Sugestii de tinute pentru petrecerile sarbatorilor de iarna

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Fie ca esti in cautarea tinutei perfecte pentru Craciun, fie ca iti doresti sa arati impecabil in noaptea dintre ani, noi ti-am pregatit o lista de sugestii referitoare la tinutele pe care le-ai putea alege pentru cele mai frumoase zile ale anului, in functie de silueta ta si de stilul tau.

Ghideaza-te dupa premisa "Simplitatea este cea mai frumoasa forma a frumusetii" si evita tinutele foarte complicate, sau supraaglomerate. Nu iti incarca look-ul cu foarte multe accesorii stralucitoare din dorinta de a iesi in evidenta. Vei fi admirata si mai mult datorita elegantei unei tinute care iti complimenteaza silueta si care este accesorizata doar atat cat este necesar.

Asadar, iata ce piese poti purta astfel incat sa fii cea mai frumoasa de Craciun si Revelion:

Rochia glam cu paiete

Rochia cu paiete a revenit in tendinte in vara acestui an, fiind una dintre piesele vestimentare care iti confera cu adevarat un aspect glam. Chiar daca pana acum, obisnuiai sa asociezi hainele paietate cu termenul de "kitsch", purtate corespunzator, articolele vestimentare cu paiete iti garanteaza o aparitie stralucitoare. In primul rand, trebuie sa fii constienta de faptul ca rochia paietata in sine este de ajuns, motiv pentru care nu trebuie sa mai mizezi pe bijuterii opulente pentru a atrage atentia asupra ta. Daca totusi esti una dintre femeile care simt ca tinuta nu este complete fara accesorii, mizeaza pe bijuterii minimaliste si delicate: o pereche de cercei fini sau un inel pretios.

In ceea ce priveste incaltamintea, orienteaza-te catre pantofii clasici, stiletto, negri sau in nuante nude.

H&M - 199 lei

Bershka - 199 lei

Mango - 349

Tina R - 99 lei

Rochia delicata din dantela

De-a lungul secolelor, dantela a reusit sa devina un adevarat simbol al elegantei, in prezent regasindu-se in colectiile vestimentare ale celor mai cunoscuti creatori de moda. Una dintre cele mai indragite articole din dantela il reprezinta rochia, care multumita viziunilor creative ale desingnerilor, a devenit un item must-have in garderoba femeii moderne.

Rochia din dantela reprezinta alegerea perfecta atat pentru petrecerea de Craciun, cat si pentru noaptea dintre ani. Te poate ajuta sa obtii look-uri cat mai variate, desi la o prima vedere pare o piesa vestimentara extrem de elegantat. Investeste intr-o rochie midi sau scurta din dantela si poart-o cu o pereche de pantofi nude si un sirag de perle, si ai obtinut o tinuta clasica, ideala pentru ziua de Craciun. De Revelion, mizeaza pe un look mai indraznet, purtand rochia respectiva cu o pereche de botine negre cu toc, o jacheta din piele si un colier statement.

H&M - 99 lei

Tina R - 189 lei

Mango - 229 lei

Bershka -  199 lei

Rochia din piele

Tendintele sezonului rece propun rochia neagra din piele, o piesa vestimentara statement. De Revelion poarta o astfel de rochie, mai ales daca te incadrezi in tiparul femeilor cu silueta tip clepsidra, para sau androgina. La fel ca si in cazul rochiei paietate, rochia din piele este insasi o piesa statement, drept urmare nu are nevoie de foarte multe artificii pentru a fi pusa in valoare. Un colier masiv, de preferat in culori puternice pentru a scoate din anonimat tinuta, sau o bratara statement, sunt suficiente atunci cand porti rochia din piele. Opteaza si pentru un dres negru, opac, si o pereche de pantofi negri, si tinuta ta va fi completa!

Este important sa alegi modelul rochiei din piele in functie de forma corpului tau. Unei siluete de tip para, i se potriveste o rochie cu fusta in clos, pentru ca nu scoate in evidenta soldurile proeminente. O rochie din piele mulata, care urmareste linia corpului este ideala pentru femeile cu silueta clepsidra, dar si pentru cele cu silueta androgina. Inlocuieste si tu clasica LBD cu o rochie neagra din piele.

Zara - 279 lei

Bershka - 239 lei

Mango - 549 lei

Bershka - 219 lei

Rochia cu decupaje - garantia unui look sexy

Una dintre cele mai senzuale piese, rochia cu decupaje,  ramane in continuare in tendinte. Decupajele amplasate strategic, te ajuta sa iti evidentiezi atuurile fizice, distragand astfel atentia de la eventualele defecte. O talie bine definita, poate fi subliniata cu ajutorul unei rochii decupate in partile laterale ale trunchiului, in timp ce un bust mai putin generos, poate fi pus in valoare prin decupajele din zona decolteului.

