor, nu uita sa iei in calcul si schimbarile prin care acestea trec datorita cosmeticelor. In plus, in momentul in care iti vopsesti parul intr-o nuanta diferita fata de cea initiala, ai putea fi nevoita sa renunti la o anumita culoare din garderoba ta sau dimpotriva, ai putea fi avantajata de o gama mult mai larga de nuante.

9. Aminteste-ti ca o culoare puternica atrage atentia. Asadar, foloseste culori in zonele de care esti mandra si evita sa imbraci un articol vestimentar intr-o nuanta puternica intr-o parte a corpului care preferi sa treaca neobservata.

In garderoba ta ce culori predomina?

Alte subiecte care te-ar putea interesa:

10 Reguli: Cum sa porti cizmele peste genunchi

Cum porti colantii in acest sezon

12 Sfaturi care sa te ajute sa iti dezvolti un stil personal

 

Articolul urmator
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Garderoba sustenabilă: cum o obții cu buget redus
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?
Incepe quiz
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (96)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    tina23
    26 ianuarie 2012 10:10

    Culoarea mea preferata este gri-ul!

    lolo (anonim)
    22 ianuarie 2012 19:07

    Imi plac culorile vii dechise cum ar fi rozul si albastrul,dar uneori mai port si gri sau negru.

    iuiu (anonim)
    21 ianuarie 2012 14:02

    roz aprins si coral

    creatza (anonim)
    19 ianuarie 2012 23:11

    Gri gri si iar gri :)) La mine asta predomina. Nu exista articol care sa nu fie gri (inchis sau deschis nu conteaza). Pana si posetele sunt gri. Mai prefer si turcoaz. Nu suport rosu in schimb. In rest cate putin din toate.