Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Ajutorul tău de nădejde pentru un trup de invidiat și un păr demn de reclamă: singurul lucru de care ai nevoie

Luni, 19.11.2018
de Andreea Baluteanu

Cine nu își dorește un corp perfect tonifiat, cu piele netedă și catifelată, și un păr bogat, de zeiță? Aceste atribute atrag cu siguranță atenția asupra frumuseții feminine și fac parte din arsenalul nostru de seducție din cele mai vechi timpuri.

Însă, oricât de dăruită ai fi fost de la Mama Natură din acest punct de vedere, suntem sigure că tot îți mai dorești să corectezi ceva. Iar a obține perfecțiunea fizică e o misiune aproape imposibilă. Ceea ce nu înseamnă că nu putem să ne desăvârșim constant din toate punctele de vedere: noi am descoperit secretul trupului de invidiat și al părului de reclamă. Bonus: este extrem de ușor de folosit! Fă cunoștință cu el în rândurile de mai jos!

Gadgetul care îți oferă trup de milioane și păr de prințesă

Un corp perfect și un păr des și bogat sunt dezideratele oricărei femei. Iar o îngrijire constantă, minuțioasă și eficientă a fost până acum singura soluție pentru a le obține. Vizitele dese la spa îți conturau o frumusețe inegalabilă, dar câte dintre noi ne permitem sau avem la dispoziție timpul necesar pentru a ne plimba săptămânal prin acest lăcaș al perfecțiunii fizice? Din fericire, specialiștii au intuit nevoile noastre și ne oferă acum instrumentul capabil să concentreze toate superputerile îngrijirii oferite la spa.

Este vorba despre ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II! Nu Skin ne-a întrecut deja toate așteptările grație abordării moderne, care asociază dragostea pentru natură și pentru ingrediente benefice provenite din sânul acesteia cu aportul adus de ultimele inovații tehnologice. Acum, Nu Skin ne oferă una dintre cele mai fabuloase creații ale sale, un gadget mic, dar ultraeficient!

ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II are drept scop să îți ofere o piele întinerită, fermă, mătăsoasă și un păr de milioane. Dispozitivul funcționează pe baza curenților brevetați și autoreglabili, împreună cu conductori interschimbabili care funcționează sinergic cu produse specifice de la Nu Skin, maximizând aportul pe care ingredientele lor îl au pentru piele. Vei fi impresionată de schimbările absolut extraordinare de care se vor bucura părul și pielea ta.

ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II impresionează și cu utilizarea intuitivă. Nu trebuie să te întrebi constant cum funcționează sau să îți bați capul cu principii complicate, căutând să descoperi cea mai bună modalitate de a-l adapta nevoilor tale, deoarece gadgetul le intuiește singur. Beneficiază de funcții de durată și de polaritate care sunt preprogramate pentru a se ajusta în funcție de nevoile tale. Dispozitivul livrează, de asemenea, o cantitate de produs perfect echilibrată pentru necesitățile pielii tale: ce ți-ai putea dori mai mult?

Mai departe, ergonomia sporită va garanta că acest dispozitiv se va potrivi perfect contururilor corpului sau chipului tău.

Ecranul luminat e nou și ușor de utilizat, incluzând o pictogramă de fundal care îți semnalează când instrumentul este activ.

Nu în ultimul rând, indicațiile audio vor facilita folosirea sa: nu ai nevoie de deprinderi speciale pentru a te înțelege de minune cu el. Gadgetul emite câte un semnal sonor la fiecare 10 secunde și te va notifica atunci când s-a încheiat tratamentul („end treatment”) sau când bateria e descărcată („low batterry).

Așa cum intuiai, bateriile pot fi înlocuite, ceea ce înseamnă că nu vei mai fi dependentă de o priză sau de cuplarea la o sursă de energie electrică. Îl poți duce cu tine oriunde, chiar și în concediile petrecute în cele mai sălbatice zone ale lumii.

Bineînțeles, ai garanție de doi ani de la achiziție: Nu Skin chiar dovedește că îi pasă de noi din toate punctele de vedere.

Dar cum îl folosești? ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II e prevăzut cu mai mulți conductori interschimbabili, pe care îi poți utiliza pentru a te face mai frumoasă ca niciodată, din cap până în picioare.

Conductorul pentru corp are trei capete rotunde, ceea ce facilitează utilizarea sa în fiecare zonă.

De partea cealaltă, conductorul pentru scalp are un aspect de pieptăn, ceea ce îl ajută să alunece atât de confortabil prin părul tău, intensificând și potențialul ingredientelor-cheie din cadrul produselor împreună cu care este folosit.

Să vedem acum care sunt produsele cosmetice de la Nu Skin care pot fi utilizate împreună cu minunatul ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II!

Pentru corp, experții îți recomandă ageLOC® Body Shaping Gel, care a fost formulat special pentru a acționa împreună cu gadgetul nostru. Împreună, cele două produse luptă împotriva îmbătrânirii premature a pielii, elimină celulita, revigorează și purifică și întineresc în mod formidabil. E de-a dreptul wow!

Pentru acel păr demn de supermodelele din reclame, Nu Skin îți propune să utilizezi Nutriol® Hair Fitness Treatment, un complex extrem de avansat, care lasă părul mai des și mai bogat atunci când e folosit în combinație cu ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II. Produsul are la bază un derivat de algă marină și are efecte extraordinare în remineralizarea scalpului și în hidratarea în profunzime a firului de păr.

Dar veștile bune nu se opresc aici! ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II îți garantează și un ten tânăr, proaspăt, ferm și catifelat, dispozitivul fiind prevăzut și cu doi conductori special prevăzuți pentru a fi utilizați pe chipul tău. Astfel, conductorul pentru față prezintă o suprafață mare, cu denivelări, care menține produsul în contact cu pielea și furnizează de 4 ori mai multe ingrediente ageLOC®. De partea cealaltă, conductorul pentru tratament local este special conceput pentru acele zone în care accesul e mai dificil și are un capăt neted, plat, cu formă ovală, care asigură un contact perfect cu pielea.

Conductorul pentru față poate fi folosit împreună cu gelurile faciale Nu Skin Galvanic Spa System® cu ageLOC®, care țintesc principalele semne ale îmbătrânirii și îți lasă pielea proaspătă, fermă, catifelată și mai frumoasă ca niciodată. Mai departe, Tru Face® Line Corrector contribuie la îndepărtarea ridurilor și a liniilor fine, iar rezultatele sale deja impresionante sunt amplificate de utilizarea împreună cu gadgetul nostru vedetă de azi.

De acum, nu mai ai motive să speri doar la un trup și un păr demne de o zeiță! Nu Skin îți pune la dispoziție cel mai bun dispozitiv pentru ca frumusețea ta să devină de-a dreptul sublimă, irezistibilă. Descoperă efectele miraculoase ale ageLOC® Edition Nu Skin Galvanic Spa System® II: e singurul lucru de care ai nevoie acum!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!