Nu Skin

Strălucire din cap până-n picioare! Cum te poți bucura de un bronz natural și uniform tot anul

Andreea Baluteanu

E neîndoielnic faptul că soarele dăunează grav nu numai pielii, ci sănătății în general. Arsurile solare au dat de furcă multor femei, dar experții estimează că și mai periculos este impactul radiațiilor, care provoacă daune ireversibile țesuturilor și care pot cauza îmbătrânirea prematură și, în cazuri extreme, cancer de piele.

Ne repetăm sistematic aceste informații ca să ne asigurăm că stăm departe de soare, dar adevărul este că tentația acelui bronz caramel și luminos este aproape irezistibilă. Nu numai că pielea aurie și strălucitoare e mai frumoasă, dar bronzul estompează imperfecțiunile și celulita și ne dă un aspect mai fit.

Dacă ți-am spune că există o soluție care îți oferă bronz natural și uniform fără a sta la soare și, bonus, care rezistă pe tot cuprinsul anului? Nu te vom surprinde când îți vom spune că răspunsul nostru la această dilemă este autobronzantul, dar cu siguranță te vom impresiona cu realizările produsului de mai jos. Află cum ne-a cucerit Sunright Insta Glow!

Bronz superb fără soare: Sunright Insta Glow e prietenul pielii sănătoase și caramel

Puține femei au rezistat ispitei unui autobronzant. Promisiunea bronzului „la cutie” e cu siguranță amețitoare, dar autobronzantele clasice veneau cu câteva minusuri: mirosul persistent, care anunța practic de la o poștă cum anume te-ai bronzat, culoarea cu tente portocalii, care numai naturală nu părea, și estomparea rapidă și, mai supărător, neuniformă.

fata cu piele bronzata si bijuterii aurii care sta intinsa pe rogojina

Din fericire, brandul Nu Skin a descoperit produsul de ultimă generație care anulează toate aceste efecte negative. Este vorba despre Sunright Insta Glow, gelul autobronzant colorat pentru față și corp. Bun venit aspect bronzat, dar adio expunere excesivă la soare, semne premature de îmbătrânire sau risc de cancer de piele.

Iar culoarea oferită este pur și simplu fabuloasă! Bronzul e caramel, precum cel natural, un vis mai ales pentru fetele cu ten deschis care, orice ar face, nu reușesc niciodată să deprindă acea nuanță aurie, senzațională. Sunright Insta Glow nu face discriminare și se va potrivi de minune tuturor tonurilor și culorilor de piele.

Bonus: bronzul apare în doar 15 minute. Duse sunt zilele în care trebuia să aplici autobronzantul înainte de a merge la culcare, urmând să aștepți palpitând de nerăbdare până dimineața ca să descoperi dacă te-ai bronzat peste noapte. Acum aplici gelul după dușul de dimineață și, cât îți servești cafeaua, te bronzezi atât de atrăgător.

vizual autobronzant nu skin

Vei adora și textura Sunright Insta Glow. Autobronzantul e practic un gel care alunecă pe piele și se aplică uniform. În plus, produsul este absorbit rapid, așa că nu mai trebuie să îți faci griji că e necesar să aștepți minute întregi plimbându-te goală prin baie pentru ca autobronzantul să intre în piele.

Ce mai e de adăugat? Sunright Insta Glow nu are miros. Iată o veste fabuloasă, pentru că, sincere să fim, mirosul autobronzantului clasic se afla sus în lista noastră de arome „nesuferite” ale produselor cosmetice.

Încă și mai încântător este că Sunright Insta Glow deține și atribute de hidratare. Nu numai că protejezi pielea de razele dăunătoare ale soarelui, dar și contribui la starea de bine și la sănătatea sa aplicând un produs care o hrănește și o înfrumuseţează.

 Sunright Insta Glow

Gelul este formulat atât pentru față, cât și pentru corp, un alt avantaj, deoarece rareori descopeream produse 2 în 1 care să ne mulțumească. Nu e de mirare că nu te vei mai despărți de invenția celor de la Nu Skin.

Nu în ultimul rând, Sunright Insta Glow este acel artificiu magic de care aveai nevoie deoarece bifează două dintre cele mai hot tendințe ale momentului. Mai mult, se potrivește de minune unor trenduri diametral opuse în makeup, ceea ce îi subliniază caracterul de „tentație universală”.

În primul rând, Sunright Insta Glow îți va sta la dispoziție pentru tehnica contouring pe care surorile Kardashian și Jenner o adoră. Folosind autobronzantul pe față îți vei putea evidenția pomeții sau camufla imperfecțiunile, iar pe corp poți sublinia decolteul, poți estompa zonele cu celulită, poți da impresia de picioare mai lungi sau de coapse mai suple. Nu e de mirare că în compania acestui gel autobronzant devii atât de repede o artistă.

Mai departe, Sunright Insta Glow este și favoritul fetelor care preferă un look natural. Dacă ai adorat întotdeauna pielea netedă a divelor latino sau de culoare, iar frumuseți precum Beyonce sau Selena Gomez sunt idolii tăi, atunci produsul este tot ceea ce ai nevoie. Aplică-l, punctează cu un strop de iluminator, evidențiază-ți privirea cu rimel și gel de sprâncene și ești gata să ieși din casă fără să fi depus aproape niciun efort.

Cum folosești Sunright Insta Glow? Gelul irizant se aplică pe pielea curată și uscată, neiritată și exfoliată, în strat subțire și executând mișcări circulare. După ce ai aplicat, îndepărtează surplusul de pe zonele care absorb în mod natural mai mult produs, precum coatele, genunchii și gleznele și spală-te pe mâini. Sfatul creatorilor autobronzantului este să eviți linia părului, zona ochilor și buzele și să nu folosești produsul zilnic.

În rest, bucură-te de acea piele cu aspect superb zilnic! Sunright Insta Glow este disponibil la Nu Skin, dornic să îți dăruiască un bronz natural și uniform pe tot cuprinsul anului.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!