Tu știi care este accesoriul preferat al vedetelor în 2018?

Fiecare sezon are câte o piesă, un accesoriu, un item vedetă care ajunge să fie purtat de toată lumea, de bloggerite, influenceri sau chiar de vedetele autohtone. Aproape de fiecare dată se întâmplă asta, iar tu nu ai cum să nu fii la curent cu aceste piese-vedetă, sau bestsellere, cum le spun proprietarii magazinelor.
Le vezi peste tot pe instagram, pe facebook sau în reviste și nu ai cum să nu spui în sinea ta “Oh, ce bine arată și ce cool e. Trebuie să îl am și eu cât mai curând.” Avem dreptate sau nu? Recunoaște că tânjești după ce poartă vedetele și după cele mai actuale accesorii sau haine.
Dar oare, vorbind atâta despre aceste piese, tu știi care este accesoriul pe care aproape toate vedetele feminine atât cele auothtone cât și cele internaționale îl adoră? Îți spunem noi: rucsacul. Da, chiar așa. Rucsacul a devenit un must în garderoba oricărei femei și știm cu toții că nu poate fi vorba doar despre un rucsac, ci despre mai multe, căci pentru outfit-urile diferite este nevoie de câte un model diferit, nu? Nu poți alege o ținută ușor elegantă la care să porți un rucsac sport. Bineînțeles că nu. De exemplu, pentru cele 3 tipuri de ținute clasice: elegante, sport și casual, ai nevoie de câte un rucsac potrivit pentru fiecare.
Astfel, îți propunem 3 astfel de rucsacuri pe care le găsești la super prețuri pe adona.ro:
1. Evelyn – vedeta vedetelor
Evelyn este unul dintre cele mai apreciate rucsacuri de pe adona.ro. De ce? Designul simpu, culaorea neagră și spațiul încăpător dinăuntru îl fac perfect pentru aproape orice ținută. Poate pentru cele extrem de sport nu ar fi potrivit, dar când vine vorba despre rucsacul cel mai potrivit pentru ținutele elegante, cu siguranță Evelyn este răspunsul. Unde mai pui că bloggeritele îl adoră și îl poartă cu îndrăzneală atât în outfit-uri elegante cât și în cele street. Inspiră-te și tu de la ele și simte-te ca o vedetă.
2. Camilla – rucsacul generos
Camilla este genul de rucsac pe care îl iei când știi că vei avea o zi plină, când ai multe de luat cu ține sau chiar când știi că te vei duce la sală imediat după birou. Fiind un model supradimensionat, cu super mult spațiu în interior, rucsacul îți va cel mai bun prieten în zilele pline. De asemenea, poți să îl integrezi cu ușurință în ținutele casual, cu atât mai mult cu cât poți alege din 5 nuanțe diferite, în funcție de preferințe și de stilul personal.
3. Moky – rucsacul sportivelor
Dacă ești o fire agitată și stilul tău vestimentar este unul sport, rucsacul Moky este exact ce ai nevoie. Negru, solid și fără vreo urmă de eleganță, cu siguranță va arăta perfect cu o pereche de blugi negri, botine și un tricou kaki. Binintele, poți face ce combintatii dorești tu.
Te-ai hotărât deja la un model sau crezi că le vei alege pe toate 3?