Review pentru Pasta de dinti fara fluor GennaDent

Duminică, 19.05.2013
de Andreea Baluteanu

Pasta de dinti GennaDent nu contine fluor, fiind o alternativa naturala a pastelor de dinti din comert. Promite sa curete, sa mentina sanatatea gingiilor, sa reduca sangerarile si placa bacteriana, luptand de asemenea impotriva cariilor. Este potrivita pentru toate varstele.

Pasta de dinti GennaDent nu contine fluor, fiind o alternativa naturala a pastelor de dinti din comert. Promite sa curete, sa mentina sanatatea gingiilor, sa reduca sangerarile si placa bacteriana, luptand de asemenea impotriva cariilor. Este potrivita pentru toate varstele.

Cum ti se pare Pasta de dinti fara fluor GennaDent? Voteaza!

0 (0)
Pasta de dinti fara fluor GennaDent

6 ron

Review-ul DIVAHAIR

Pasta de dinti GennaDent are la baza extracte de argila activa, care curata si reduce sangerarile gingivale, avand proprietati curative. In plus, extractele de metale coloidale asigura o curatare profunda a dintilor si cavitatii bucale, intrunind si functii antibacteriene. Plantele din compozitie intensifica efectul natural, fiind o alternativa sanatoasa la diversii compusi din pastele de dinti obisnuite.

Formula pastei este densa, consistenta, usor prafoasa, fiind mai dificil de folosit, mai ales atunci cand esti obisnuita cu textura unei paste de dinti cu fluor. Aspectul simplu, colorat al pastei de dinti, ii pune in evidenta calitatile.

Mod de folosire
: Pasta de dinti GennaDent se poate folosi zilnic, fiind recomandata si in asociere cu diverse tratamente. Specialistii iti recomanda ca, dupa periaj, sa pastrezi pasta in gura, pentru inca 3-5 minute, pentru a-i accentua efectele.

Principalul avantaj al pastei de dinti GennaDent este reprezentat de naturaletea formulei. Intr-o industrie cosmetica dominata de produse bogate in parabeni, coloranti si compusi chimici, pasta de dinti GennaDent se remarca prin compozitia fara fluor, dar bogata in extracte de argila, metale coloidale si plante. Intr-adevar, rezultatele in cazul stoparii sangerarilor gingivale sunt vizibile, iar curatarea si functia antibacteriana sunt sustinute de proprietatile de igienizare ale metalelor din compozitie. Pretul mic si producatorul autohton sunt alte elemente de care merita sa tii cont.

Referitor la dezavantaje, textura prafoasa, consistenta densa, gustul usor neplacut si mirosul pot constitui inconveniente, mai ales atunci cand esti obisnuita cu pastele de dinti cu fluor. Nu produce spuma, ceea ce iti poate conferi impresia ca nu curata dintii in mod adecvat. Nu in ultimul rand, sunt voci care afirma ca argila este mult prea dura pentru smaltul dintilor, ceea ce ii compromite reputatia de produs integral lipsit de riscuri.

Pentru avantajele oferite: formula naturala, curatarea si igienizarea de efect si ameliorarea multor probleme gingivale, pasta de dinti GennaDent merita incercata.

Gramaj: 50 ml

Ingrediente: Argila Activa, Aqua, Aethilic Alcohol, Glicerine, Melaleuca Alternifolia (Arborele De Ceai), Aloe Vera, Propolis, Rosmarinus Officinalis, Thymus Serpyllum (Cimbru), Foeniculum Vulgare, Glycyrrhiza Glabra, Citrus Sinesis, Citrus Limon, Cinnamomum Cassia, Eugenia Caryophyllata, Salvia Officinalis, Achillea Millefolium, Ocimum Basilicum, Melissa Officinalis, Artemisia Abrotanum, Fragaria Vesca, Armoracia Lapathifolia, Plantago Major, Artemisia Vulgaris, Potentilla Erecta, Sambucus Nigra, Origanum Vulgare, Capsella Bursa Pastoris, Hypericum Perforatum, Symphytum Officinalis, Argentum Metallicum, Cuprum Metalicum.