Starea vremii 9 septembrie: ne e suficient un tricou alb!

Starea vremii 9 septembrie: ne e suficient un tricou alb!

Redactor Andreea Baluteanu

Vremea frumoasă continuă şi azi, aşa că sperăm că v-aţi făcut planuri de weekend şi că veţi profita aşa cum trebuie de ultimele zile de vară. Temperaturile le vor depăşi în unele locuri pe cele de ieri, iar picăturile de ploaie vor fi un coşmar de mult uitat.

Descoperă propunerile noastre vestimentare, care ţin cont de starea vremii din 9 septembrie!

Starea vremii din 9 septembrie: îmbrăcăm tricoul alb!

Aproape tot cuprinsul ţării se lasă vrăjit de aceeaşi vreme azi: e cald şi frumos, iar soarele nu are nicio reţinere în a lumina ca un astru atotputernic pe cer! Se anunţă şi câteva condiţii de ploaie în Oltenia, dar şi aici temperaturile vor fi ridicate, aşa că nu ai de ce să îţi faci griji! Vor fi maxime de 31 de grade la Bucureşti şi 28 la Craiova.

Cald şi frumos este şi în vestul, nordul şi centrul ţării, acolo unde precipitaţiile dispar cu desăvârşire, resemnându-se să facă loc soarelui sau poate adunându-şi puterile pentru lunile care vor veni. Se vor înregistra temperaturi maxime de 30 de grade la Timişoara, 24 la Cluj-Napoca şi 26 la Braşov.

Soarele nu are nicio problemă nici în estul ţării: dacă ai ales acest weekend pentru a-ţi face de cap la mare, putem spune că ai fost extrem de inspirată: vor fi temperaturi maxime de 27 de grade la Constanţa. Nici frumoasele moldovence nu vor suspina după soare: la Iaşi, valorile maxime gravitează în jurul valorii de 30 de grade.

E cald, frumos şi se apropie weekendul: ne dorim ţinute care să ne accentueze starea de bine. Tricoul alb se numără cu siguranţă printre ele! Vestea bună? El se potriveşte cu stil la orice altă piesă pe care o ai în dulap, aşa că procesul de a te aranja în această dimineaţă va dura atât de puţin!

Poartă-l cu o pereche de blugi cu tivul deşirat şi botine: vei simboliza prin outfitul tău apropierea toamnei, fără a te îndepărta însă de tendinţele acestei veri.

Adori anii '90? Tricoul alb va arăta minunat cu rochia slip dress şi cu o pereche de tenişi imaculaţi. Nu uita de accesoriul momentului, colierul choker!

Ai nevoie de un strop de glam? Tricoul alb ţi-l va dărui cu inima deschisă! Urmează exemplul supermodelului momentului, Gigi Hadid, şi îmbracă tricoul alb cu o pereche de pantaloni evazaţi office!

Pentru fetele care cred încă în puterea eleganţei, tricoul alb va face o pereche de zile mari cu o fustă la fel de nevinovată. Completează cu accesorii fine, sandale în tonuri de nude. Eşti gata pentru un date romantic sau pentru un sfârşit de săptămână stylish la muncă.

Tu ce părere ai despre propunerile noastre vestimentare, care ţin cont de starea vremii din 9 septembrie?

Surse foto: Pinterest, Instagram, Splashnews

Articolul urmator
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Pantalonii-vedetă ai anului 2023: merg în orice sezon și sunt potriviți pentru orice tip de siluetă
Care print din povestile Disney ti se potriveste?
Incepe quiz
Care print din povestile Disney ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.