Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Moda de vară: 5 idei de ținute perfecte pentru zilele călduroase

Luni, 29.06.2020

Vine vara, bine-mi pare! După un iunie vijelios din toate punctele de vedere, avem în sfârșit ocazia de a ne plânge de căldură: dar îți promitem că nici măcar disconfortul termic nu îți va mai provoca neplăceri grație ținutelor pe care ți le recomandăm mai jos.

Vara este universul outfiturilor colorate, din materiale lejere, al rochiilor vaporoase pe care le iubim mai mult decât orice. Iar ideile de ținute de mai jos reprezintă o terapie extraordinară; noi am uitat de orice necaz și de orice suferință admirându-le și imaginându-ne cât de bine ne vor face să ne simțim atunci când ieșim în oraș! Descoperă cinci ținute ideale pentru zilele călduroase în rândurile de mai jos!

Vara și soarele aprobă: cinci outfituri perfecte acum

Știi că atunci când vine vorba despre acele ținute funky, fresh și cool, numai bune să îți lipească un zâmbet imens pe buze, noi suntem fane declarate Differenta. Magazinul online adăpostește branduri pe gusturile tuturor, pline de culoare și de vibrații optimiste, adică tot ceea ce avem nevoie în astfel de vremuri încercate. Descoperă mai jos ce ne-a inspirat acum; iată care sunt cele 5 ținute pe care noi le vom purta pe repeat în vara aceasta!

Serenitatea albastrului

Classic Blue poate fi culoarea etalon a anului 2020, însă deprinde valențe mai liniștitoare și mai serene vara, aducându-ne aminte de cerul necuprins și senin al celor mai frumoase zile. La Differenta, acest albastru dulce și revigorant e la putere: iată ce ținută am constituit cu ajutorul său!

Începem cu o rochie care ne-a mers direct la inimă! În tonuri de alb și albastru, cu imprimeu realizat manual și inspirat de arta persană, rochia Orientique îți va da un aer de zână la birou, lungimea și croiul său fiind practic concepute pentru a face cinste spațiului office. Dar ceea ce ne place mai mult decât orice este surprinzătorul format reversibil, datorită căruia poți purta această creație în mai multe moduri: noi suntem pentru!

Ce poate fi mai potrivit pentru o asemenea mândrețe de rochie decât o pereche de papuci în dungi de la Scotch & Soda? Pur și simplu miros a vară, a timp petrecut la mare, a nisip fierbinte dezmierdându-ți picioarele, dar se potrivesc la fel de bine și în jungla orașului. Concepuți din material textil și decorați cu o fundă drăgălașă, papucii în dungi vor deveni rapid cei mai buni prieteni ai tăi.

Jocuri de imprimeuri

Vara, materialele devin lejere, croiurile simpliste, iar necesitatea de a lupta contra temperaturilor ridicate trece pe primul loc. În acest context, cum te poți remarca mai bine decât purtând imprimeuri colorate, jucăușe, în juxtapoziție?

Pornim de la o rochie cămașă care a devenit rapid una dintre favoritele noastre în acest anotimp. Rochia tip cămașă Ejido de la Anany e cu siguranță o eroină de stil a anotimpului fierbinte: dungile sunt preferatele sezonului, dar cea care atrage atenția este broderia deosebit de creativă de la piept.

Ce poți adăuga unei asemenea mândreți de rochie? Avem noi cea mai bună sugestie din toate timpurile: Adidașii albi din bumbac Agonis White Leopard marca Emu Australia, cu print animalier auriu. Demult nu am mai văzut ceva mai cool, iar alăturarea e practic menită să facă cinste tuturor tendințelor din această vară.

Eleganță și culoare

Sunt zile de vară în care adori să vrăjești în outfituri sport și sunt perioade în care simți nevoia să fii mai elegantă ca de obicei. Continuă să te simți însă perfect în propria piele în timp ce emani rafinament grație propunerii noastre de mai jos!

Începem cu o rochie albastră tip cămașă, cu curea în talie și extrem de flatantă, nu întâmplător numită Vest Kate: suntem sigure că această splendidă creație de la Desigual ar face-o mândră și de Kate Middleton. Cu un guler cuminte și nasturi care îți permit să modifici singură lungimea, acest item vestimentar reflectă perfect stilul vestimentar al Ducesei.

Dacă superba Kate este obligată de rangul pe care îl are să poarte mai întotdeauna pantofi cu toc, tu te poți lăfăi după bunul plac într-o pereche de papuci extrem de confortabili. Alegerea noastră sunt Papucii albaștri Thong Sandals Blue Dream de la Calceo: iată cât de cool arată. Din piele sintetică, închizându-se cu cataramă și ideali pentru plimbare, vor reprezenta o achiziție pe care cu siguranță nu o vei regreta.

Visul unei escapade

Pandemia ne-a limitat din păcate drastic opțiunile de călătorie din 2020, dar aici intervin outfiturile. O rochie cu un print exotic, papucii pe care îi purtai la mare sau eșarfa pe care o luai cu tine mereu în concediu sunt modalități excelente de a face față dorului de ducă.

Iar rochia cămașă Vest Kate de la Desigual poate fi modalitatea de a aduce jungla la tine, dacă tu nu mai poți merge la ea. Concepută în stil safari, ușoară și cuceritoare, această creație se potrivește oricărei siluete și îți va da un aer de eleganță feminină de-a dreptul irezistibilă.

Adaugă niște espadrile albe și efervescent de cool outfitului tău și ai combinația perfectă pentru a te plimba prin orașul tău și a te simți ca în city break. Espadrilele albe Gum White Leopard sunt concepute din bumbac și atrag toate privirile cu animal print-ul atât de chic. Cu talpă din cauciuc, au un desing slip-on care le asigură tot confortul din lume!

Boho rules!

Nu am fi putut încheia lista noastră de ținute perfecte pentru zilele călduroase fără un ansamblu boho. Ideale vara, aceste influențe care vorbesc despre dragostea pentru natură, pentru simplitate și pentru libertate sunt atât de dorite.

Se ia o rochie midi, inspirată de porțelanul albastru chinezesc, cu croi ușor, aerat și lejer. Ciucurii decorativi sunt inspirația boho-chic perfectă, iar întrepătrunderea piersicii cu a albastrului reușește să reflecte în chip stilat cele două culori pe care Institutul Pantone le-a decretat regine în ultimii ani. Nouă ne merge direct la suflet!

Încheiem ținuta tot cu o pereche de teniși de la Emu Australia, de data aceasta simpli și albi, în care îți vei putea realiza obiectivul zilnic de pași fără nici cel mai mic compromis de la confort. Concepuți din bumbac, tenișii Agonis Coconut sunt ușori, lasă pielea să respire și se împrietenesc la cataramă cu orice alt obiect vestimentar din garderoba ta. Spune-ne sincer: le-ai mai putea revendica ceva?

Acestea sunt outfiturile cu care noi ne propunem să facem față sezonului cald din 2020! Descoperă ținutele funky și cool care pun vara pe jăratic și îți aduc bunădispoziţie în suflete, răcorindu-te în chip irezistibil, la Differenta. Pregătește-te să ți se aștearnă covorul roșu la picioare, căci nu mai e alta ca tine!

Surse foto: Differenta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!