Trendul mermaidcore a făcut „valuri” la Oscar 2024. 8 staruri care l-au purtat fabulos

Trendul mermaidcore a făcut „valuri” la Oscar 2024. 8 staruri care l-au purtat fabulos
Redactor Andreea Baluteanu

Nu am fi crezut niciodată că o vom spune, dar adevărul e că simțurile noastre estetice au fost copleșite până la saturație de abundența de roz #barbiecore care a luat cu asalt covorul roșu în sezonul de premii cinematografice 2024. Din fericire, odată cu Oscarurile, superba păpușă de plastic a înmânat ștafeta sirenelor, cu toate că nimeni nu s-ar fi așteptat ca la cel mai așteptat eveniment din lumea filmului, tematica să fie una... acvatică.

Îți povestim azi încântate totul despre tendința momentului, mermaidcore!

Deși noua adaptare „Micuța sirenă” (2023) nu a fost un hit în cinematografe, moda de sirenă a făcut legea la Oscaruri. Rochiile în toată pleiada de culori a mării, de la efervescentul teal (albastru-verzui) la visătorul acvamarin, ce îmbrățișau precum o cochilie trupurile sculptate ale actrițelor și erau ornate cu mărgele, cristale și paiete la fel de strălucitoare precum apele sărutate de soare, au atras atenția criticilor de modă, ce au decretat la unison că ceremonia de anul acesta a fost una dintre cele mai reușite din punct de vedere al stilului.

Poate că la categoria premii, hitul Oppenheimer a plecat acasă cu majoritatea statuetelor, dar în fashion vei vedea că sirenele au fost cele mai aplaudate. Oare de unde au știut? Rămâne un alt mister al acestei lumi scânteietoare, dat fiind faptul că stiliștii „țin sub cheie” rochiile în care vor străluci clientelor lor până ce acestea ajung pe covorul roșu. Dar e clar că vedetele au făcut ele cumva de s-au coordonat în trendul momentului, mermaidcore.

Descoperă în galerie vedetele care au strălucit de parcă ar fi fost născute precum Afrodita, din spuma mării, și clătește-ți ochii cu unele dintre cele mai frumoase creații pe care le-am admirat pe covorul roșu în ultimii ani. Te așteptăm, precum racul Sebastian din „Micuța sirenă”, „Under the Sea” (tr.red. „sub ape”).

Emma Stone în Louis Vuitton Vezi galeria foto » Anya Taylor-Joy în Christian Dior Haute Couture Emily Blunt în Schiaparelli

Surse foto: Getty Guliver

Surse articol: marieclaire.com, whowhatwear.com, timesnownews.com, 

Articolul urmator
Trendul verii 2023, Barbiecore: 8 ținute stilate cu care cucerești tendințele
Trendul verii 2023, Barbiecore: 8 ținute stilate cu care cucerești tendințele
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.