Daca decupajele amplasate in aceste zone ti se par exagerate, poti miza usor pe o piesa cu decupaje pe umeri. Asorteaza o rochie de acest tip la o pereche de pantofi stiletto si bucura-te de o tinuta seducatoare. 

Stradivarius - 149 lei

Bershka - 239 lei

Bershka - 119 lei

Bershka - 119 lei

Rochie rosie pentru noaptea de Revelion

Se spune ca in noaptea de Revelion trebuie neaparat sa porti lenjerie intima de culoarea rosie, pentru a avea noroc in dragoste in anul care vine. Noi te sfatuim sa nu te limitezi doar la lenjerie, optand de asemenea si pentru o rochie rosie, foarte feminina.

Rosul vibrant al rochiei te va face sa iesi in evidenta prin eleganta si rafinament. Mizeaza pe combinatia dintre rosu si auriu, accesorizandu-ti tinuta cu bijuterii fine aurii. La capitolul incaltaminte, poarta pantofi nude, intotdeauna alegerea ideala atunci cand vine vorba de o rochie rosie.

Mango - 189 lei

Tina R - 699 lei

Zara - 299 lei

H&M - 129 lei

Rochia lunga, eleganta

Daca petreci Revelionul sau Craciunul intr-un restaurant elegant, rochia lunga este esentiala. O rochie lunga, pana in pamant, iti va complimenta silueta, indiferent de forma sa. Un corp cu forme voluptoase poate fi evidentiat cu ajutorul unei rochii tip sirena, in timp ce o silueta plinuta este avantajata de o rochie lunga si neagra, de preferat cu maneci lungi si decolteu amplu V, care alungeste vizibil trunchiul.

Daca ai o silueta androgina, opteaza pentru o rochie lunga cu volum in partea de sus, pentru a crea impresia unui bust generos. Nu uita sa porti rochia maxi doar cu pantofi sau sandale si vei parea mai inalta si mai slaba.

H&M -  229 lei

Bershka- 219 lei

Bershka - 169 lei

Tina R - 449 lei

Rochia one shoulder

Rochia one-shoulder este alegerea perfecta pentru noaptea de Revelion. Nici exagerat de provocatoare, dar nici foarte cuminte, rochia fara un umar te va face sa debordezi de senzualitate.

Rochia one shoulder reprezinta alegerea perfecta pentru femeile cu bust mic spre mediu, punandu-l in valoare. Tine cont de silueta ta atunci cand vine vorba de lungimea acestei piese vestimentare. O rochie lunga one shouder complimenteaza o silueta voluptoasa sau plinuta, in timp ce rochia scurta sau medie pune in valoare siluetele androgine si picioarele perfect tonifiate.

In niciun caz nu purta rochia fara un umar cu un sutien cu bretele transparente, intrucat efectul va fi unul inestetic. Daca vrei totusi sa ai sustinere in partea bustului, poarta bustiere fara bretele si corsete, care iti vor modela si talia. In materie de accesorii, sunt suficienti cerceii statement, lungi.  

Bershka -  149 lei

Tina R - 339 lei

Salopeta neagra pentru un look sofisticat

Salopetele comode si totusi sexy, reprezinta alegerea perfecta pentru petrecerile casual. Moda anilor '80-'90 a reusit sa readuca in prim plan eleganta salopetelor, designerii intrecandu-se in crearea unor astfel de piese cat mai actuale, care sa avantajeze orice tip de silueta.

Daca vei petrece Revelionul intr-un cadru lejer, sau pur si simplu, daca vrei sa ai libertate de miscare pe ringul de dans, salopeta lunga este alegerea perfecta. Vrei sa iti maschezi soldurile late? Salopeta lunga cu corset in partea de sus si pantaloni largi iti va avantaja silueta. Bustul poate fi pus in valoare cu ajutorul salopetei cu un decolteu in forma de V.

Bershka - 199 lei

Bershka - 169 lei

Zara - 169 lei

Mango - 229 lei

De sarbatori, impresioneaza cu cele mai frumoase outfituri. Urmeaza sfaturile noastre si cu siguranta vei fi o aparitie cu adevarat spectaculoasa la petrecerile de Craciun si Revelion. Pentru un plus de farmec, nu uita sa porti tinuta aleasa cu un zambet si cu o atitudine increzatoare!  

Articolul urmator Levi's transformă confortul în prioritate alături de XX Chino EZ pentru Toamna/Iarna 2021

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (25)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.