Îngrijirea în vacanță: Cum trebuie să-ți protejezi corect pielea?

Îngrijirea în vacanță: Cum trebuie să-ți protejezi corect pielea?

Redactor Andreea Baluteanu

Așteptăm vara cu toată ardoarea unui suflet care a fost ținut prea mult timp închis în casă, însă trebuie să recunoaștem: ne temem în egală măsură de radiațiile solare. Cancerul de piele, alergiile și iritațiile se numără printre preocupările noastre de căpătâi, dar și mai alarmantă ar trebui să fie îmbătrânirea prematură a pielii.

Experții sunt de părere că expunerea excesivă și neprotejată la soare este principalul motiv pentru care facem riduri. Iar dacă încă nu te temi, află că radiațiile au devenit încă și mai periculoase în ultima vreme, în contextul degradării stratului de ozon și al poluării accentuate.

Ceea ce nu înseamnă că avem de gând să te „ținem în casă” în această vară, departe de soare și departe de bucurie. Din fericire, ai la îndemână cele mai bune mijloace pentru a-ți proteja pielea de temutele UVA și UVB. Află care sunt produsele ce fac minuni în rândurile de mai jos!

Perfect protejată la soare: 3 produse cu SPF de care noi ne-am îndrăgostit

Cât timp tu te lăfăi la soare, perfecționându-ți bronzul caramel aproape cu religiozitate, sau te bucuri de apa caldă, pielea ta strigă după ajutor. Ecuația se schimbă însă atunci când inviți în scenă un singur element nou, crema de protecție solară. Alungă-ți din mintea imaginea primelor produse, cu textură lipicioasă, care creau un film gras și deranjant la suprafața dermului: formulele moderne sunt atât de ușoare și de lejere că nici măcar nu le simți.

femeie la mar

Invităm în scene „tovarășele” cu care adorăm să petrecem timpul la soare: produsele din gama Sunright® de la Nu Skin. Află cum să îți protejezi corect pielea mai jos.

Crema de protecție solară Sunright® este disponibilă în variantele cu SPF 50 și 35, fiind dedicată tuturor fototipurilor. Ceea ce te va impresiona încă de la prima aplicare este formula non-grasă, într-o îmbietoare nuanță de roz datorată carotenoidelor din compoziție, aceleași ingrediente care dau culoarea atât de apetisantă morcovilor. Iată prima dovadă că ai de-a face cu un produs impecabil conceput.

aplicare crema de protectie

Spre deosebire de multe dintre produsele de protecție solară de pe piață, Sunright® se absoarbe imediat în piele, iar tu te vei bucura de o senzație inegalabilă de confort. Ba, mai mult, formula este hidratantă, lăsând pielea magic de catifelată, și rezistentă la apă, astfel că nimic nu îți poate tulbura tihna pe timp de concediu.

Bineînțeles, protecția este de cea mai înaltă calitate. În acest sens, Nu Skin a adunat în compoziție Astaxantină (extract de haematococcus pluvialis) din carotenoide, care apără de radiațiile nocive și conferă nuanța absolut adorabilă de roz. Mai departe, extractele de Physalis angulata calmează pielea, iar aloe vera, bisabololul și pantenolul hidratează și liniștesc dermul. Nu în ultimul rând, Glicol butilic acționează precum un agent cu proprietăți de umectant, ce previne deshidratarea. Cu alte cuvinte, pregătește-te să faci cunoștință cu o piele de culoare caramel fabuloasă, bronzată și mai catifelată ca niciodată.

Adorăm faptul că cele două creme de protecție solară ale gamei Sunright® pot fi aplicate atât pe față, cât și pe corp. Există însă o regiune pe care o treci adesea cu vederea și care poate ajunge foarte ușor să cadă „victimă” agresiunilor solare. Este vorba despre dulcile tale buze, nici mai mult, nici mai puțin. Nu Skin a ținut ca de obicei seama de orice și ne dăruiește SUNRIGHT® LIP BALM 15, un balsam de buze cu formulă hidratantă, ce apără pielea delicată cu un FPS de 15.

Ce ne mai place? Balsamul hrănește în profunzime și protejează de asemenea împotriva crăpăturilor, astfel că buzele tale vor fi mai catifelate ca oricând. Moi, luminoase și fine la atingere, se vor bucura de compania balsamului de buze așa cum nu au mai făcut-o niciodată până acum!

Bronz la cutie, marca Nu Skin: Sunright Insta Glow, preferatul fetelor cu piele caramel

Vrei să menții bronzul caramel pictat pe pielea ta de soarele unei mări exotice și atunci când concediul va mai fi doar o amintire? Dimpotrivă, ești la polul opus și nici prin cap nu îți trece să te bronzezi, expunându-te atâtor pericole? Dacă totuși tânjești după aspectul auriu, catifelat al pielii, care estompează imperfecțiunile și celulita și netezește ademenitor pielea, iluminând-o, avem pentru tine soluția cu parfum de magie: Sunright Insta Glow.

Gelul autobronzant colorat pentru față și corp conferă un aspect catifelat, în nuanța perfectă de caramel, fără a supune pielea riscului de îmbătrânire. În doar 15 minute de la aplicare vei revela un bronz uniform, care nu se va estompa în mod neatrăgător, care nu se scurge și care se construiește treptat, pentru ca tu să ai un control desăvârșit asupra formulei.

Vei aprecia de asemenea textura ușoară, care se absoarbe imediat în piele și nu pătează hainele. Cu noile tehnologii, duse sunt zilele când trebuia să aștepți ore întregi pentru ca autobronzantul „să prindă”, altfel riscai să te alegi cu pete.

Un alt impediment care a dispărut, în chip atât de fericit, este mirosul atât de caracteristic de autobronzant. Creat special pentru a nu emana niciun parfum, Sunright Insta Glow nu te va deranja cu nimic, ba dimpotrivă: experiența aplicării sale este luxuriant de senzorială.

Gelul irizant și hidratant alunecă ușor pe piele, conținând ingrediente care asigură o culoare uniformă, un bronz rapid și o strălucire irezistibilă, precum DHA (Dihidroxiacetonă), Caramel, CI 77891 și CI 77491. Mai departe, combinația de Dimeticonă, butilenglicol și pentilenglicol hidratează pielea și îi conferă acel aspect catifelat, incredibil de frumos.

Cum aplici? E musai să exfoliezi și să hidratezi bine pielea înainte de utilizarea autobronzantului, ca să te asiguri că nu există porțiuni cu asperități pe care produsul nu va prinde. Aplică gelul în strat subțire și îndepărtează surplusul de pe genunchi, coate sau glezne. De partea cealaltă, evită zona sprâncenelor și a ochilor, linia părului și buzele, și nu uita să te speli pe mâini după aplicare. Cine e acum cea mai frumoasă din țară?

De ce să mai ții cont? Sunright Insta Glow nu oferă protecție solară, așa că e indicat să combini utilizarea gelului autobronzant cu cremele cu FPS din aceeași gamă. Așa perfecționezi ecuația pielii impecabil protejate, într-o vară în care tu te distrezi de minune și strălucești din toți porii. 

Visează la alinarea oferită de soarele prietenos, de valurile mângâietoare și de nisipul fin, dar nu pleca la mare fără gama Sunright® de la Nu Skin! Apără-ți pielea de radiațiile nocive și te va răsplăti cu frumusețe caramel și cu tinerețe încântătoare! 

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.