Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Moda toamnei 2019: Stilul office pentru femei cu influențe back to school

Luni, 23.09.2019
de Andreea Baluteanu

Toamna nu e doar unul dintre cele mai frumoase anotimpuri, sezonul în care natura e pictată cu măiestrie de artist, dar și perioada în care ne întoarcem la școală, la facultate sau la deadlinurile de la muncă. Duse sunt vacanțele, concediile și toate celelalte prilejuri de sărbătoare, iar ceea ce ne așteaptă, cel puțin până în perioada magică a lui decembrie, este munca și dedicația totală.

„Îndulcește” aceste momente cu o garderobă office pur și simplu spectaculoasă! Descoperă care sunt ținutele de birou ce fac ravagii în toamna aceasta: ansambluri cool, pentru spirite mereu tinere, cu influențe back to school. Află cum ne îmbrăcăm la birou în acest sezon!

Office & Back to School: tendințele dominante ale sezonului

Pentru fiecare dintre noi, de la mic la mare, toamna înseamnă revenirea la muncă, fie că este vorba despre job, facultate sau școală. Suntem nevoite să facem iar față proiectelor fără număr, temelor și examenelor, iar ținutele perfecte ne ajută să excelăm în toate. În toamna 2019, garderoba de birou e mai proaspătă și mai fresh ca niciodată, dedicată spiritelor mereu tinere, vibrante, cu influențe din garderoba back to school. La StarShinerS am găsit hainele perfecte pentru a ilustra aceste trenduri: colecțiile de haine office și back to school lansate de magazinul online sunt fabuloase și vor reprezenta cea mai bogată inspirație!

Moda ia cu asalt biroul!

O combinație de rochie și geacă de piele e specifică spiritului tânăr, dar poate fi abordată la fel de bine la birou dacă îi adaugi accesoriile potrivite, o pereche de botine și o geantă elegantă. Iată cum funcționează magia în rândurile de mai jos!

Se ia mai întâi o rochie neagră mulată, perfectă pentru corpul tău fabulos! Rochia midi tip creion este concepută din material tricotat care te va feri de capriciile toamnei și are un decolteu în V care alungește și conferă echilibru siluetei. Ne place șlițul frontal care aduce un plus de feminitate în spațiul biroului fără a se dovedi too much!

Păstrează spiritul young al acestei combinații și adaugă o geacă de piele casual, scurtă, cu buzunare cool și accesorizată cu accente metalice. Piesa este confecționată din imitație de piele și colorată într-o nuanță de muștar care a devenit ușor laitmotivul colecției StarShinerS de toamnă. Geaca se închide cu fermoar și este confecționată în România, așa cum ne-a obișnuit magazinul nostru online preferat.

Am adus laolaltă două itemuri specifice garderobei back to school, este timpul să imprimăm și o pecete de eleganță pentru un look office ideal. Care este alegerea cu care nu ai cum să dai greș? Geanta de damă din imitație de piele, cu mâner scurt și lung. În tonuri suculente care se dovedesc magnifice pentru cromatica anotimpului, piesa se închide cu fermoar și are un compartiment cu buzunar interior.

Rochie SunShine neagra midi casual tip creion din material tricotat reiat cu decolteu in v

 

Geaca SunShine mustarie casual scurta din imitatie de piele cu buzunare accesorizata cu o catarama metalica

 

Geanta dama rosie eleganta imitatie de piele maner scurt si maner lung, tip lantisor

 

Cea mai fancy tipă de la birou

Costumele de inspirație masculină au acaparat moda office în ultima perioadă, dar noi vrem să mergem cu un pas mai departe și îți aducem în atenție ceva deosebit. De data aceasta, vom prefera vesta, nu sacoul!

Compleul elegant maro din două piese cu pantalon de stofă subțire și vestă cu cordon detașabil te va transforma în cea mai elegantă femeie de la birou fără a face rabat de la stil. Piesele sunt ușoare și lejere, perfecte atât pentru zilele în care vrei să impresionezi cu proiectele tale executate impecabil, dar și pentru ocaziile speciale din mediul office. Nuanțele de maro elegant sunt pe sufletul toamnei!

Poartă pe sub compleu o cămașă albă delicată și stilul tău office va mai primi câteva stele strălucitoare. La StarShinerS am fost tentate de o piesă la fel de albă precum spuma  laptelui. Cămașa de damă Fofy din bumbac e mulată, are mânecă lungă și inserții din dantelă care o aduc la un cu totul alt nivel. Mâneca se încheie cu nasturi, iar materialul elastic și ușor transparent o face potrivită și alături de jeans, atunci când ieși în oraș.

Cum ai putea aduce de această dată influențele back to school, tinere și fresh, în ținuta ta? Optează pentru un rucsac. Îți va aminti de zilele când mergeai la școală și se va dovedi incredibil de practic și de încăpător. Rucsacul alb de la StarShinerS e confecționat din piele naturală și are mânere reglabile, impresionând cu rezistența și cu look-ul său sofisticat. Accentele minimaliste îl fac uluitor de versatil!

 

Compleu maro elegant din 2 piese cu pantalon din stofa subtire si cordon detasabil

 

 

Camasa dama Fofy ivoire eleganta mulata din bumbac cu maneca lunga din dantela

 

 

Rucsac gri casual din piele naturala cu manere reglabile

 

Ladylike în spațiul office

Adu eleganța și feminitatea la birou! Spațiul office nu mai înseamnă doar costume scorțoase, poate fi declinat și în tonuri gingașe în dress codurile de azi. Asocierea de mai jos ne-a furat inima!

Începem cu una dintre cele mai frumoase fuste de toamnă pe care ne-a fost dat să le descoperim în ultima perioadă. Colorată în tonuri de vișiniu, cu design în cloș, fusta midi elegantă de la StarShinerS va deveni o piesă de bază în garderoba ta. Cu talie înaltă și buzunare, piesa este incredibil de practică și, crede-ne, nu vei mai putea în această toamnă fără ea.

Înviorează spațiul office cu un regal de culori grație cămășii PrettyGirl în tonuri de negru, cu un print vibrant și accente de galben pe care le vei adora. Cu mânecă lungă, concepută dintr-un material satinat, cămașa elegantă are un croi lejer care se va dovedi ideal de sofisticat pentru spațiul office. Nu vei regreta că i-ai făcut loc în garderoba ta!

Care ar fi cel mai neașteptat și mai tineresc accent din această ținută? Ai ghicit, pantofii sport! Alege însă unii cu design sleek, sofisticat, precum modelul tip șosetă cu talpă joasă din cauciuc de la StarShinerS. Foarte versatili și rezistenți, adidașii vor face ravagii în toate ținutele tale. Noi suntem fane declarate!

 

Fusta StarShinerS visinie midi eleganta in clos cu talie inalta cu buzunare fara captuseala

 

 

Bluza dama PrettyGirl neagra eleganta cu croi larg cu maneca lunga din material satinat

 

 

Pantofi sport negru casual tip soseta cu talpa joasa din cauciuc

 

Acestea sunt ținutele office care vor face ravagii în toamna 2019! Vezi care sunt outfiturile ce se vor afla pe buzele tuturor acum și inserează în ele influențe back to school, pentru ansambluri care întrec orice așteptări! Consultă cele mai hot colecții dedicate toamnei 2019 la StarShinerS !

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!