Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Lecții de stil pe care ar trebui să le înveți până la 30 de ani

Marţi, 25.09.2018
de Mihaela Onofrei

Probabil și tu ai auzit până acum de ideea de a te îmbrăca adecvat vârstei. Deși unele persoane refuză acest concept și se îmbracă așa cum simt, trebuie să recunoaștem că acest „îmbrăcat conform vârstei” te poate ajuta să faci o impresie bună și să îți definești stilul.

Atunci când treci de 30 de ani, începi să te cunoști mai bine pe tine însăți, dar și să îți dai seama care este stilul care te avantajează. De exemplu, îți poți da seama că blugii largi pe care îi purtai în liceu nu erau cool sau că toate acele rochii feminine pe care le purtai la facultate nu te avantajau deloc. Deși trendurile sunt într-o continuă schimbare, unele lecții de stil nu se demodează niciodată. Până la 30 de ani, trebuie să știi cel puțin 4 astfel de reguli ce te pot ajuta să fii elegantă și stilată. Ești curioasă care sunt acestea? Află mai jos!

femeie cu pahar de vin in mana

Sursa foto: Pinterest

Iată care sunt lecțiile de stil pe care ar trebui să le înveți până la 30 de ani!

Este în regulă dacă nu adopți trendurile

Având în vedere societatea în care trăim, este destul de greu să reziști „tentației” de a purta ce poartă toată lumea. Cu siguranță în liceu sau în facultate erai în stare să faci tot ce făceau și cei din jurul tău, inclusiv să porți niște blugi care tindeau spre indecență sau pantofi incomozi care îți răneau picioarele. Totuși, până la 30 de ani, vei învăța că nimeni nu te va exclude din grupuri dacă nu urmezi „turma”. Fiecare persoană are propriile idei și gusturi după care își alege ținutele. Inspirația poate exista în orice consideri tu, nu doar în în trenduri dictate.

Shopping-ul impulsiv nu este doar un lucru negativ

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, începi să fii din ce în ce mai conștientă de situația ta financiară. Totuși, din când în când, poți să îți mai faci de cap într-un maraton de shopping impulsiv. Acest lucru nu înseamnă că vei cheltui mai mult decât ai sau că vei cumpăra lucruri de care nu ai nevoie. Uneori, impulsurile te pot ghida spre achiziționarea unui pulover într-o nuanță neon, a unor pantofi de party sau a unei genți vintage care nu se va demoda niciodată. De obicei, aceste piese care te fac fericită pe moment sunt și cele mai valoroase din garderoba ta și pe care le vei păstra pentru totdeauna.

emily ratajkowski cu pungi in mana

Sursa foto: Pinterest

Confortabil și sexi merg mână în mână

 Cu timpul, îți vei da seama că toate acele piese care arată prea mult din corpul tău nu îți vor permite niciodată să te simți în largul tău. Totuși, hainele confortabile mereu te vor ajuta să pășești cu încredere și să te simți în elementul tău. De exemplu, te poți simți confortabil și sexi dacă porți o fustă midi sau o rochie elegantă sau te poți simți incomod dacă porți un sutien fără bretele și o pereche de pantofi care îți rănesc picioarele. Totul ține de alegerile tale.

Ce este mai bun urmează

 Atunci când treci de 30 de ani, îți dai seama că mai ai multe lucruri de experimentat în privința stilului tău și că începi ușor dar sigur să îți definești stilul. Deși încă nu știi cum va arăta garderoba ta în următorii 5 sau 10 ani, poți fi sigură că te va defini perfect și că îți va exprima personalitatea.

 Ține cont de aceste lecții și învață-le până la 30 de ani!

Surse foto: Getty, Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!